Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii recomandă School for Startups România

23 februarie 2012, 02.36 - Afaceri   Social   Evenimente  

Bucureşti - 23 februarie 2012 - Cea mai importantă structură naţională pentru dezvoltarea afacerilor se alătură ediţiei 2012 a S4S România pentru crearea unui ecosistem antreprenorial competitiv

Pentru ediţia din 2012, S4S România are un nou partener, Agenția pentru Implementarea Proiectelor și Programelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (AIPPIMM).

Cristian Haiduc, Preşedinte Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (AIPPIMM): „Am ales să ne alăturăm School for Startups România pentru că avem acelaşi crez: ne propunem să îi ajutăm pe cei care doresc să pornească o afacere sau să îşi dezvolte business-ul actual. AIPPIMM susţine School for Startups România şi îi încurajează pe antreprenorii aflaţi la început de drum să se înscrie în acest program, pentru că la ora actuală este singura şcoală cu profil antreprenorial din România care garantează că, timp de un an, îi va ajuta pe cei care pornesc afaceri să nu eşueze. De asemenea, prezenţa mentorilor programului, Doug Richard, Marius Ghenea, Péter Barta, dar şi a speakerilor internaţionali invitaţi, confirmă calitatea şi unicitatea programului.”

Pentru a răspunde cât mai prompt nevoilor antreprenorilor şi business-urilor care se află într-o fază incipientă de dezvoltare, Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (AIPPIMM) se va implica în promovarea programului School for Startups România 2012.

School for Startups România (S4S), programul de pregătire antreprenorială care îi ajută pe cei aflaţi la început de drum să pună bazele unei afaceri de succes sau să îşi consolideze actualul business, este dezvoltat în România de Fundaţia Post-Privatizare.

Ediţia din 2012 a School for Startups România se va desfăşura la Bucureşti şi Cluj pe parcursul unui an de zile, timp în care antreprenorii vor lucra la propriile planuri de afaceri, primind consiliere permanentă din partea celor trei mentori: Doug Richard, angel investitor şi fondatorul S4S Marea Britanie, Marius Ghenea, cunoscut promotor al inovaţiei şi antreprenor în serie şi Péter Barta, directorul executiv al Fundaţiei Post-Privatizare, instituţie creată în 1996 de către Comisia Europeană.

La această ediţie a S4S România, participanţii vor beneficia, pe lângă cele 4 sesiuni de training intensiv susţinute de mentorii programului, de acces la videoclipuri „how to”, de avantajele LivePlan, un program creat special pentru a-i ajuta pe aceştia în redactarea planului de afaceri. În plus, cursanții vor avea acces la o platformă creată pe website-ul programului prin care vor putea interacţiona cu mentorii și vor avea acces la o bibliotecă virtuală, care cuprinde articole pe teme antreprenoriale.

De asemenea, persoanele înscrise vor avea ocazia de a lucra cu experţi internaţionali în domenii conexe precum telecomunicaţii, vânzări, leadership, social media şi marketing online. Printre aceştia se numără James Dening, Andrew Davis, David Roberts, Ken Richard şi Alexandra Samuel. Pe tot parcursul programului, participanţii vor primi consultanţă permanentă din partea mentorilor şi în ceea ce priveşte modalitatea de atragere a investitorilor, iar la sfârşitul cursurilor, aceştia îşi vor susţine proiectele în faţa unor experţi din ţară şi străinătate. Pe durata cursurilor, participanţii vor beneficia de extinderea reţelei propriului business şi posibilitatea de a intra în contact cu alţi antreprenori de pe plan naţional, dar şi din străinătate.

Alături de Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, printre partenerii School for Startups România se numără, Google România, care oferă cupoane Google Adwords şi consiliere în folosirea optimă a acestora, Banca Transilvania care pregăteşte posibilităţi de creditare speciale pentru persoanele interesate, o licenţă pe viaţă "Smart Bill Standard" sau un discount considerabil pentru oricare dintre celelalte soluţii oferite de aceştia.

Înscrierile la program se pot face până la data de 1 martie 2012, prin completarea formularului de înregistrare disponibil pe http://www.schoolforstartups.ro/apply/ .

Despre Fundația Post-Privatizare

Fundația Post-Privatizare (FPP) este cea mai importantă fundație pentru antreprenoriat din România. Creată în 1996 de Comisia Europeană, FPP este o instituție privată care promovează educația antreprenorială şi susține inițiativele destinate dezvoltării sustenabile a mediului de afaceri românesc - cu accent pe întreprinderile mici şi mijlocii şi start-up-uri - prin intermediul programelor sale de dezvoltare antreprenorială, îmbunătățire a mediului de afaceri şi promovare a responsabilității sociale a întreprinderilor.

Despre Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii

Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (AIPPIMM) se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, care realizează politica Guvernului în domeniul dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, al celui cooperatist şi al mediului de afaceri. AIPPIMM are ca scop implementarea tehnică şi financiară a proiectelor şi programelor de sprijinire a înfiinţării de noi întreprinderi şi de susţinere a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, a mediului de afaceri şi a cooperaţiei, la nivel naţional şi local.

Pentru mai multe informaţii despre AIPPIMM vă rugăm accesaţi: www.aippimm.ro

Informații suplimentare se pot obține la:
Fundația Post-Privatizare
Tel: 031.1000.719
Fax: 031.1000.720

Personă de contact :
Carmen Balamace
Tel: 0745.258.250
Email: balamace.c@postprivatizare.ro

http://www.schoolforstartups.ro/

Cuvinte cheie:  AIPPIMM  S4S România  partener 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.