Bucureşti - 30 ianuarie 2012
-
Stilista Adina Buzatu a inceput anul in forta. A demarat lucrarile de renovare ale magazinului din calea Victoriei, pe care le-a finalizat in timp record- 20 de zile, desi a schimbat doua echipe, si a participat la doua targuri de nunti la distanta de doar o saptamana. Dorind sa aduca mereu ceva nou, spectaculos pentru clientii ei, Adina s-a straduit si de aceasta data sa amenajeze un stand special la Expo Ideal Mariaj, targul de nunti care s-a desfasurat la sfarsitul acestei saptamani la Romexpo. A gandit trei decoruri diferite care sa corespunda celor trei concepte in jurul carora si-a structurat prezentarea: nunta campeneasca, nunta pe plaja si nunta classic-glam. Amenajarea standului care a costat 6.000 de euro a solicitat-o destul de mult, ea pierzand trei nopti la Romexpo pentru a-si pune in practica ideea. Toate bune si frumoase, decorarea scenei iesind perfect, insa lipsa de somn s-a lasat cu …o cadere de calciu!
Stilistei i s-a facut rau, vineri, in timp ce lua parte la o emisiune in direct la Giga TV. “Am simtit ca mi se inclesteaza maxilarele, mi s-a incetosat privirea si nu mai auzeam bine. Am incercat sa nu las sa se vada ce mi se intampla pentru ca eram in direct, dar simteam ca imi vine sa lesin”, a declarat stilista care a mers la spital imediat dupa emisiune.
Amenajarea standului s-a dovedit un adevarat succes, clientii admirand modul aparte al Adinei Buzatu de a-si expune propunerile vestimentare destinate mirilor. Scena de la standul TRENDS a fost decorata cu aranjamente florale tematice rafinat realizate de florariile Magnolia. “Eu nu vand nimic la stand, pentru ca mi se pare de prost gust sa pui oamenii sa se schimbe acolo, si pe vremea asta. Eu ii invit sa vina la magazinele mele pentru o sedinta de consiliere personalizata. Acum doar am etalat cele trei propuneri vestimentare. Recomand eleganta atemporala, dar adaptata personalitatii si aspectului fizic al fiecaruia, precum si conceptului nuntii. La o nunta pe plaja, este potrivit un smoking deschis la culoare purtat cu pantaloni si camasa bleumarin si accesorizat cu papion in matase naturala viu colorat, pe cand la petrecerea campeneasca jeansii sunt o varianta potrivita, dar asortati elegant cu un dinner jacket Maessagerie ivoire si camasa de ceremonie maron, iar accesorizarea ceva mai relaxata- o esarfa ascot. Pentru nunta classic-glam, am ales un smoking din catifea de matase intr-o culoare puternica (ex magenta sau turcoaz-petrol). Inteleg si sustin dorinta mirilor de a arata spectaculos la nunta, dar , din pacate, termenul de spectaculos este deseori confundat cu exagerat. Nici pietrele Swarovski purtate pe revere, nici perlele din plastic spoit sau brocartul argintiu sau auriu inflorat nu sunt variante potrivite, pentru ca va indeparteaza de bunul gust”, a declarat Adina Buzatu. Stilista a mai precizat ca tinuta mirelui trebuie sa fie simpla, dar modern croita, din materiale de buna calitate, accesoriile fiind cele care fac diferenta. “O pereche de bretele din matase naturala Albert Thurston, butonii Babette Wasserman sau Jan Leslie, papioanele Calabrese sau ascoturile de la …Ascot, acestea sunt piesele pe care barbatii iconografici ai tuturor timpurilor de la Humphrey Bogart la David Beckham le-au purtat”, a spus Adina Buzatu, care a fost prezenta la standul TRENDS de la Romexpo in fiecare dintre cele trei zile ale targului pentru a oferi consultanta mirilor.
.
Cuvinte cheie:
Adina Buzatu Trends extenuare