Bucureşti - 27 iunie 2011
-
Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării vă invită să luaţi parte la festivitatea de anunţare a câştigătorilor concursului internaţional de creaţie cu tematică ecologică „O ŞANSĂ DUNĂRII ALBASTRE”, organizat în parteneriat cu Liceul de Artă “George Georgescu” Tulcea. Evenimentul are loc de Ziua Dunării şi se va desfăşura la Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării Tulcea în data de 29 iunie la ora 11.00.
Concursul a fost adresat tinerilor între 15-18 ani de la liceele de artă din România şi din celelalte ţări dunărene. Peste 240 de lucrări au intrat în concurs demonstrând un interes deosebit al adolescenţilor pentru tema propusă.
Obiectivul concursului este, ca prin intermediul unor creaţii dedicate protejării naturii, prin artă, să se conştientizeze şi să se menţină constant interesul opiniei publice, şi în special al tinerei generaţii, asupra necesităţii conservării ecosistemelor naturale. Mesajul artistic devine astfel semnal, atenţionare si contribuţie la sensibilizarea factorilor responsabili şi decizionali, dar în acelaşi timp reprezintă un factor al educaţiei pentru mediu, un instrument în încercarea de atragere şi implicare a publicului în conservarea şi protecţia fluviului DUNĂREA şi a DELTEI DUNĂRII.
În perioada 3- 27 iunie publicul expoziţiei şi vizitatorii site-ului www.thebluedanube.ro au votat cele mai bune lucrări, alături de juriul de specialitate, format din artişti plastici contemporani. Misiunea lor a fost să aleagă cele mai bune lucrări din cele peste 240 înscrise în concurs. Noutatea acestei ediţii constă în faptul că pe baza voturilor exprimate în cadrul expoziţiei şi pe site se va acorda premiul publicului.
Aflat anul acesta la a XII-a ediţie, concursul „O ŞANSĂ DUNĂRII ALBASTRE” are deja o frumoasă tradiţie bucurându-se de participarea unor licee de artă de prestigiu din ţară şi din străinătate. Expoziţia, cuprinzând cele mai bune lucrări, va fi itinerată în Austria în lunile iulie-septembrie.
Acest concurs este organizat in cadrul proiectului DANUBEPARKS – Reţeaua Dunăreană de Arii Protejate – Dezvoltarea şi Implementarea Strategiilor Transnaţionale pentru Conservarea Patrimoniului Natural al Dunării.
Informaţii suplimentare privind proiectul DANUBEPARKS
Proiectul DANUBEPARKS- Reţeaua de Arii Protejate Dunărene – Dezvoltarea şi Implementarea de Strategii Transnaţionale pentru Conservarea Patrimoniului Natural al Dunării se implementează de către ARBDD în perioada 1.03.2009 – 29.02.2012.
Pe baza parteneriatelor existente între Ariile Protejate din lungul Dunării şi urmare apelului lansat prin „Declaraţia de la Tulcea” din aprilie 2007 s-a înfiinţat „Reţeaua de Arii Protejate a Fluviului Dunărea” ca bază pentru dezvoltarea de măsuri transnaţionale.
Partenerul lider este Nationalpark Donau-Auen GmbH, din Austria, ARBDD fiind singurul partener din România alături de alţi parteneri din: Slovacia, Bulgaria, Ungaria, Croaţia, Serbia, Germania.
Relaţii suplimentare se găsesc pe pagina web a proiectului: www.danubeparks.org
Guvernator,
Grigore BABOIANU
Persoane de contact :
Grigore Baboianu, Manager de proiect, T: +40 240 518945, E: gbaboianu@ddbra.ro, www.ddbra.ro
Liliana Ivancenco, Responsabil Pachet Lucru 2- Comunicare, T: +40 240 518924
Cuvinte cheie:
ARBDD festivitate premiere