Rompetrol Georgia a deschis trei noi staţii de distributie carburanţi

31 mai 2012, 04.45 - Afaceri   Petrol  

Bucureşti - 31 mai 2012 - Grupul Rompetrol continuă şi în acest an extinderea reţelei de distribuţie a carburanţilor în Georgia, după ce în 2011 a deschis alte 11 noi staţii. În acest sens, subsidiara locală a Grupului a finalizat în primul trimestru al anului, trei benzinării noi, ajungând în prezent la o reţea naţională de 68 puncte de distribuţie carburanţi.

„Consolidarea şi creşterea prezenţei produselor Rompetrol în regiunea Mării Negre este obiectivul nostru în perioada următoare, iar platforma creată de Grup în ţări precum Moldova, Bulgaria, Georgia, Ucraina ne va asigura dezvoltarea şi atingerea acestui scop. În plus, strategia companiei este în acord cu economia în plină dezvoltare din Georgia, care se reflectă şi asupra pieţei de profil, prin mediul concurenţial şi condiţiile macroeconomice (fiscalitate, investiţii, etc), dar şi prin reglementări precum lipsa biocomponenţilor din carburanţi sau al nivelului obligatoriu al concentraţiei de sulf (Normele Euro 4)”, declară Titov Buzescu, Vice Preşedinte Retail, Grupul Rompetrol.


Cele 3 benzinării fac parte din proiectul de dezvoltare a reţelei de distribuţie în sistem de franciză, început în 2009, situate în Poti, Batumi şi Gachiani, în apropiere de Tbilisi. Lucrările aferente au vizat alinirea staţiilor în acord cu standardele de calitate şi siguranţă a Grupului prin modernizarea echipamentelor şi amenajarea elementelor vizuale de identificare Rompetrol.

Pe lângă reţeaua de carburanţi, compania desfăşoară activităţi de wholesale prin depozitul de carburanţi în Tbilisi, modernizat în urma unei investiţii de aproximativ 1 milion USD, precum şi prin facilităţile de descărcare produse petroliere în portul Batumi.

Rompetrol a intrat pe piaţa din Georgia la sfârşitul anului 2005, unde a obţinut în 2011 o cifră de afaceri de aproximativ 200 milioane USD, nivel estimat şi pentru anul acesta. În acelaşi timp, cantitatea de carburanţi comercializată de companie s-a majorat cu 7,5%, faţă de nivelul atins în 2010, ajungând la un volum de 150.000 tone carburant.

Grupul Rompetrol este deţinut integral de compania naţională de petrol şi gaze din Kazakhstan – KazMunayGas (KMG) şi are activităţii în 12 ţări, cu majoritatea activelor şi operaţiunilor în Franţa, România, Spania şi Sud-Estul Europei. În segmentul de distribuţie carburanţi, Grupul operează în prezent peste 1.000 de puncte de alimentare în România, Republica Moldova, Bulgaria, Georgia, Franţa, Spania şi Ucraina şi şi-a propus extinderea activităţilor în Turcia şi Ucraina.

KazMunayGas deţine din 2008 operatorul terminalului petrolier din portul Batumi Georgia, cu o capacitatea anuală de tranzit de 15 milioane tone ţiţei, iar recent Kazmortransflot, compania naţională de transport maritim şi parte a KMG, şi-a extins, prin construcţia/achiziţia a două tancuri petroliere de tip Aframax (115.000 tdw), operaţiunile de transport ţiţei- produse petroliere în Marea Neagră şi Marea Mediterană.

În acelaşi timp, KMG este acţionar al Caspian Pipeline Consortium (CPC), operatorul conductei de transport ţiţei ( lungime - 1510 km, capacitate de tranzit - 28,2 milioane de tone pe an) dintre câmpurile de zăcăminte din vestul Kazakhstanului şi portul de la Marea Neagră - Novorossiysk Rusia. După finalizarea lucrărilor de extindere a conductei, se estimează o capacitate a CPC de 67 milioane tone de ţiţei anual, din care 50 de milioane provenite din resursele Kazakhstanului. CPC este deţinută în proporţiei de 31% de Rusia, 19% de Kazakhstan, iar restul de alţi operatori.

Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice

Grupul Rompetrol

.

Cuvinte cheie:  Rompetrol Georgia  deschidere  staţii benzină  

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.