Bucureşti - 05 decembrie 2011
-
Popovici Niţu & Asociaţii a reprezentat Fondul Proprietatea în numeroase litigii privind anularea creării celor doi giganţi energetici Electra şi Hidroenergetica, conform strategiei guvernamentale de reorganizare a sistemului energetic.
Electra ar fi rezultat din fuziunea Nuclearelectrica SA, Complexul Energetic Turceni SA, Complexul Energetic Rovinari SA şi Complexul Energetic Craiova SA, o parte din Hidroelectrica şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia. Hidroenergetica ar fi încorporat parte din activele Hidroelectrica, Hidroserv Bistriţa SA, Hidroserv Slatina SA, Hidroserv Porţile de Fier SA, Hidroserv Curtea de Argeş SA, Hidroserv Sebeş SA, Hidroserv Haţeg SA, Hidroserv Cluj SA şi centralele electrice Electrocentrale Deva SA şi Electrocentrale Bucureşti SA.
În ultimele 12 luni, Fondul Proprietatea, reprezentat de Popovici Niţu & Asociaţii, a obţinut patru ordonanţe presedinţiale împotriva Hidroelectrica SA, Nuclearelectrica SA, Complexul Energetic Turceni SA şi Complexul Energetic Rovinari SA, care au suspendat hotărârile acţionarilor celor patru societăţi prin care a fost aprobată crearea Electra şi Hidroenergetica.
Pe data de 28 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova a admis recursul formulat de Fondul Proprietatea şi a anulat irevocabil hotărârea acţionarilor Complexului Energetic Craiova prin care s-a aprobat înfiinţarea Electra şi Hidroenergetica.
Echipa multidisciplinară formată din 5 avocaţi a fost coordonată de Ciprian Donţu (Litigation Partner), Alexandru Ambrozie (Corporate & Tax Partner) şi Mihaela Pohaci (Tax Partner).
Mai multe informaţii despre Popovici Niţu & Asociaţii, găsiţi pe
http://www.pnpartners.ro/
Cuvinte cheie:
Popovici Niţu & Asociaţii Fondul Proprietatea hotărâre judecătorească energie