Ernst & Young are un nou partener în departamentul de Asistenţă în afaceri

03 octombrie 2011, 01.31 - Afaceri  

Bucureşti - 03 octombrie 2011 - Un nou partener consolidează echipa de Asistenţă în afaceri (Advisory) a Ernst & Young România. După aproape şapte ani în care a ocupat poziţii cheie în BRD-Groupe Société Générale, ultima fiind cea de Director Delegat Financiar, Gelu Gherghescu se întoarce în Ernst & Young în calitate de Partener.

Gelu s-a alăturat pentru prima dată companiei Ernst & Young în anul 1998, avansând până la poziţia de Manager. Este specializat în managementul riscului, aspecte de reglementare inclusiv Basel 2, îmbunătăţirea performanţei, managementul activelor şi pasivelor şi finanţare. Are de asemenea experienţă în audit şi furnizarea de consultanţă instituţiilor de credit şi financiare, iar din 2002 a devenit membru al Asociaţiei Contabililor Autorizaţi din Marea Britanie (ACCA) şi al Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR).

“Sunt bucuros să mă întorc în cadrul echipei în care mi-am început cariera şi în care m-am dezvoltat profesional pe proiecte de referinţă pentru piaţa românească. Experienţa din bancă mi-a adâncit înţelegerea asupra nevoilor instituţiilor din sectorul serviciilor financiare si mi-a completat viziunea privind activitatea de consultanţă”, spune Gelu Gherghescu, Partener Ernst & Young România.

Această decizie vine să consolideze echipa dedicată sectorului serviciilor financiare, domeniu în care Ernst & Young a dezvoltat capacităţi solide şi o expertiză ce i-au oferit poziţia de lider pe piaţa locală. Atât în serviciile de audit, cât şi în cele de consultanţă Ernst & Young Romania are în prezent un portofoliu semnificativ de clienţi din sectorul serviciilor financiare.

„Revenirea lui Gelu în calitate de Partener în Ernst & Young este un nou pas pe care îl facem în dezvoltarea echipei noastre specializate în sectorul serviciilor financiare. Acesta este unul dintre sectoarele în care firma s-a dezvoltat susţinut şi unde continuăm să concentrăm resurse strategice pentru a răspunde cerinţelor complexe ale clienţilor noştri”, spune Bogdan Ion, Country Managing Partner Ernst & Young România.

Despre Ernst & Young

Ernst & Young este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 141,000 de angajaţi în 700 de birouri din 140 de ţări şi venituri de aproximativ 21.3 miliarde dolari în anul 2010. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le acordăm clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, Ernst & Young este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 450 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Chişinău. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com.

.

Cuvinte cheie:  Ernst & Young  partener  nou 

Imagini

Ernst & Young are un nou partener în departamentul de Asistenţă în afaceri

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.