Bucureşti - 28 februarie 2012
-
Personalităţi ale filmului românesc, actori, regizori şi producători, vor coborî şi în acest an din maşini Dacia pe covorul roşu de la Gala Premiilor Gopo. Dacia pune la dispoziţia organizatorilor Galei, zece maşini - nouă Duster şi un Sandero - cea mai mare flotă de maşini de când a debutat parteneriatul.
Cele zece vehicule Dacia îşi vor face apariţia pe şoselele din Bucureşti pentru a conduce invitaţii la a şasea ediţie a Galei Premiilor Gopo – Premiile Industriei de Film din România. Pentru ediţia din acest an, maşinile vor îmbrăca o haină nouă, festivă, cu identitatea dedicată parteneriatului.
Gala Premiilor Gopo, la care sunt aşteptaţi în jur de 500 de invitaţi, va fi transmisă în direct de Pro Cinema şi va putea fi urmărită şi online, pe www.premiilegopo.ro, dar şi pe cea mai mare mediafaţadă din România, Cocor Media Channel.
Dacia se află pe afişul Galei în calitate de sponsor, începând din 2008. Asocierea cu Gala Premiilor Gopo este unul dintre parteneriatele strategice şi de lungă durată ale Dacia (alături de Gaudeamus şi Festivalul Internaţional George Enescu), prin care Dacia susţine valorile româneşti.
„Suntem încântaţi că evenimentul care premiază industria de film din România - Gala Premiilor Gopo are ca partener principal, Dacia, un brand românesc. În 2008 am mers cu Logan, în 2009 cu Sandero, în 2010 şi în 2011 cu Duster, iar anul acesta, din nou cu Duster şi Sandero. Premiem valorile industriei de film din ţara noastră, care au mult succes şi în străinătate, în parteneriat cu o valoare certă a industriei şi exporturilor româneşti, Dacia.”, a declarat Tudor Giurgiu, Preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), organizatorul galei.
Mai multe informaţii despre cea de-a şasea ediţie a Galei Premiilor Gopo puteţi găsi pe site-ul www.premiilegopo.ro.
.
Cuvinte cheie:
Dacia parteneriat Gala Premiilor Gopo