Blom România transferă know-how în Republica Moldova

30 septembrie 2011, 04.40 - Afaceri   Tehnologie   Agricultură  

Bucureşti - 30 septembrie 2011 - Blom România, companie a grupului norvegian Blom, a obţinut în luna mai a acestui an un contract de finanţare pentru implementarea proiectului „Aplicaţii ale tehnicilor de fotogrametrie pentru actualizarea datelor cadastrale în Moldova”. Proiectul a fost depus în parteneriat cu Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru din Moldova şi este finanţat în cadrul programului KEP (Know-how Exchange Programme), program derulat de organismul CEI KEP AUSTRIA.

Scopul principal al acestui proiect pilot îl reprezintă îmbunătăţirea şi actualizarea bazei de date cadastrale a Republicii Moldova, prin intermediul unor tehnici moderne de fotogrametrie care vor fi aplicate la nivelul a două comune: Isacova şi Pănăşeşti.

Fotogrametria, în speţă obţinerea de informaţii geospaţiale pe bază de imagini, reprezintă o soluţie alternativă pentru actualizarea hărţilor cadastrale, prin completarea bazei de date existente cu informaţii culese din surse ca: ortofotoplanuri, modelul digital al terenului sau imagini satelitare. Tehnica fotogrametriei permite accesul rapid la informaţia cadastrală şi asigură prin precizia, calitatea şi actualitatea datelor culese, înregistrarea corectă a proprietăţilor şi implicit a dreptului de proprietate.

Durata estimată a acestui proiect pilot este de 9 luni, iar experienţa şi rezultatele obţinute vor fi ulterior transferate de Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru către oficiile cadastrale din teritoriu, care-şi vor asuma şi responsabilitatea implementării cu succes a noilor tehnologii la nivelul întregii ţări.

Programul Know-how Exchange Programme (KEP) este unul dintre cele şase instrumente de finanţare ale CEI (Central European Initiative) şi a fost creat în 2004 pentru a facilita transferul de informaţie şi bună practică între ţările afiliate CEI, de la ţările membre ale UE, la cele non-membre. Cu sprijinul Italiei şi Austriei au fost alocate din 2004 până în prezent, aproape 1,5 milioane EUR pentru implementarea a 50 de proiecte în domeniul schimbului de tehnologie, plafonul de finanţare fiind de 40000 euro/proiect.

CEI are în componenţa sa 18 ţări, dintre care doar nouă sunt membre ale Uniunii Europene.

„Din aproape 40 de dosare depuse pentru aprobare, doar 7 au fost acceptate pentru finanţare, iar proiectul propus de noi este unul dintre ele. Şi deşi valoarea finanţării nu este una semnificativă, pentru că vorbim despre un proiect pilot, reuşita aceasta ne dă încredere şi ne arată în acelaşi timp că specialiştii noştri au intuit corect nevoia existentă pe piaţa informaţiei geospaţiale din Republica Moldova.”

Ionuţ Cristian Săvoiu, director general Blom România

„Acest proiect confirmă încă o dată buna colaborare între organizaţiile europene şi instituţiile statului moldovean. Agenţia şi-a propus să urmeze cât mai multe proceduri pentru atragerea de investiţii externe în proiecte de cadastru, în special acele proiecte care implică tehnologii înalte.”

Anatolie Ghilaş, director Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru din Moldova



.

Cuvinte cheie:  Blom  cadastru  R. Moldova 

Imagini

Blom România transferă know-how în Republica Moldova
Blom România transferă know-how în Republica Moldova
Blom România transferă know-how în Republica Moldova
Blom România transferă know-how în Republica Moldova

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.