Bucuresti - 09 aprilie 2012
-
MedLife, liderul pieţei serviciilor medicale private din România, a demarat o colaborare cu embriologul englez Terry Leonard, prin care acesta va coordona activitatea laboratorului de embriologie din cadrul Centrului de Medicină Materno-Fetală și Reproducere Umană Asistată. În baza acestei colaborări, personalul medical va beneficia de training şi consultanţa expertului în embriologie, cu scopul ca întreaga activitate a laboratorului să fie aliniată la standardele EU.
Laboratorul de embriologie va beneficia pe parcursul colaborarii de o dezvoltare continuă sub atenta supraveghere a expertului embriolog englez, care va iniţia personalul medical în cele mai noi tehnici de reproducere umană asistată şi va oferi soluţii pentru diverse cazuri medicale ale pacienţilor MedLife.
“Este o onoare să îl avem alături de noi pe Terry Leonard, unul dintre cei mai experimentați embriologi din Marea Britanie și din Europa. Colaborarea cu domnia sa este parte a procesului de expansiune în care se află Centrul nostru, si în același timp va oferi o valoare adăugată, net superioară servicilor pe care le oferim pacienţilor nostri, acestea fiind dublate de expertiza internaţională recunoscută pe zona de embriologie” a declarat Dragoş Albu, coordonatorul Centrului de Medicină Materno Fetală MedLife Griviţa.
Terry Leonard este de formaţie biolog şi are o experienţă de peste 30 de ani în reproducere umană asistată. A lucrat în laboratoare renumite în Europa, are diplomă în imunologie, certificare în biologie şi diplomă din partea Royal College of Patholgy in Clinical Embryology. De asemenea, este membru fondator al ACE (Asociaţia Embriologilor Clinici). Timp de 10 ani a fost inspector ştiinţific pentru Autoritatea de Fertilizare Umană şi Embriologie şi a fost director la Isis Fertility Center, care acum a devenit Bourn Hall Clinic Colchester. Are o experienţă bogată în tehnici de concepţie asistată, fiind interesat în mod special de studiul şi tratamentul infertilităţii masculine. Este unul dintre cei mai experimentaţi embriologi din Marea Britanie şi a efectuat personal peste 2000 de proceduri de fertilizare in vitro prin metoda ICSI (injectarea citoplasmatică a ovulelor cu spermatozoizi).
Terry Leonard este foarte solicitat să îşi aducă contribuţia la dezvoltarea laboratoarelor de embriologie şi reproducere umană asistată de pe tot globul, iar expertiza sa este cerută în foarte multe zone ale lumii inclusiv în Cipru, Iordan, Egipt, Arabia Saudită, Turcia, Italia, Nigeria, Kuweit, Bahrain, Barbados, Uganda şi Pakistan.
Despre Centrul de Medicină Materno Fetală şi Reproducere Umană Asistată - MedLife Griviţa
Centrul de Medicină Materno-Fetală şi Reproducere Umană Asistată din cadrul MedLife, condus de Dr. Dragoş Albu - medic primar obstetrică-ginecologie, asistent universitar, doctorand în medicină, a apărut ca o consecinţă a dezvoltării obstetricii şi a ginecologiei moderne, cuprinzând o echipă multidisciplinară de medici, cadre universitare şi doctori în medicină, ce urmăresc asigurarea de servicii medicale de excelenţă în trei direcţii principale: medicină materno-fetală, reproducere umană asistată şi genetică medicală.
Medicina Materno-Fetală - se ocupă cu sfatul preconcepţional, screeningul anomaliilor cromozomiale în primul trimestru de sarcină, screeningul anomaliilor congenitale in trimestrul II, folosind ecografe de mare performanţă, diagnosticul invaziv al anomaliilor cromozomiale (Sindrom Down, Trisomie 18, Trisomie 13) şi al sindroamelor genetice, prin biopsie de vilozităţi coriale si amniocenteză, urmărirea gravidei, managementul sarcinilor cu risc crescut.
Reproducere Umana Asistată - primul serviciu integrat de Medicina Reproductivă din România ce cuprinde o echipă formată din specialişti în reproducerea umană asistată, chirurgie reproductivă, endocrinologie reproductivă, embriologie, andrologie, genetică, psihologie şi urologie, care au diagnosticat şi tratat deja peste 1500 de cupluri infertile, cu o rată de succes de 35% în cazul fertilizării în vitro, în care, ca linii de dezvoltare, se remarcă: crearea primului serviciu de andrologie, posibilitatea efectuării de fertilizare în vitro cu ICSI la pacienţii cu azoospermie obstructivă prin puncţie testiculară, diagnosticul genetic preimplantaţional, abordarea pacientelor cu avorturi recurente.
Genetica Medicală – se ocupă cu depistarea anomaliilor genetice şi functionează în stransă legatură cu primele două.
Despre MedLife:
MedLife activează pe piața din România din 1996, fiind cel mai mare operator privat de servicii medicale de pe piața locală.
Compania acoperă toate zonele de activitate medicală: ambulatoriu, spitale, maternităţi, laboratoare, farmacii, acestea din urmă constituind Sistemul Medical MedLife.
În prezent, MedLife îşi desfăşoară activitatea în 9 Hyperclinici din Bucureşti, Timişoara, Braşov şi Arad; 8 laboratoare proprii de analize; 6 spitale în Bucureşti, Braşov şi Arad, dintre care un spital de Pediatrie, unul de Ortopedie şi unul de Obstetrică-Ginecolgie; 3 maternităţi în Bucureşti şi în ţară, 28 de centre medicale generaliste în Bucureşti şi în ţară, 8 centre de excelenţă cu specializare unică, 6 farmacii proprii reunite sub reteaua PharmaLife, şi în colaborare cu 135 clinici medicale partenere din toată ţara.
Conform studiului internaţional realizat de Reader's Digest, MedLife este pentru al doilea an consecutiv cel mai de încredere brand în rândul românilor la categoria “Clinică Privată”, iar în ultimii patru ani, studiile de piaţă IMAS derulate la nivel naţional plasează constant MedLife drept brandul cu cea mai mare notorietate pe toate segmentele: spital privat, clinică-centru medical, laborator medical.
.
Cuvinte cheie:
MedLife expertiza embriologie