Orăştie - 18 octombrie 2011
-
Compania irlandezo-română Green Waste Management (GWM) a inaugurat ieri la Orăştie, judeţul Hunedoara, noua fabrică de sortare a deşeurilor nepericuloase. La eveniment au fost prezenţi Dezsi Attila, prefectul judeţului Hunedoara, Alexandru Munteanu, primarul oraşului Orăştie, alături de reprezentanţi ai administraţiei judeţene şi locale şi ai comunităţii de afaceri.
Cu această ocazie, conducerea companiei GWM a precizat că a ales să investească în Orăştie deoarece zona oferă mediul ideal pentru dezvoltarea unei afaceri, atât din punctul de vedere al poziţionării geografice, cât şi al capitalului de lucru. De asemenea, s-a menţionat importanţa pe care o are alinierea României la normele europene cu privire la colectarea şi reciclarea deşeurilor.
„România trebuie să facă progrese în ceea ce priveşte gestionarea şi reciclarea corectă a deşeurilor. Modul în care tratăm planeta nu este nimic altceva decât modul prin care ne tratăm pe noi înşine, pe copiii noştri. Planeta nu este coşul nostru de gunoi, iar acest lucru trebuie şi poate fi evitat”, a spus Francis O’Reilly, CEO al companiei GWM.
Noua fabrică este cea mai mare investiţie cu profil ecologic din zonă, în valoare de aproximativ 4 milioane de euro şi asigură 125 de locuri de muncă. Linia tehnologică modernă, în valoare de un milion de euro, este adusă din Olanda şi Irlanda, şi poate asigura o capacitate de sortare a deşeurilor de 200.000 tone/an.
„Aceste sisteme avansate de prelucrare a deşeurilor pe care le vedeţi astăzi, aici, au necesitat investiţii masive. Rolul lor principal este acela de a proteja mediul înconjurător. Green Waste Management nu este un depozit de deșeuri convenţional, este o promisiune de gestionare corectă a deşeurilor, atât din punct de vedere economic, cât şi al mediului înconjurător”, a declarat Mihaiela Fetica, Business Development Manager.
„Este o investiţie foarte importantă pentru comunitatea noastră. În primul rând, a fost construită pe terenul fostei centrale termice de zonă, ceea ce a însemnat şi curăţarea şi ecologizarea terenului. În al doilea rând, deşi ne cam lipseşte educaţia în ceea ce priveşte colectarea deşeurilor, sper ca, odată cu această investiţie, în municipiul Orăştie să fie curăţenie”, a declarat primarul municipiului Orăştie, Alexandru Munteanu.
Cel mai important obiectiv pe termen scurt al companiei GWM îl reprezintă maximizarea cât mai rapidă a capacităţii de producţie. Printre obiectivele pe termen lung, GWM îşi propune impunerea şi consolidarea poziţiei pe piaţa internaţională a exportatorilor de produse finite reciclabile, în special pe pieţele din China şi Marea Britanie.
Persoană de contact pentru informaţii suplimentare:
Mihaiela Fetica
Business Development Manager
Tel GWM recepţie: 0732.541.700
Mobil: 0736.907.316
http://www.greenwm.eu/
Cuvinte cheie:
GWM inaugurare fabrică deşeuri Orăştie