Cei mai tari jucători vorbesc despre economia digitală

Bucureşti - 17 octombrie 2011 - Antreprenori şi directori executivi ai unora dintre cele mai mari companii din IT&C, online şi publicitate vor participa la ZF Digital 11, un forum organizat de ZIARUL FINANCIAR marţi şi miercuri, unde vor discuta despre cum vor evolua în următorii ani industriile pe care le reprezintă şi viitorul economiei digitale.

La evenimentul ZF vor participa manageri de la cele mai mari companii locale de comunicaţii - o piaţă de 3,6 miliarde de euro pe an unde se luptă pentru clienţi unele dintre cele mai mari grupuri de profil din lume.

Unul dintre speakerii care reprezintă această industrie este Stefanos Theocharo­pou­los, cel mai puternic executiv de pe piaţa locală de telecom, care coordonează din această vară un business anual de peste 1,2 mld. euro, al com­paniilor Romtelecom, Cosmote şi Ger­ma­nos.

Unul dintre oamenii aduşi de Inaki Berroeta - noul CEO al Vodafone România - în echipa sa de top management va participa pentru prima oară la o conferinţă locală de când a preluat această funcţie la numărul doi pe piaţa de telefonie mobilă: Angus Slater, directorul de marketing al Vodafone România, este cel care răspunde în cadrul companiei de noi linii de business, de strategia de brand şi de serviciile de co­municaţii totale.

Vor ajunge operatorii telecom să vândă doar smartphone-uri, îşi va reveni piaţa de comunicaţii din România în 2012, va ajunge vreodată venitul mediu pe utilizator de pe piaţa locală la un nivel similar cu cel din vestul Europei?
Acestea sunt doar câteva dintre temele care vor fi abordate de managerii din telecom, care vor fi de asemenea disponibili şi pentru o sesiune de întrebări din partea participanţilor.
Despre planurile pentru România ale UPC, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii TV şi telecom de pe piaţă, va vorbi Severina Pascu - directorul executiv al operatorului. UPC, prima companie care a lansat în România servicii de televiziune 3D şi net la viteze de 120 Mbps, este în acelaşi timp şi un operator al cărui nume este des pomenit de la începutul acestui an de managerii din piaţa de fuziuni şi achiziţii. Cât business generează apetitul clienţilor pentru viteze din ce în ce mai mari va putea spune Manuel Gallo, directorul de dezvoltare a afacerilor în cadrul companiei NEC, unul dintre cei mai mari mari furnizori globali de echipamente şi servicii pentru industria telecom.

Vom avea în buzunare în câţiva ani telefoane ieftine, care nu pot intra pe internet? Un răspuns va fi oferit de Sorin Manea, direc­torul diviziei telecom a companiei sud-coreene Samsung, care se luptă să devină cel mai mare jucător de pe piaţa locală de profil.

O altă perspectivă asupra oportunităţilor oferite de telefoanele mobile va fi oferită de Dan Vîrtopeanu, Mobile Marketer, unul dintre pionierii mobile marketingului şi micropay­mentului în România.

Şi Aurel Neţin - director general al produ­cătorului de computere Lenovo - va discuta despre cele mai recente evoluţii pe piaţa locală de IT. Despre economia digitală va vorbi şi Tiberiu Moisă - director executiv clienţi corporativi şi IMM la Banca Transilvania.

Forumul ZF Digital 11 este şi una dintre rarele conferinţe la care vor fi prezenţi unii dintre cei mai puternici români din software: Irina Socol - SIVECO şi Florin Talpeş - Bitdefender.

Irina Socol este fondator şi director executiv al SIVECO, cel mai mare producător de soft din România, cu operaţiuni şi pe pieţe internaţionale, iar Florin Talpeş este fondatorul producătorului de soft de securitate IT Bitdefender, unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti la nivel global.

Despre cum va evolua piaţa locală de software va vorbi şi Valentin Tomşa, directorul executiv al SAP, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa aplicaţiilor pentru com­panii.
Cât de competitive sunt firmele româneşti din tehnologie, media şi comunicaţii inclusiv la nivel regional? Este un subiect despre care va vorbi Alina Mirea - director audit la compania de consultanţă Deloitte România. Iar despre cât de interesante sunt aceste companii pentru fondurile de investiţii va vorbi Dan Lupu - directorul pentru investiţii al Intel Capital responsabil pentru Europa de Sud-Est.

Alţi doi manageri, care reprezintă doi dintre cei mai mari jucători din IT la nivel global - Microsoft şi IBM, vor vorbi despre tendinţele despre piaţa de IT şi vor putea aduce în discuţii experienţe de la nivel regional: Ronald Binkofski - directorul executiv al Microsoft România şi Mihai Tudor - românul care conduce afacerile IBM din Europa de Sud şi de Est.

În ce măsură ar trebui ca un business plan să ţină cont şi de planurile de dezvoltare, şi de gama de produse ale unor companii ca Google sau Microsoft? Ce viitor are România în industria globală IT&C: doar de consumator şi de exportator de servicii de dezvoltare software?

Ce influenţă are creşterea explozivă a vânzărilor de smartphone-uri pentru com­paniile online? Va mai fi nevoie de magazine "clasice" peste 5-6 ani sau aproape tot comerţul se va desfăşura exclusiv online? Cât reprezintă internetul în economia României?
Acestea sunt doar câteva din temele care vor fi abordate de Dan Bulucea - CEO al Google România. Conferinţa ZF Digital 11 îi va aduce pe scenă şi pe doi dintre pionierii in­dus­triei inter­net din România: Radu Apos­to­lescu - cofon­da­tor şi vicepreşedinte pentru dez­voltare al eMAG, cel mai mare retailer IT&C local şi Călin Fusu - fondator şi director exe­cutiv al Neogen, compania care deţine cel mai mare portal online local.

A doua zi a Forumului ZF Digital 11 se va în­cheia cu un panel care îi va reuni pe unii dintre cei mai importanţi oameni de pe piaţa de pu­blicitate şi media din România, care vor dis­cuta despre rolul "digitalului" în strategiile de co­municare ale clienţilor. La această discuţie vor participa Zoltan Szigeti - preşedinte al The Group, Maria Tudor - managing director Zenith Media, Bogdan Enoiu - managing director McCann, Ştefan Iordache - CEO al Leo Burnett şi Octavian Popescu - COO al Lowe Group.
adrian.seceleanu@zf.ro

Întrebări pentru speakerii de la Forumul ZF Digital?

Intraţi pe site-ul www.zf.ro pentru a transmite întrebări pentru oricare dintre speakerii Forumului ZF Digital 11, care va avea loc pe 18 şi 19 octombrie la hotelul JW Marriott din Bucureşti.

.
http://www.zf.ro/

Cuvinte cheie:  ZF Digital 11  forum  IT&C 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.