MIRA TELECOM în elita mondială a specialiștilor în managementul situațiilor de urgență

23 iunie 2011, 02.46 - Afaceri   IT&C   Social  

Bucureşti - 23 iunie 2011 - Recent, a avut loc la București, cea mai importantă reuniune mondială a profesioniștilor în managementul situațiilor de urgență. Proiectele dezvoltate de MIRA TELECOM au fost primite cu vădit interes de către specialiști din peste 30 țări.

România a avut onoarea de a fi gazda celei de-a XVIII-a ediții a Conferinței Anuale a Societății Internaționale de Management al Situațiilor de Urgență (The International Emergency Management Society – TIEMS), eveniment internațional de amploare, care a reunit specialiști mondiali de renume în managementul dezastrelor.

TIEMS este o organizație internațională nonguvernamentală, independentă și non profit, cu sediul în Belgia, constituită ca o rețea internațională de utilizatori, cecetători, reprezentanți ai ramurilor industriale producătoare de echipamente, manageri, personal dedicat în răspunsul la urgențe, practicieni, oameni de știință. Creată pentru a stimula schimbul de informații și bune practici privind utilizarea de metode și tehnologii inovative în cadrul managementului situațiilor de urgență, TIEMS a generat cresterea capacității de răspuns și a îmbunătățit semnificativ capacitatea de diminuare și limitare a efectelor apărute ca urmare a producerii unor dezastre naturale sau tehnologice.

Prezentă în dublă calitate – conferențiar și expozant – MIRA TELECOM a reușit să atragă atenția participanților la TIEMS 2011 asupra proiectelor finalizate ca furnizor unic dar și a celor aflate în faza de implementare și unde este implicată alături de parteneri europeni de renume.

La standul MIRA TELECOM, cei interesați au putut vedea materiale video și au primit informații despre laboratoarele mobile N.B.C.R. (Nuclear Bacteriologic Chimic si Radiologic) și autospeciala C.M.C.C. (Centrul Mobil de Comandă și Control), recent livrate către Inspectoratele pentru Situații de Urgență județene.

Destinate atât intervenţiei în cazul accidentelor nucleare, bacteriologice şi chimice, cât şi pentru decontaminarea personalului de intervenţie şi a celui afectat, echipamentele din dotarea laboratorului mobil N.B.C.R. investighează, achiziționează și prelucrează eficient și rapid starea din teren, stochează și transmit datele primare cât și evaluarea măsurătorilor la distanță. Transmiterea datelor se face atât la dispeceratele ISU județene, adiacente zonei cât și la alte centre precum cel de mediu, funcție de situația tactică necesară.

Scopul principal al Centrului Mobil de Comandă și Control este acela al scăderii timpului de operare și intervenție și al creșterii eficienței operațiunilor de monitorizare, identificare, înștiințare - alarmare și intervenție în situații de urgență. Acesta trebuie să realizeze monitorizarea și gestionarea în timp real a tuturor dispozitivelor și transmisiilor de comunicații, a aplicațiilor sistemelor de măsurare a efectelelor produse de dezastrul respectiv, a alarmărilor pentru fiecare situație specifică și să asigure interoperabilitatea între: administrația locală, salvare, poliție, jandarmi, pompieri și protecția civilă.

Centrul Mobil de Comandă și Control gestionează în paralel 2 sisteme: sistemul de comunicații, care permite punerea în legatură audio a doi sau mai mulți interlocutori și Sistemul Unic Național de Urgență 112.

În cadrul Conferințelor Anuale TIEMS, MIRA TELECOM a participat cu tema ,,Tehnologii și concepte pentru siguranța urbană’’ susținută de către dl. Dragoș BASMALUTA - CEO al companiei MIRA TELECOM. Tema amintită a reprezentat o scurtă descriere a proiectului SafeCity, finanțat de Uniunea Europeană prin programul FP7 (Seventh Framework Programme for Research and Technological Development), pe care MIRA TELECOM îl implementează alături de alți participanți la consorțiu.

Scopul proiectul SafeCity este acela de a îmbunătăți serviciile de siguranță publică prin integrarea mai bună cu infrastructura de Internet din interiorul orașelor. SafeCity a fost creat pentru a ajuta organizațiile implicate în siguranța publică să colecteze, să distribuie și să analizeze datele mai eficient pentru a ajunge la decizii inteligente în timp real. Acest lucru se realizeză simultan cu planificarea și răspunsul la incidente și urgențe. Concret, SafeCity își propune să îmbunătățească percepția situației și prima fază a răspunsului la incidentul sau urgența care a apărut în oraș.

Interesul crescut manifestat de participanții la TIEMS 2011 pentru proiectele prezentate de către MIRA TELECOM demonstrează capacitatatea companiei de a deveni un un jucător important pe piața de securitate și, în mod special, pe segmentul intervenției în situații de urgență.

MIRA TELECOM – companie cu capital integral românesc – și-a început activitatea în octombrie 1998, cu distribuția echipamentelor de radiocomunicații. Diversificarea serviciilor a reprezentat un principiu de bază în evoluția companiei, MIRA TELECOM oferind astăzi soluții complete de securitate, IT și telecom, dublate de un serviciu integrat eficient și operativ, care să aducă o reală valoare adăugată operațiunilor clienților.

.
http://www.miratelecom.ro/

Cuvinte cheie:  MIRA TELECOM  TIEMS 

Imagini

MIRA TELECOM în elita mondială a specialiștilor în managementul situațiilor de urgență

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.