Băicoi - 12 martie 2012
-
• Pentru 2012 se estimează o creştere de 16% a cifrei de afaceri
Final Distribution, importatorul exclusiv în România al brandurilor Gerard, Delta şi Keylite şi producătorul sistemului de colectare a apelor pluviale NOVATIK a atins cifra de afaceri de 18,6 milioane lei în 2011, în creştere cu 28% comparativ cu anul 2010.
”Anul 2011 a fost un an bun pentru companie, cu toate că şi în sectorul nostru de activitate am resimţit nesiguranţa economică. A fost un an aniversar, în care am sărbătorit 1.000.000 de mp de ţiglă Gerard vânduţi pe piaţa din România şi, nu în ultimul rând, am devenit producători de jgheaburi şi burlane, investind în crearea brandului nostru Novatik.” declară Dan Mircescu, Director General Final Distribution.
Produsele din portofoliul companiei au înregistrat o dinamică bună:
• Creştere de 154% a vânzărilor sistemului de jgheaburi şi burlane Novatik faţă de anul 2010, când compania era distribuitor al unui alt sistem pluvial. Această creştere a fost posibilă datorită faptului că sistemul pluvial introdus pe piaţă are un design inteligent al jgheabului şi un preţ eficient către consumator;
• Creştere de 18% la ţigla metalică cu acoperire de piatră naturală Gerard, datorată atât campaniilor de comunicare intense cât şi celor promoţionale;
• Creştere de 28% pentru segmentul foliilor anticondens şi membranelor de protecţie pentru fundaţii şi pereţi Delta. Acest lucru demonstrează faptul ca deja clienţii sunt mult mai interesaţi de etanşeizarea acoperişului şi au înţeles cât de importantă este limitarea apariţiei condensului la un acoperiş;
• Segmentul ferestrelor de mansardă a înregistrat o scădere de 17%. Fiind prognozată încă de la începutul anului, această scădere nu a afectat cifra de afaceri per total an.
Pentru anul 2012, compania îşi propune o creştere a cifrei de afaceri de peste 16% faţă de anul trecut, mizând pe o creştere consistentă a vânzărilor brandului Novatik, dar şi pe un plus în volumele de ţiglă metalică şi folii anticondens. Vor fi continuate investiţiile în extinderea gamei de jgheaburi şi burlane Novatik, prin introducerea de noi dimensiuni şi culori.
“Ne aşteptăm ca în anul 2012 piaţa să crească uşor, iar noi intenţionăm să jucăm un rol semnificativ în piaţa premium a acoperişurilor, prin concentrarea pe punctul nostru forte: diversitatea. Pregătim produse noi, care să satisfacă nevoile clienţilor nostri, pentru că în momentul de faţă nu mai este important să ai cea mai bună ofertă, ci să oferi ceea ce este relevant pentru client.” declară Dan Mircescu, Director General Final Distribution.
Final Distribution este liderul pieţei de ţiglă metalică cu acoperire de piatră naturală din Romania prin brandul Gerard, care are în prezent cea mai mare pondere din cifra de afaceri a companiei, urmată de membranele de protecţie pentru acoperiş şi fundaţii Delta cu o pondere de peste 20%.
Mai multe informaţii:
FINAL DISTRIBUTION
Str. 9 Mai, nr. 75, Baicoi, Prahova
Tel: 0244.260.140, Fax: 0244.260.145
E-mail: office@finaldistribution.ro
Persoana contact: Alina Mircescu, alina.mircescu@finaldistribution.ro; 0722.390.727
http://www.finaldistribution.ro/
Cuvinte cheie:
Final Distribution cifră afaceri