Universitatea Româno-Americanǎ Bucureşti premiazǎ excelenţa

Bucureşti - 28 iunie 2012 - Vineri, 22 iunie 2012, au fost premiati cei mai buni studenti finalişti ai primei serii de stagii de practicǎ din cadrul proiectului “Integrarea rapidǎ pe piaţǎ muncii a studenţilor specializaţi în studii europene şi relaţii economice internaţionale prin efectuarea de stagii de pregǎtire practicǎ”, POSDRU/109/2.1/G/82463.

10 note-book-uri au fost acordate pentru câştigǎtorii concursului “Alege practica, alege-ţi viitorul”. Concursul a fost organizat în cadrul primului an de derulare a proiectului şi a implicat realizarea unor jurnale de practicǎ, care au fost evaluate de o comisie formatǎ din experţi ai proiectului. La eveniment, au participat atât reprezentanţi ai Universitǎţii, reprezentanţi ai celor doi parteneri din cadrul proiectului, respectiv Patronatul pentru Comerţ, Turism, Industrie şi Servicii (PCTIS) şi SC Development Projects and Strategies SRL (DPS), şi exponenţi ai comunitǎţii de afaceri, cu care s-au încheiat convenţii de practicǎ.

“Proiectul iniţiat de Universitatea Româno-Americanǎ nu este neapǎrat o activitate nouǎ, dar, de data aceasta, a fost foarte intensǎ. Societǎţile comerciale pe care le-am cooptat în acest program au primit cu deschidere şi entuziastm aceastǎ colaborare cu studenţii. În egalǎ masurǎ, am speranţa cǎ fiecare student, în urma acestui stagiu de practicǎ, a obţinut un know-how semnificativ suplimentar faţǎ de pregatirea foarte bunǎ pe care o primeşte în universitate,” a declarat Andreea Rǎduţ, din partea Patronatului de Comerţ, Turism, Industrie şi Servicii.

Proiectul implementat de Universitatea Româno-Americanǎ, este un proiect adresat studenţilor dornici sǎ beneficieze, pe parcursul anilor de studiu, nu doar de informare universitarǎ, ci şi de formare profesionalǎ. Acest tip de stagiu de practicǎ efectivǎ, în cadrul unor societǎţi comerciale, oferǎ studenţilor posibilitatea de a aplica, într-o manierǎ constructivǎ, ceea ce şi-au însuşit, din punct de vedere teoretic, în cadrul unitǎţii de învǎţǎmânt.

“Practica studenţilor în mediul activ de afaceri ajutǎ, cu siguranţǎ, la o mai buna incluziune a tinerilor, viitori absolvenţi, pe piaţa muncii. Un astfel de program, care oferǎ stagii de practicǎ studenţilor, are menirea de a asigura tinerilor un mai bun start profesional dupǎ absolvirea studiilor universitare, de a conferi egalitate de şanse în dezvoltarea ulterioara a carierei profesionale,” a declarat Prof. Univ. Dr. Florin Bonciu, Prorector al Universitǎţii Româno-Americane Bucureşti şi preşedinte al Comisiei Stiinţifice a concursului “Alege practicǎ, alege-ţi viitorul”.

Stagiile de pregatire practicǎ din cadrul proiectului, încheiate pentru anul universitar 2011-2012, vor fi reluate începând cu anul viitor, când alţi tineri studenţi vor avea posibilitatea de a se înscrie şi de a beneficia de aceastǎ oportunitate. Pe parcursul verii, proiectul va demara sesiuni de consiliere şi orientare profesionalǎ adresate studenţilor care au participat în cadrul programului.

Proiectul are o durată de implementare de 2 ani și este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, înscriindu-se în Axa prioritară 2 „Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii”, Domeniul major de intervenție 2.1 „Tranziţia de la şcoalǎ la viaţǎ activǎ”.

.

Cuvinte cheie:  Universitate  Româno-Americanǎ  premii  excelenţă 

Imagini

Universitatea Româno-Americanǎ Bucureşti premiazǎ excelenţa
Universitatea Româno-Americanǎ Bucureşti premiazǎ excelenţa

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.