Bucureşti - 04 mai 2012
-
La Spitalul Sf. Constantin Brasov s-au efectuat in cursul lunii aprilie doua operatii in premiera pentru Romania. Echipa formata din chirurgii Dr. Bogdan Moldovan, Dr. Șerban Vasile, Dr. Dumitru Pocreaţă si anestezistii Dr. Luminiţa Cîmpeanu, Dr. Adriana Badea, Dr. Ovidiu Jeder si Dr. Andreea Cantor au realizat o rezectie rectala joasa pentru un cancer de rect si o interventie din domeniul chirurgiei obezitatii (“Gastric Sleeve”) prin tehnica LESS-SILS.
Chirurgia “fara cicatrici”, prin procedura SILS (Single-Incision-Laparoscopic-Surgery), ce mai poarta si denumirea LESS (Laparo-Endoscopic Single-Site Surgery) reprezinta o metoda revolutionara ce presupune introducerea instrumentelor speciale pentru chirurgie laparoscopica printr-un singur tub de acces prin ombilic. De regula, in chirurgia laparoscopica sunt necesare mai multe orificii pentru a introduce diferitele instrumente si a efectua operatia. Prin amplasarea unei singure cai de acces in orificiul ombilical, laparoscopul prevazut cu o mini-camera digitala in varf transmite imagini de rezolutie inalta ale organelor interne pe un monitor si poate fi ghidat in orice directie pentru a-i ajuta pe chirurgi sa opereze cu o mai mare precizie.
Cu ajutorul chirurgiei laparoscopice prin trocar unic, este acum posibila efectuarea integrala a interventiei chirurgicale printr-o singura incizie de foarte mici dimensiuni, de regula prin orificiul ombilical. Metoda disponibila la Spitalul Sf. Constantin inca din noiembrie 2011, permite diminuarea semnificativa a caracterului invaziv al interventiei si rezultatul cosmetic deosebit, in urma operatiei pacientul ramanand cu o singura cicatrice ascunsa in orificiul ombilical si deci practic invizibila.
”Sunt incantat ca putem oferi pacientilor aceasta alternativa, intrucat prin intermediul chirurgiei SILS reducerea numarului de incizii inseamna un timp mai scurt de recuperare, mai putina durere si un risc mai scazut de sangerare si infectie”, a declarat Dr. Bogdan Moldovan, medicul sef al sectiei de chirurgie generala de la Spitalul Sf. Constantin.
Doua interventii chirurgicale “fara cicatrici”, in premiera
Primul caz operat, o brasoveanca de 54 de ani cu cancer rectal, fusese propus intr-un alt spital pentru o operatie mutilanta, de indepartare pe cale clasica a partilor afectate. “Echipa de la Spitalul Sf. Constantin i-a propus pacientei o interventie transombilicala de tip rezectie rectala joasa pe cale anterioara LESS cu excizie totala de mezorect si anastomoza mecanica la 3 cm de la anus, conservandu-i tranzitul pe cale naturala. Evolutia a fost favorabila, cu externare la 3 zile postoperator (operata miercuri, externata sambata)” a explicat Dr. Bogdan Moldovan, medicul sef al sectiei de chirurgie de la Spitalul Sf. Constantin Brasov.
Un al doilea caz operat in premiera la spitalul privat din Brasov este cura obezitatii morbide prin abord transombilical fara cicatrici, niciodata realizat in Romania si cu circa 180 de cazuri realizate in total pe plan mondial. Avantajul tehnicii este ca evita cele 5 sau chiar 7 incizii efectuate in varianta standard, realizand o singura incizie in interiorul ombilicului, invizibila ulterior. Evolutia pacientei a fost foarte buna, cu externare dupa 2 zile de la operatie. Datorita multiplelor avantaje oferite de aceasta procedura, Dr. Moldovan a adaugat: “Ne propunem ca toti pacientii cu BMI intre 35 si 40 sa fie operati prin aceasta tehnica. Dealtfel, a mai fost operat deja un un al doilea caz, deasemenea cu succes.”
Posibilitatile de dezvoltare a chirurgiei fara cicatrici sunt practic nelimitate, toate interventiile realizabile laparoscopic sunt posibile si prin ombilic, de la cele mai simple: apendicite, hernii, eventratii, colecist, pana la cele mai complexe: operatii bariatrice (obezitate) si cancere. Prin aceste realizari, Spitalul Sf. Constantin din Brasov isi reconfirma locul de top intre clinicile chirurgicale din Romania si din Europa.
Spital privat la standarde internationale
Cei peste 1500 de pacienti care au avut incredere in serviciile medicale oferite de Spitalul Sf. Constantin in primul an de activitate au beneficiat de o gama larga de interventii chirurgicale si tratamente specializate, multe dintre ele efectuate pentru prima data in sistemul privat de sanatate. Pe langa interventiile “fara cicatrici” efectuate in premiera, la Spitalul Sf. Constantin se mai efectueaza proceduri chirurgicale complexe in domeniile: neurochirurgie spinala, O.R.L., urologie, chirurgie plastica, ortopedie, chirurgie oncologica de anvergura, oncologie medicala, precum si chirurgia obezitatii, introdusa in premiera la Brasov anul trecut. La Spitalul Sf. Constantin funcționeaza de asemenea “Clubul Bariatric”, unde pacientii operati de obezitate se pot intalni cu medicii oepratori si cu nutritionistii, iar pacientii neoperati pot vedea “pe viu” rezultatele chirurgiei intalnind echipa medicala si colegii operati.
Contact:
SPITALUL SF. CONSTANTIN BRAȘOV
Str. Iuliu Maniu 49, Brașov
Tel: 0268.300.300, 0368.800.801
http://www.spitalulsfconstantin.ro/
Cuvinte cheie:
Spitalul Sf. Constantin premieră medicală chirurgie