Bucureşti - 01 martie 2012
-
Turner Classic Movies, în parteneriat cu Europa FM, dă startul unui concurs al cărui premiu este o invitaţie pentru două persoane la ediţia din 2012 a TCM Classic Film Festival. Premiul include transportul şi cazarea la Hollywood.
Concursul se desfăşoară în perioada 1-15 martie 2012. Iubitorii filmelor clasice sunt invitaţi să urmărească în fiecare weekend sezonul Stilul în filme la TCM, să asculte Europa FM şi să răspundă la două întrebări site-ul www.europafm.ro/tcmhollywood.
În aşteptarea celei de-a treia ediţii a festivalului, TCM a pregătit sezonul Stilul în filme, care va fi difuzat în fiecare weekend din luna martie. Katharine Hepburn, Ginger Rogers, Lucille Ball, Bette Davis, Myrna Loy, George Sanders, Cary Grant, Humphrey Bogart sau Henry Fonda vor fi vedetele acestui sezon, în filme de referinţă ale anilor ’30: Sunetul banilor *The Toast of New York, 1937*, Pensiunea artistelor *Stage Door, 1937*, Sfântul se întoarce *The Saint Strikes Back, 1939*, O doamnă vivace *Vivacious Lady, 1937*, 13 femei *Thirteen Women, 1932*, Victoria întunericului *Dark Victory, 1939*, Dra. Manton a înnebunit *The Mad Miss Manton, 1938*, Fata de pe 5th Avenue *Fifth Avenue Girl, 1939*.
Stilul în filme este şi tema ediţiei 2012 a TCM Classic Film Festival. Între 12 şi 15 aprilie, festivalul oferă cinefililor o selecţie din cele mai bune producţii ale filmului noir, printre care se numără Gun Crazy (1950) şi Cry Danger (1951). Stilul Art Deco, pe care influenţa cinematografului din anii ‘20 şi ‘30 l-a popularizat în întreaga lume, va fi pus în lumină de filme precum Our Dancing Daughters (1928), considerat unul dintre cele mai bune filme mute din epoca jazz-ului, sau Swing Time (1936). O secţiune specială îi va fi dedicată lui Travis Banton, legendarul creator de costume care a îmbrăcat vedete ale Hollywood-ului clasic ca Mae West sau Carole Lombard.
Publicul festivalului va avea ocazia să vadă şi filme recent restaurate – unele în premieră mondială: Cabaret (1972), Wings (1927), Nimic nou pe frontul de vest *All Quiet on the Western Front, 1930*, sau Cântând în ploaie *Singin' in the Rain, 1952*. Iar în 2012, Paramount Pictures aniversează 100 de ani de la înfiinţare, moment marcat la TCM Classic Film Festival printr-o serie de proiecţii din anii de glorie ai studiourilor, când la conducere se afla Robert Evans (care va fi prezent la retrospectivă). Va fi prezentat Love Story (1970), unul dintre cele câteva filme care au salvat de la faliment studiourile Paramount, dar şi Naşul II *The Godfather Part II, 1974*, sau Cartierul Chinezesc *Chinatown, 1974*, filmul noir al lui Roman Polanski. Mai multe detalii despre TCM Classic Film Festival sunt disponibile pe pagina oficială www.tcm.com/festival.
De la Brando la Hepburn, de la Newman la De Niro, de la Eastwood la Nicholson, TCM sărbătoreşte filmele şi actorii pe care îi îndrăgiţi. Alături de filme nemuritoare care au făcut istorie, TCM prezintă documentare originale şi interviuri în exclusivitate cu unele din cele mai cunoscute personalităţi de la Hollywood. Cu o colecţie bogată, începand din anii de aur ai Hollywood-ului şi până în prezent, TCM oferă cea mai bună şi variată selecţie de filme clasice. Primiţi puţină magie de la Hollywood urmărind sezoanele speciale TCM, care sărbătoresc cele mai bune filme şi cele mai cunoscute persnalităţi din lumea cinematografică. TCM este disponibil prin cablu, satelit şi DTT în Europa, Africa şi Orientul Mijlociu în 11 versiuni regionale şi 14 limbi. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm accesaţi www.tcmeurope.com/ro şi www.facebook.com/TCM Romania.
Colaborarea dintre Europa FM şi Turner Classic Movies a devenit o tradiţie. De trei ani de zile, cinefilii se regăsesc printre milioanele de români ascultători de Europa FM, iar acest lucru demonstrează că publicul este receptiv şi interesat de evenimentele care aparţin segmentului cinematografic.
Pentru detalii:
Alina Bratu – PR Executive
Email: Alina.Bratu@turner.com
telefon: +40 761 109 999
http://www.tcm.com/festival/
Cuvinte cheie:
TCM Hollywood filme clasice concurs