Bucureşti - 22 noiembrie 2011
-
Grupul Rompetrol, prin divizia sa de Upstream, a început forajul a două sonde de explorare în perimetrul Satu Mare (localităţile Mădăraş şi Moftinu), valoare investiţiilor fiind estimată la peste 5 milioane USD.
“Până în prezent s-au alocat peste 1,2 milioane USD pentru analiza geologică şi geofizică a perimetrului din nord-vestul ţării (realizarea de studii geologice, achiziţia de date seismice), iar în urma acestora s-au evidenţiat o serie de zone prospective cu formaţiuni care ar putea reprezenta acumulări semnificative de ţiţei şi gaze. Finalizarea lucrărilor de prospectare geologică prin sonde şi de prelucrare a datelor aferente este estimată pentru primul trimestru din 2012 şi avem convingerea că rapoartele geologice vor confirma aceste prognoze”, declară Gheorghe Georgescu, directorul general al Rompetrol SA.
Prima sondă de explorare se va realiza în zona Mădăraş şi va atinge o adâncime de 1.800 de metri, obiectivul acesteia fiind atât investigarea formaţiunilor de vârsta Pliocen şi Miocen, cât şi evaluarea acumulărilor de ţiţei descoperite în zonă în perioada 1970. De adâncime similară, sonda de la Moftinu este destinată evaluării unor potenţiale acumulări de gaze naturale evidenţiate la nivelul Pliocenului cât şi posibile acumulări de ţiţei neexplorate încă la nivelul Miocenului.
Cele două sonde sunt rezultatul activităţii de explorare începută în 2004, când Rompetrol a devenit titular de licenţe de explorare si exploatare pe două concesiuni petroliere oferite prin licitaţie publică (Runda a IV-a), Zegujani respectiv Satu Mare. Potenţialului de explorare al blocului Satu Mare s-a conturat prin procesarea şi interpretarea a peste 1.100 de kilometri de profile seismice 2D achiziţionate în perioada 1970-1990 şi analiza datelor geologice şi geofizice furnizate de cele peste 70 de sonde săpate în perimetrul blocului anterior datei acordului de concesiune.
Lucrările de explorare vor fi conduse şi monitorizate de o echipă mixtă de 15 persoane, angajaţi Rompetrol S.A. şi Winstar România, subsidiară a Winstar Resources Canada. Încheierea unui parteneriat cu Winstar a permis o reevaluare a potenţialului blocului, eforturile echipelor mixte de cercetare româno-canadiene fiind dirijate spre o analiză regională a extremităţii NE a Bazinului Pannonnic şi definirea sistemului petrolifer al zonei.
Blocul din Satu Mare are suprafaţa 3.000 de kilometri pătraţi şi se află în concesiunea Rompetrol SA din 2004. În prezent, Grupul deţine în concesiune 5 perimetre de explorare – Satu Mare, Zegujani, Greşu, Nereju şi Focşani.
În 2009-2010, Grupul a alocat pentru explorarea zonelor cu potenţial petrolifer peste 5,5 milioane USD, pentru achiziţie şi procesare seismică şi studii geologice.
Divizia de Upstream a Grupului
Rompetrol este formată din Rompetrol SA (înfiinţată în 1974), prin departamentele de explorare-producţie şi foraj-servicii la sondă, şi din Rompetrol Well Services (înfiinţată în 1951), companie specializată în servicii la sondă (cimentări, operaţii de consolidări şi împachetări, stimulări, testări, instrumentaţii, operaţii de tubare a sondelor etc).
Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice
Grupul Rompetrol
Contact: Irina Dârlea
Telefon: 0372612742
http://www.rompetrol.ro
Cuvinte cheie:
Rompetrol foraj Satu Mare