ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti – aduce Festivalul Internaţional Shakespeare la Bucureşti
Între 30 aprilie şi 2 mai, publicul bucureştean are şansa de a vedea Hamlet, Romeo şi Julieta şi Orô De Otelo, în viziunea a trei mari regizori contemporani.
Rusul Nikolay Kolyada este renumit pentru creaţiile sale provocatoare. Hamlet-ul său, rătăceşte într-o lume primitivă, în care guvernează instinctele animalice. Un spectacol despre demonii lumii moderne, pe care regizorul împreună cu teatrul care îi poartă numele l-a prezentat pe toate scenele mari ale lumii.
Lituanianul Oskaras Koršunovas, unul dintre cei mai premiaţi regizori contemporani, revine la Bucureşti cu un spectacol despre care s-a vorbit mult. Romeo şi Julieta al său vorbeşte despre tradiţiile rigide care creează conflict, păstrând vie ura. „Acesta este un principiu aplicat tot mai des - pentru a întări o comunitate, căutăm duşmani în afara ei”, spune Koršunovas. „Doar iubirea ne poate arăta că în esenţă nu există conflict între clanuri”, adaugă el.
Orô De Otelosub forma unui ceremonial dansat, în care povestea lui Shakespeare şi muzica operei lui Verdi se combină cu ritmurile afro-braziliene, este propunerea lui Eugenio Barba. Regizor pentru care teatrul este expresia simbolică a unei comunităţi. Creator de şcoală teatrală, Barba va susţine împreună cu actorii săi şi o demonstraţie la Sala ArCuB, cu tema Text, Acţiune, Relaţii, deschisă publicului larg.
Teatrul Odeon – Sala Majestic, Teatrul Bulandra – Sala Liviu Ciulei şi Sala ArCuB vor fi gazdele ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional Shakespeare la Bucureşti celebrând astfel un fragment din istoria teatrului contemporan - trei viziuni moderne ale pieselor Marelui Will, care ne pun faţă în faţă cu noi înşine.
Program
30 aprilie - 2 mai
Luni, 30 aprilie, ora 19.00
TEATRUL ODEON – Sala MAJESTIC
HAMLET
după William Shakespeare
Spectacol prezentat de Kolyada-Theatre din Ekaterinburg (Rusia)
Regia: Nikolay Kolyada
Durata: 3h (cu pauză)
Spectacol supratitrat în limba română
Marţi, 1 mai, ora 18.00
TEATRUL BULANDRA – Sala LIVIU CIULEI
ROMEO ŞI JULIETA
de William Shakespeare
Spectacol prezentat de OKT / Teatrul Municipal Vilnius (Lituania)
Regia: Oskaras Koršunovas
Durata: 3h 30' (cu pauză)
Co-producători:
Festivalul de la Avignon (Franţa)
Teatrul Hebbel (Germania)
Arts and Ideas Festival (S.U.A.)
THEOREM (asociaţie susţinută de Cultura 2000, program al Uniunii Europene).
Fundaţia Lituaniană pentru Cultură şi Sport
Ministerul Culturii - Lituania
Marţi, 1 mai, ora 22.00
Sala ArCuB
TEXT, ACŢIUNE, RELAŢII
O demonstraţie de lucru, prezentată de Odin Teatret din Holstebro (Danemarca), pe texte din Othello şi Romeo şi Julieta de William Shakespeare.
Cu Tage Larsen şi Julia Varley
Durata: 1h 30'
Miercuri, 2 mai, ora 15. 30
Sala ArCuB
CONFERINŢĂ EUGENIO BARBA
Lansarea cărţiiCasa în flăcări - despre regie şi dramaturgie de Eugenio Barba
(Editura Nemira)
Miercuri, 2 mai, ora 19.00
Sala ArCuB
ORÔ DE OTELO
(A Dance Ceremony)
Spectacol prezentat de Odin Teatret din Holstebro (Danemarca)
Regia: Eugenio Barba
Cu: Augusto Omolù
Muzica live: Cleber Conceição da Paixão, Ubirajara Monteiro, Xavier da Silva
Asistent de regie: Julia Varley
Durata: 1h
Spectacolul nu necesită traducere.
O producţie ISTA (International School of Theatre Anthropology)
Biletele pot fi achiziţionate începând din data de 23 aprilie.