Bucureşti - 28 februarie 2012
-
La nivel mondial, Europa deţine primul loc în domeniul reproducerii umane asistate, cumulând 56% din ciclurile de tratament de acest tip iniţiate în lume
MedLife, liderul pieţei serviciilor medicale private din România, a înregistrat în 2011 o creştere de până la 50% a ratei de succes a fertilizărilor in vitro, efectuate în cadrul Centrului de Medicină Materno-Fetală. Conform celui mai recent raport Eurocet al Monitorizării FIV în Europa indică faptul că, la nivel european, rata de succes este de 35-40%.
Acelaşi raport arată că în România, la nivelul anului 2010, au fost tratate 1900 de cupluri, au fost efectuate 787 de fertilizări in vitro, au fost obţinute 40% sarcini după FIV, din care 17% naşteri. În cazul Centrului de Medicină Materno Fetală şi Repriducere Umană Asistată din cadrul MedLife rata de succes a naşterilor rezultate în urma procedurii de FIV a fost dublă faţă de media pe ţară. Astfel din 170 de proceduri de fertilizare efectuate în 2011, 40% dintre acestea s-au finalizat cu o naştere.
Rata de succes a procedurilor de reproducere unmană asistată depinde de mai mulţi factori: vârsta femeii, calitatea şi numărul ovulelor colectate, calitatea spermei, tipul de procedură (FIV, inseminare intrauterină, transfer de embrioni congelaţi), calitatea laboratorului şi competenţa echipei medicale. Potrivit specialiştilor, vârsta pacientelor reprezintă factorul care influenţează substanţial rata de succes a procedurii de fertilizare in vitro. Astfel, cu cât pacientele au vârste mai înaintate, cu atât mai mult cresc şansele ca sarcinile acestora să se oprească din evoluţie.
În funcţie de vârsta pacientelor, la MedLife s-a evidenţiat în 2011 o rată de succes a FIV după cum urmează: la pacientele sub 30 de ani s-a obţinut o rată de 66%, la cele între 30-35 de ani o rată de 57%, iar la femeile între 35-40 de ani procentul de succes scade la 33%.
”În România se fac progrese substanţiale în domeniul reproducerii umane asistate, iar rezultatele pe care le avem în cadrul centrului nostru ne încurajează să continuăm eforturile de dezvoltare permanentă pe această zonă. Creşterea până la 50% a ratei de succes a FIV pe care am înregistrat-o anul trecut, ne arată că paşii mărunţi dar siguri pe care i-am făcut contribuie la intrarea României în rândul ţărilor europene care prezintă deja realizări remarcabile în domeniu.”, a declarat Dragoş Albu, medic coordonator al Centrului de Medicina Materno-Fetală, MedLife.
Recent Centrul de Medicină Materno-Fetală al MedLife a fost admis oficial în programul naţional de fertilizare în vitro şi embriotransfer, derulat de Ministerul Sănătăţii. Pentru fiecare cuplu acceptat în program, Ministerul va susţine financiar o singură procedură de FIV, în două etape: 4.920 lei după realizarea procedurii de fertilizare care presupune prelevarea ovocitelor prin puncţie foliculară, recoltarea spermei şi procesarea acesteia, inseminarea ovocitelor şi transferul embrionar. Suma de 1.230 lei se va acorda după confirmarea finalizării procedurii FIV/ET cu o sarcină, urmată de naştere.
În cei patru ani de activitate, Centrul de Medicină Materno-Fetală din cadrul MedLife a înregistrat peste 2000 de cupluri infertile tratate sau aflate în curs de tratament.
Despre Centrul de Medicină Materno Fetală şi Reproducere Umană Asistată - MedLife Griviţa
Centrul de Medicină Materno-Fetală şi Reproducere Umană Asistată din cadrul MedLife, condus de Dr. Dragoş Albu - medic primar obstetrică-ginecologie, asistent universitar, doctorand în medicină, a apărut ca o consecinţă a dezvoltării obstetricii şi a ginecologiei moderne, cuprinzând o echipă multidisciplinară de medici, cadre universitare şi doctori în medicină, ce urmăresc asigurarea de servicii medicale de excelenţă în trei direcţii principale: medicină materno-fetală, reproducere umană asistată şi genetică medicală.
Medicina Materno-Fetală - se ocupă cu sfatul preconcepţional, screeningul anomaliilor cromozomiale în primul trimestru de sarcină, screeningul anomaliilor congenitale in trimestrul II, folosind ecografe de mare performanţă, diagnosticul invaziv al anomaliilor cromozomiale (Sindrom Down, Trisomie 18, Trisomie 13) şi al sindroamelor genetice, prin biopsie de vilozităţi coriale si amniocenteză, urmărirea gravidei, managementul sarcinilor cu risc crescut.
Reproducere Umana Asistată - primul serviciu integrat de Medicina Reproductivă din România ce cuprinde o echipă formată din specialişti în reproducerea umană asistată, chirurgie reproductivă, endocrinologie reproductivă, embriologie, andrologie, genetică, psihologie şi urologie, care au diagnosticat şi tratat deja peste 1500 de cupluri infertile, cu o rată de succes de 35% în cazul fertilizării în vitro, în care, ca linii de dezvoltare, se remarcă: crearea primului serviciu de andrologie, posibilitatea efectuării de fertilizare în vitro cu ICSI la pacienţii cu azoospermie obstructivă prin puncţie testiculară, diagnosticul genetic preimplantaţional, abordarea pacientelor cu avorturi recurente.
Genetica Medicală – se ocupă cu depistarea anomaliilor genetice şi functionează în stransă legatură cu primele două.
Despre MedLife:
MedLife activează pe piața din România din 1996, fiind cel mai mare operator privat de servicii medicale de pe piața locală.
Având o expertiză de 15 ani, MedLife a reușit să se impună pe piața de profil prin aplicarea unui sistem integrat de servicii medicale: ambulatoriu, spital, laborator de analize, imagistică, iar din 2010 și servicii farmaceutice.
La ora actuală, MedLife își desfășoară activitatea în 9 Hyperclinici din București, Timișoara, Brașov și Arad, 8 laboratoare proprii de analize, 4 spitale în Bucureşti, Arad şi Braşov, 3 maternităţi, 28 de centre medicale generaliste în București și în țară, 6 centre cu specializare unică și în colaborare cu 135 clinici medicale partenere din toată țara.
Conform studiului intenaţional realizat de Reader's Digest, MedLife este pentru al doilea an consecutiv cel mai de încredere brand în rândul românilor la categoria “Clinică Privată”.
.
http://www.medlife.ro/
Cuvinte cheie:
MedLife FIV sănătate