5 editii “5 Licee 5 Muzee” - Invitatie eveniment final

Bucureşti - 22 mai 2012 - Joi, 24 mai 2012, ora 13:00, la sala de festivitati a Colegiului National “Mihai Vitezul” Bucuresti se vor anunta castigatorii editiei aniversare cu numarul 5 al programului “5 Licee 5 Muzee”. Proiectul „5 Licee 5 Muzee” este un program educational dedicat elevilor de liceu, prin care se doreste incurajarea participarii tinerilor la manifestari culturale.

Fundatia ECDL ROMANIA impreuna cu Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti, Primaria Municipiului Bucuresti si Centrul de Informare ONU pentru Romania va invita la conferinta de final a celei de a cincea editii. La eveniment sunt invitati toti participantii din cadrul editiei a cincea a proiectului, dar si de la editiile anterioare: elevi si profesori, reprezentanti ai muzeelor si partenerii organizatori ai proiectului.

250 de elevi din 5 licee din capitala au vizitat gratuit, in perioada februarie – mai 2012, 5 muzee din Bucuresti si au fost provocati la un concurs online de cultura generala pe temele vizitelor respective. Joi, 24 mai, vom afla care au fost cei mai buni dintre ei.

La editia aniversara cu numarul 5 a proiectului au fost implicati din nou 250 de elevi din cele 5 noi licee participante la proiect: Liceul Teoretic “Nichita Stanescu”, Liceul Teoretic “Benjamin Franklin”, Colegiul Economic “Virgil Madgearu”, Liceul Teoretic “George Calinescu” si Liceul Teoretic “C.A. Rosetti”. Cele 5 muzee care au raspuns invitatiei de a participa la proiect sunt: Muzeul de Arta veche Apuseana “ Ing. Dumitru Furnica - Minovici “, Muzeul de Istorie al Municipiului Bucuresti, Muzeul National de Istorie Naturala “Grigore Antipa”, Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti” si Muzeul Militar National "Regele Ferdinand I" .

Pe langa concursul online de cultura generala, elevii au fost implicati si intr-o competitie video („5 motive in 5 minute”) in care fiecare liceu a realizat un material video de prezentare si promovare a cate unui muzeu vizitat.

Inca de la inceput, „5 Licee 5 Muzee” si-a propus declansarea unei „epidemii” de vizitare a muzeelor in randul tinerilor, sub forma unui concurs intre 5 licee din capitala. Lansat in anul 2008, proiectul a avut un impact pozitiv atat in randul elevilor, cat si al profesorilor si astfel organizatorii impreuna cu muzeele implicate au fost incurajati sa continue programul, anul acesta ajungandu-se la editia a V-a.

Va asteptam cu mult interes joi, 24 mai 2012, incepand cu ora 13:00, la sala de festivitati a Colegiului National “Mihai Viteazul” pentru a-i cunoaste pe premianti si a viziona materialele video realizate de elevi.

Pentru detalii suplimentare, va rugam contactati:
Elena Chiru, Director Programe Educationale, ECDL ROMANIA
Irinuca Vaduva, Marketing si Comunicare, ECDL ROMANIA
Tel.: 0213169922
E-mail: elena.chiru@ecdl.org.ro
irinuca.vaduva@ecdl.org.ro
Alte informatii detaliate sunt disponibile pe site-ul

http://www.fundatiaecdlromania.ro/

Cuvinte cheie:  5 Licee 5 Muzee  program  educaţie  licee  cultură 

Imagini

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.