CRESCENDO şi Arcsight, parteneriat pentru continuitatea afacerii

21 februarie 2012, 10.19 - Afaceri   IT&C  

Bucureşti - 21 februarie 2012 - Prin recentul parteneriat încheiat cu ArcSight, companie a Hewlett-Packard şi unul dintre cei mai importanţi furnizori globali de soluţii de monitorizare a evenimentelor de securitate la nivelul infrastructurilor IT&C, CRESCENDO oferă clienţilor săi o abordare holistică pentru securizarea reţelelor, aplicaţiilor şi datelor companiilor, care asigură continuitatea afacerii.

CRESCENDO, Casa de Soluţii IT&C, anunţă încheierea parteneriatului cu ArcSight, companie a Hewlett-Packard şi unul dintre cei mai importanţi furnizori de soluţii de securitate SIEM (Security Information & Event Management) dedicate monitorizării evenimentelor de securitate la nivelul infrastructurilor IT&C ale companiilor şi organizaţiilor guvernamentale. În urma acestui parteneriat, echipa CRESCENDO este abilitată să ofere întreaga gamă de servicii, prin care asigură o abordare holistică pentru securizarea reţelelor, aplicaţiilor şi datelor companiilor, pentru susţinerea continuităţii proceselor de business ale oricărei afaceri.

Aplicaţiile şi infrastructura IT&C (echipamente de comunicaţii, servere, storage etc.) generează date la fiecare milisecundă, în fiecare zi, organizate în fişiere de tip „log”. Solutiile tip SIEM (Security Information & Event Management) asigură monitorizarea în timp real - prin intermediul unei console unice - a evenimentelor de securitate (SEM - Security Event Management), coroborate cu informaţiile de securitate (SIM - Security Information Management) de la nivelul întregii infrastructuri IT&C.

Poziţionat de catre Gartner în cadranul „Leaders / Visionaries” al aplicaţiilor SIEM, portofoliul de soluţii Arcsight asigură colectarea şi agregarea datelor, corelează log-urile, analizează rolurile utilizatorilor şi semnalizează alertele din reţea, pentru a extrage, păstra şi raporta cine, ce, unde, cum şi din ce cauză s-a produs evenimentul / incidentul de securitate.

Practic, soluţiile Arcsight se circumscriu infrastructurii IT&C a unei organizaţii cu scopul de a monitoriza funcţionarea componentelor software & hardware şi activitatea fiecărui utilizator dar şi de a normaliza, a sorta inteligent informaţiile, a face corelaţii între diverse evenimente de securitate şi a furniza rapoarte sintetice. “Un exemplu elocvent pentru comportarea inteligentă a produsului îl constituie modul în care acesta corelează informaţiile despre utilizatori, putând decela şi înregistra activitatea acestora în cadrul unei aplicaţii chiar dacă au utilizat credenţiale identice; evident, acest lucru se face pe baza integrării informaţiilor cu privire la identitatea declarată la alte niveluri, cum ar fi cel al staţiei de lucru sau domeniului” - afirmă dl. Cristian Mierlea, Business Unit Manager - IT Infrastructure Solutions, Crescendo.

Beneficiul major pentru companii şi organizaţii guvernamentale este dat de vizibilitatea completă atât asupra întregii infrastructuri IT&C - reţea, aplicaţii, date – cât şi asupra activităţii utilizatorilor, prin care sunt identificate şi atenuate ameninţările cibernetice şi riscurile informatice, ceea ce oferă un plus de protecţie si siguranţă cu privire la menţinerea continuităţii afacerii.

În plus, portofoliul de soluţii Arcsight constituie un bun instrument în susţinerea implementării şi gestionării sistemelor pentru Managementul Securităţii Informaţiei (ISO/CEI 27001:2006), Managementul Serviciilor IT (ISO/IEC 20000:2005) şi Managementul Continuităţii Afacerii (BS 25999:2006), sisteme care oferă acestor companii avantaje competitive în piaţă.

“Soluţiile ArcSight, coroborate cu experienţa noastră de integrator IT&C şi cu certificările companiei in zona de securitate a informaţiei, garantează companiilor şi organizaţiilor guvernamentale atingerea obiectivele de siguranţă şi disponibilitate, care asigură continuitatea afacerii, pe fondul unei investiţii care se amortizează rapid şi ale cărei valori se situează mult sub costurile, directe şi indirecte, ale unui incident semnificativ de securitate informaţională.” completează dl. Marius Tulea, Director General al Crescendo.

Despre CRESCENDO

CRESCENDO, Casa de soluţii IT&C, furnizează aplicatii, soluţii de infrastructură şi servicii de integrare personalizate, prin care organizaţiile obţin maximum de câştig din informaţiile de afaceri. Clienţii Casei de soluţii CRESCENDO economisesc efort şi resurse, găsind sub acelaşi acoperiş punctul unic de contact pentru implementarea de noi soluţii IT&C şi pentru integrarea lor cu cele existente. Prin parteneriatele noastre cu lideri mondiali din industria IT&C, clienţii Casei de soluţii CRESCENDO beneficiază de soluţii profesionale moderne, validate la nivel internaţional.

CRESCENDO, casa de soluţii IT&C
Strada Fecioarei nr.13, sector 2, Bucureşti, România, Tel.: 021-211 18 58; 021-211 18 60

Persoana de contact:
Karina Semeniuc
PR&C Manager
Tel: +40729 035369 I
E-mail: karina.semeniuc@crescendo.ro

http://www.crescendo.ro/

Cuvinte cheie:  CRESCENDO  Arcsight  parteneriat 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.