Bucureşti - 19 iunie 2012
-
Sfântu Gheorghe, Județul Tulcea, 16 iunie 2012 – Apa Nova București/Veolia Apa a inaugurat noua stație de clorinare din Sfântu Gheorghe, județul Tulcea. Datorită sprijinului financiar oferit de companie, cei peste 1000 de locuitori ai comunei beneficiază acum de apă potabilă.
Investiția în valoare de 30 000 EUR constă în dotarea stației de tratare a apei cu un echipament modern de clorinare pentru potabilizarea apei, precum și în reabilitarea laboratorului de analiză a calității apei.
Colaborarea dintre Apa Nova București/Veolia Apa și Primăria din Sfântu Gheorghe a început în 2009, compania oferind în anii anteriori pubele pentru colectarea deșeurilor menajere, precum și o vidanjă. Toate acestea contribuie la protejarea mediului înconjurător într-o zonă renumită pentru biodiversitate și tradiții culturale unicat – Delta Dunării.
“Responsabilitatea socială a Grupului Veolia reprezintă un aspect esențial al activității sale. Un model de dezvoltare economică care ignoră drepturile sau așteptările legitime ale umanității nu poate exista pe termen lung. De aceea, convinși că trebuie să facem ceva care să dăinuie, am hotărât în acest an să ajutăm Primăria din Sfântul Gheorghe să distribuie apă potabilă locuitorilor acestei comune. Compania Veolia consideră că este datoare să protejeze calitatea vieții, echitatea socială, resursele naturale, biodiversitatea și patrimoniul cultural”, a declarat Bruno Roche, Director General Apa Nova București.
La evenimentul derulat sub sloganul “Faceți ceva care să dureze” au participat 16 țări, reprezentate prin ambasadori, delegații ONU, UNESCO, ARBDD (Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării), autorităţi centrale şi locale, ONG-uri de mediu, mass media, precum și angajați Veolia din țările care fac parte din bazinul Dunării. Delegațiile au prezentat proiecte şi soluţii în vederea protejării resurselor de apă şi, în particular, a biodiversităţii. Evenimentul organizat de Apa Nova București/Veolia Apa este deja la cea de-a patra ediţie și îşi propune să încurajeze parteneriatul şi colaborarea la nivel european pentru a contribui la o dezvoltare durabilă.
Primul eveniment din România cu amprentă de carbon zero
Apa Nova București/Veolia Apa este prima companie din România care a folosit calculatorul de emisii de CO2 al Asociației Generația Verde (www.generatiaverde.ro) pentru a estima cantitatea de emisii produse pentru organizarea evenimentului menționat anterior. La nivel internațional, un eveniment nu mai poate fi considerat “verde” fără acest instrument, tendința fiind recent preluată și în România. Estimarea emisiilor aferente evenimentului s-a situat în jurul valorii de 30 tone de CO2 în patru zile. Această cantitate va fi compensată în luna octombrie prin plantarea a 5 000 de puieți.
Apa Nova Bucureşti, filiala Veolia Apa, este din noiembrie 2000, pentru o durată de 25 de ani, concesionarul serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare din Bucureşti și are ca principal obiect de activitate gestionarea resurselor de apă, tratarea şi distribuţia apei către consumatori, evacuarea apelor uzate şi a apelor meteorice de pe teritoriul Municipiului Bucureşti.
Veolia Environment este primul operator mondial în domeniul serviciilor de apa cu o istorie de peste 150 de ani. Veolia Apa, divizie a Veolia Environment este prezentă în România prin filialele sale Apa Nova Bucureşti şi Apa Nova Ploieşti.
Date contact:
GMP PR
George Carpov
0740 247 336
george.carpov@pr.gmp.ro
Apa Nova București
Monica Răuțu
0744 508 772
monica.rautu@apanovabucuresti.ro
http://www.generatiaverde.ro/
Cuvinte cheie:
Apa Nova reabilitare staţie tratare apă Sfântu Gheorghe