Bucuresti - 19 iunie 2012
-
SCA DUŢESCU şi ASOCIAŢII a solicitat Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare să iniţieze, în regim de urgenţă, o investigaţie referitoare la posibila săvârşire a unor fapte din sfera abuzului de piaţă, cu privire la acţiunile emise de FONDUL PROPRIETATEA S.A., de către persoane care au cunoscut informaţia introducerii de către HIDROELECTRICA S.A. în data de 15.06.2012 a cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă.
Potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, orice emitent admis la tranzacţionare pe o piaţă reglementată este obligat să comunice de îndată orice informaţie care poate avea un impact semnificativ asupra preţului instrumentelor financiare pe care le-a emis.
După cum a recunoscut însuşi emitentul prin raportul curent difuzat în seara zilei de 18.06.2012, intrarea în insolvenţă a SC HIDROELECTRICA S.A. va determina reevaluarea pachetului de 20% din capitalul social deţinut la Hidroelectrica S.A., prin „înregistrarea la valoarea zero a acţiunilor”, determinând o scădere a valorii activului net al Fondului Proprietatea cu 3.288.710.000 lei. În consecinţă, aproximativ 21% din actualul activ net al Fondului Proprietatea va avea valoarea zero în cazul admiterii cererii de insolvenţă depusă de SC HIDROELECTRICA S.A.
Este indubitabil că investitorii care au cumpărat în şedinţa de tranzacţionare din data de 18.06.2012 acţiuni FP ar putea să se considere prejudiciaţi de absenţa informaţiei privind cerera de insolvenţă a Hidroelectrica S.A.
În aceste condiţii, apreciem că este necesară iniţierea cu celeritate de către CNVM a unei anchete care să stabilească momentul în care reprezentantul Fondului Proprietatea în consiliul de administraţie al Hidroelectrica S.A. a cunoscut decizia de a introduce cererea de insolvenţă, precum şi motivele pentru care emitentul Fondul Proprietatea nu a transmis imediat, în cursul zilei de 15.06.2012 sau, cel mai târziu înainte de deschiderea şedinţei de tranzacţionare din data de 18.06.2012, pieţei reglementate pentru informarea investitorilor informaţia privind depunerea de către Hidroelectrica S.A. a cererii de intrare în procedura insolvenţei (informaţie care oricum era teoretic publică din moment ce respectiva cerere fusese înregistrată la Tribunalul Bucureşti în data de 15.06.2012) .
De asemenea, C.N.V.M. trebuie să stabilească în cel mai scurt timp dacă informaţia privilegiată privind introducerea cererii de insolvenţă de către Hidrolectrica S.A. a fost utilizată ori transmisă, ori a stat la baza unei recomandări de investiţie, înainte ca ea să devină publică în cursul zilei de 18.06.2012, şi să sancţioneze, dacă este cazul, persoanele vinovate.
Realizarea de către C.N.V.M. unei anchete corecte, cu maximă operativitate, reprezintă o condiţie minimă pentru menţinerea la un nivel cât de cât rezonabil a încrederii investitorilor în piaţa de capital din România, având în vedere că este implicat cel mai important instrument financiar tranzacţionat în ţara noastră, cu lichiditatea cea mai mare, fiind practic vorba de singurul emitent care încă mai atrage interesul investitorilor instituţionali importanţi.
.
Cuvinte cheie:
Duţescu şi Asociaţii CNVM Fondul Proprietatea investigaţie Hidroelectrica insolvenţă