Bucuresti - 23 mai 2012
-
În data de 16 mai 2012, la sediul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), a avut loc întâlnirea de lucru „Zilele învățământului internaționalizat”, acțiune organizată de ARACIS ca partener în cadrul proiectului POSDRU/86/1.2/S/59367 Asigurarea Calităţii în Învăţământul Masteral Internaţionalizat: Dezvoltarea cadrului naţional în vederea compatibilizării cu Spaţiul European al Învăţământului Superior.
La eveniment au participat reprezentanți ai Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport (președinte și vicepreședinte), ai Camerei Deputaților, reprezentanți ai Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, rectori și prorectori, cadre didactice cu preocupări și sarcini în coordonarea masteratelor internaționalizate din universitățile de stat și particulare din București (Universitatea Politehnica, Universitatea București, Universitatea Româno - Americană, Universitatea „Titu Maiorescu”, USAMV, UMF „Carol Davila”, Universitatea Tehnică de Construcții, SNSPA, Institutul Financiar – Bancar ș.a.), Pitești, Târgu Mureș, Cluj-Napoca, Brașov, reprezentanți ai Secretariatului Bologna și ai Institutului de Științe ale Educației.
Prezentările și discuțiile pline de substanță au accentuat o serie de aspecte:
Necesitatea realizării de masterate internaționale/ de realizare a dimensiunii europene, și nu numai, a învățământului românesc;
Modalități de atragere a studenților străini;
Selectarea cadrelor didactice pentru învățământul internaționalizat;
Curricula și conținutul disciplinelor, particularitățile procesului de învățământ, competențele longitudinale și transversale dezvoltate;
Evaluarea finală și tipurile de diplome care să certifice pregătirea, cunoștințele, abilitățile, deprinderile absolvenților și inserția lor pe piața muncii în țară și străinătate;
Dificultățile în realizarea masteratelor internaționalizate (finanțarea, condiții de viață, mod de informare și promovare, stagii de studiu și practică în străinătate, atragerea studenților și cadrelor didactice străine).
Schimbul de experiență, ideile valoroase și intențiile pozitive dovedesc receptivitatea mediului academic la schimbare și modernizare, precum și participarea învățământului superior românesc la activitățile spațiului european al învățământului superior, la spațiul european al cercetării științifice, al cunoașterii și înțelepciunii.
.
http://www.aracis.ro/
Cuvinte cheie:
ARACIS comunicat presa