Bucureşti - 21 mai 2012
-
Asociaţia „Community Links” lansează marţi, 22 mai, la ora 14.00 în Aula Magna din ASE, programul de mentorat „Lider Ovidiu”, care se adresează studenţilor economişti.
Proiectul, realizat în parteneriat cu Academia de Studii Economice şi Asociaţia Studenţilor Economişti din România (ASER), îşi propune să îi ajute pe tineri să intre în contact cu piaţa muncii încă de pe băncile facultăţii, pentru a fi pregătiţi temeinic să preia ştafeta, la terminarea studiilor.
„Am gândit acest program pornind de la propria experienţă de viaţă, de la lecţiile pe care am avut şansa să le învăţ de la proprii mentori. „Lider Ovidiu” este pentru mine mai mult decât un mentorat, este dorinţa mea de a face ceva pentru a facilita schimbul de generaţii. Societatea are nevoie de un suflu proaspăt iar eu îmi doresc să îi ajut pe tineri să îşi facă auzite vocile”, susţine Corina Vinţan, preşedintele Asociaţiei „Community Links” şi iniţiatoarea proiectului.
Pe lângă accesul la programe de internship în marile companii, studenţii vor avea ocazia să întâlnească lideri inspiraţionali şi să îşi aleagă modele, cu ocazia conferinţelor care se vor desfăşura lunar. Astfel, studenţii vor avea posibilitatea să îşi testeze cariera aleasă şi, în cazul în care vor constata că nu au făcut alegerea potrivită, vor putea să se reorienteze către specializarea ideală.
„Asociaţia Studenţilor Economişti din România sprijină activităţile de educaţie non-formală pentru a le oferi studenţilor posibilităţi de dezvoltare personală şi profesională, cu scopul de a aduce plus de valoare mediului economic românesc. Susţinem proiectul „Lider Ovidiu” deoarece avem încredere în calitatea ofertei de pregătire a studenţilor cărora ne adresăm”, spune Alexandru Măxineanu, preşedintele ASER.
Prima serie de stagii se va derula în perioada 1 iulie - 1 octombrie.
La conferinţa de lansare a „Lider Ovidiu”, din 22 mai, vor participa Prof. Univ. Dr. Mihai-Răzvan Ungureanu, Nicolae Istudor, Vice-Rector ASE, Corina Vinţan, Preşedintele Asociaţiei Community Links, Titov Buzescu, Vicepreşedinte Retail Rompetrol Group, Daniela Pandrea, General Director Honeywell Building Solutions, şi Alexandru Măxineanu, Preşedintele ASER.
Programul „Lider Ovidiu” este sprijinit, printre altele, de companii precum City Bank, Dior, DSV Solutions, Ecovis, Exim Bank, Honeywell Building Solutions, Intralot, Rompetrol şi RMGC.
Despre „Community Links”
Asociația Community Links promovează valorile europene în societatea românească pentru a stimula dezvoltarea mediului de afaceri şi pentru a-i ajuta pe tineri să se pregătească pentru schimbul de generaţie.
Pentru îndeplinirea acestei misiuni, Asociația Community Links derulează o serie de programe educaţionale care vizează preponderent dezvoltarea profesională a tinerilor dincolo de ariile curriculare, prin accesul direct la piața muncii şi la lideri inspiraționali.
Ioana Dimitriu
PR Manager
Nicolae Iorga, nr.33
Tel.:021.310.68.26
021.310.68.25
Fax: 021.313.36.67
Mobil: 0725 139 399
http://www.yourlink.ro/
Cuvinte cheie:
Community Links lansare program Lider Ovidiu studenţi