2 ani de locuri de muncă oriunde în lume - Statistici Tjobs.ro iun. 2009 – iun. 2010, iun. 2010– mai. 2011

16 iunie 2011, 03.26 - Afaceri   IT&C   Social  

Bucureşti - 16 iunie 2011 - În perioada 13.06.2009– 13.05.2011 recrutorii profesionişti din ţară şi angajatorii străini au ofertat aproape 179.000 de locuri de muncă vacante, în 65 de ţări şi 33 de departamente, prin portalul Tjobs.ro. În plus, au fost înregistrate 1.003.727 de trimiteri online de CV-uri şi 1.185.460 de căutări / vizualizări ale ofertelor cu locuri de muncă în străinătate. Estimăm că aproximativ 325.000 de români au plecat la lucru în afara ţării, în perioada menţionată, prin agenţiile de recrutare înregistrate pe platforma online Tjobs.ro.

A. Tendinţele de angajare propuse de oferta recrutorilor profesionişti români şi a angajatorilor străini– Joburi şi salarii

Perioada 13 iun. 2009 – 13 mai 2011 poate fi definită ca una în timpul căreia români provenind din toate regiunile ţării, din toate categoriile de vârstă şi din toate clasele sociale, s-au arătat interesaţi şi dornici să plece la muncă în străinătate.

Oferta recrutorilor profesionişti din România şi a angajatorilor străini a fost, de altfel, foarte variată: 178.452 de joburi, în 65 de ţări, exclusiv România, şi în 33 de domenii distincte de activitate. Întrucât aceste poziţii ofertate au mai crescut în număr şi după postarea anunţurilor de angajare pe portalul Tjobs.ro, estimăm că totalul persoanelor plecate la muncă în străinătate, în perioada mai sus menţionată, se ridică la aproximativ 325.000. Toţi aceşti români au plecat cu contracte de muncă în afara ţării, prin agenţiile de recrutare înscrise pe platforma online Tjobs.ro.

Salariile propuse au variat, în funcţie de meseria aleasă, de calificări şi de domeniul de activitate, înscriindu-se, însă, între minimum 400 euro / lună şi maximum 6.000 euro / lună.

A.1. Evidenţa joburilor cu contracte de muncă în străinătate în 2009 - 2011

Domeniile angajatoare fruntaşe în 2010 nu s-au înscris într-o categorie anume în ceea ce priveşte tipul joburilor propuse. Românii interesaţi de locurile de muncă în străinătate au putut alege între ofertele care nu cereau studii şi/sau experienţă sau ofertele de angajare adresate muncitorilor calificaţi şi persoanelor cu studii universitare şi/sau de specialitate.

Mai precis, în perioada 13 iun. 2009 – 13 mai 2011 se remarcă schimbări constante în tendinţele de angajare. Între 13.06.2009-13.06.2010 primul loc la oferte îl ocupa departamentul „construcţii” (12.680 poziţii), urmat de „personal medical şi sanitar” (12.217 poziţii) şi „restaurant” (8.844). În revanşă. În intervalul de timp 13.06.2010-13.05.2011 departamentul „hoteluri / turism” va opera cele mai multe angajări (21.914 poziţii), urmat de „personal medical şi sanitar” (14.914 poziţii) şi „agricultură / silvicultură” (7.185).

Creşteri importante în numărul de poziţii, între cele 2 perioade de timp, au înregistrat: „hoteluri / turism” (+322,48 %), „agricultură / silvicultură” (+158,73 %), „au pair / îngrijire copii” (+115,43 %), „entertainment” (+135,25 %), „îngrijire bătrâni” (+548,15 %) sau „necalificat” (+409,22 %).

În schimb cea mai importantă scădere în numărul de joburi a înregistrat-o departamentul „construcţii”, cu -70,23 %.

Cei mai căutaţi muncitori români în iun. 2009 – iun. 2010 au fost medicii şi asistentele medicale, inginerii, informaticienii, vânzătorii, managerii, precum şi personalul calificat pe meseriile industriale, în construcţii, sau în turism şi serviciile hoteliere. Însă începând cu iunie 2010 şi până în mai 2011 se remarcă o creştere în nevoia de forţă de muncă pentru meseriile specifice asistenţei la domiciliu (îngrijire copii şi vârstnici), domeniului „entertainment” şi muncii pe vasele de croazieră.

(Consultaţi tabelul „Analiza ofertelor pe departamente 13.06.2009-13.06.2010 şi 13.06.2010-13.05.2011”.)

Ofertele de angajare în străinătate au fost variate şi în ceea ce priveşte ţările în care s-a plecat la muncă: 65 de ţări, exceptând România, reprezentând toate continentele.

Cu toate acestea, 67,09 % din poziţii erau disponibile doar în Europa, în perioada 13.06.2009 – 13.06.2010. Au urmat apoi ofertele din Orientul Mijlociu (respectiv 7,33 %), cele de pe continentul american (7,15 %), din Africa şi din Orientul Îndepărtat.

În revanşă, în perioada 13.06.2010 – 13.05.2011 recrutorii profesionişti au ofertat joburi aproape în exclusivitate pentru state de pe continent (96,94 %), doar Orientul Mijlociu mai demarcându-se cu un 2,90 % din oferte.

(Consultaţi tabelul „Analiza ofertelor pe ţări 13.06.2009-13.06.2010 şi 13.06.2010-13.05.2011”.)

A.2. Salariile specifice fiecărui domeniu economic cu poziţii vacante în străinătate în 2009 - 2011

Posibilitatea de a câştiga un salariu satisfăcător, corespunzător nevoilor personale, a fost principalul factor care i-a motivat pe români să îşi caute un loc de muncă în străinătate.

Cele mai bine plătite domenii în iun. 2009 – iun. 2010 au fost cele care necesitau studii de specialitate: „petrol şi gaze” (3.000 - 3.500 euro / lună), „IT” (1.400 - 5.000 euro / lună), „personal medical şi sanitar” (1.000 - 5.000 euro / lună), „farmacie”, „inginerie” (până la 5.000 euro / lună) şi „cabin crew / stewardese” (1.800 – 2.000 euro / lună).

În schimb în perioada următoare, iun. 2010 – mai 2011, au fost propuse mai multe salarii tentante pentru departamentele cu joburi care necesită cel mult studii medii, respectiv:

- "Construcţii”, „entertainment”, „îngrijire bătrâni”, „necalificat” (până la 5.000 euro / lună);

- „Restaurant” (până la 4.000 euro / lună), „transport” (600 - 2.500 euro / lună).

(Consultaţi tabelul „Lista salariilor câştigate de români în străinătate, 13.06.2009-13.06.2010 şi 13.06.2010-13.05.2011”.)

B. Activitatea românilor interesaţi de munca în străinătate pe portalul Tjobs.ro în 2010

Conform bazei de date Tjobs.ro, peste 1.000.000 de CV-uri au fost trimise folosind platforma de recrutare online Tjobs.ro în perioada 13.06.2009.-13.05.2011. Din analiza topului cu anunţurile care au cumulat cele mai multe aplicări în perioada deja menţionată, se remarcă faptul că aplicanţii au fost interesaţi în special de anunţurile cu joburi pentru munci necalificate (61,18 % între 13.06.2009 – 13.06.2010, respectiv 95,57 % între 13.06.2010 – 13.05.2011) sau care nu necesitau studii de specialitate (38,82 % între 13.06.2009 – 13.06.2010, însă doar 4,43 % între 13.06.2010 – 13.05.2011).

(Consultaţi tabelul „Top 15 anunţuri după nr. de aplicări, 13.06.2009-13.06.2010 şi 13.06.2010-13.05.2011”.)

B.1. Analiza aplicărilor online efectuate pe portalul Tjobs.ro

La aplicările online se remarcă aceeaşi tendinţă de favorizare a posturilor care nu necesită calificări sau studii superioare, anume 68,11 % din totalul CV-urilor, între 13.06.2009 – 13.06.2010, respectiv 73,88 % din totalul CV-urilor, între 13.06.2010 – 13.05.2011. Iar doar 31,55 % (13.06.2009 – 13.06.2010), respectiv 29,64 % (13.06.2010 – 13.05.2011), dintre candidaturi au vizat anunţurile propunând joburi pentru personal calificat şi/sau cu studii superioare.

Pe de altă parte, aproape 26 % din candidaţii online au aplicat la poziţiile vacante în departamentul „construcţii” (13.06.2009 – 13.06.2010), care a cumulat astfel cele mai multe candidaturi. Însă departamentul „au pair / îngrijire copii” a înregistrat cele mai multe aplicări în intervalul 13.06.2010 – 13.05.2011.

În intervalul iun. 2009 – iun. 2010 ţările membre EEA au atras aproape 84% dintre aplicări, dintre care Marea Britanie, Germania, Italia, Spania şi Franţa ocupă primele cinci poziţii în topul ţărilor după numărul total de aplicări. Un număr aproximativ egal de CV-uri au cumulat şi ofertele de angajare pe continentul american (24.553 de aplicări) şi în Orientul Mijlociu (21.859 de aplicări). În revanşă, în intervalul iun. 2010 – mai 2011 ţările membre EEA au continuat să înregistreze aproape 84% dintre aplicări. Ordinea primelor cinci ţări după numărul total de candidaturi primite nu s-a schimbat faţă de perioada precedentă. Însă numărul CV-urile trimise pentru joburile de pe continentul american (34.507 de aplicări) a fost dublu faţă de totalul candidaturilor pentru Orientul Mijlociu (15.727 de aplicări).

(Consultaţi tabelul „Analiza nr. de căutări pe departamente 13.06.2009-13.06.2010 şi 13.06.2010-13.05.2011”.)

B.2. Analiza căutărilor online efectuate pe portalul Tjobs.ro

Peste 1.850.000 de căutări / vizionări online a joburilor postate pe www.tjobs.ro au fost înregistrate în perioada 13.06.2009-13.05.2011.

723.590 de căutări / vizionări online au fost efectuate după criteriul „departament”. În cazul aplicărilor, românii au fost interesaţi atât de joburile pentru care se cer calificări şi/sau studii de specialitate (56,34 % pentru 13.06.2009-13.06.2010, respectiv 44,42 % pentru 13.06.2010-13.05.2011), cât şi de poziţiile care nu necesită calificări (43,66 % pentru 13.06.2009-13.06.2010, respectiv 55,58 % pentru 13.06.2010-13.05.2011).

Din punctul de vedere al căutărilor / vizionărilor online de joburi după criteriul „ţară”, românii au accesat în special ofertele de angajare în ţări din spaţiul EEA (77,55% din căutările / vizionările de joburi). Cele mai căutate 5 state europene sunt tot Marea Britanie, Germania, Italia, Franţa şi Spania. Românii nu se feresc însă să accepte şi joburi în zone mai exotice: 6,70% din totalul căutărilor / vizionărilor online s-au axat pe ţări din Orientul Mijlociu, 6,11% pe ţările continentului american, 5,34% pe statele din zona Orientul Îndepărtat – Oceania, iar 1,73% pe ofertele venite din Africa.

C. Profilul românilor care şi-au căutat un job în străinătate, în perioada 01.01.-31.12.2010

Aplicanţii din baza de date Tjobs.ro, în perioada 01.01.-31.12.2010, au provenit din toate regiunile, respectiv din toate judeţele ţării. Dacă luăm în considerare provinciile din care au plecat românii în 2010, prin agenţiile de recrutare înscrise pe www.tjobs.ro, se observă următoarele cifrele interesante: cei mai mulţi muncitori români emigranţi au provenit din Muntenia (38,95%), urmaţi îndeaproape de cei din Transilvania (33,60%); moldovenii au plecat doar în proporţie de 17,50%, iar românii din Dobrogea în proporţie de 9,95%.

Bărbaţii au fost mai numeroşi decât femeile atunci când vine vorba de căutarea unui loc de muncă în străinătate prin intermediul Internetului. Aplicantele au preferat contactul direct cu recrutorii profesionişti şi trimiterea CV-ului în mod tradiţional, prin poştă, fax sau personal.

Proporţiile sunt echilibrate atunci când profilul aplicanţilor online se defineşte din perspectiva studiilor urmate: 36,09% sunt fără studii, 33,63% au terminat cel puţin liceul sau o şcoală profesională, iar 30,28% au o diplomă universitară şi/sau studii postuniversitare.

Din punctul de vedere al statutului social, majoritatea aplicanţilor înscrişi pe platforma online Tjobs.ro, în aceeaşi perioadă 01.01.-31.12.2010, sunt căsătoriţi (50,10%) şi nu au copii (53,44%).

Consultaţi comunicatul şi pe http://www.tjobs.ro/comunicate.

Sonia Dan
Tjobs.ro | Coordonator PR
Email: pr@tjobs.ro
Website: www.tjobs.ro

http://www.tjobs.ro/comunicate/

Cuvinte cheie:  Tjobs.ro  statistică  recrutări 

Imagini

2 ani de locuri de muncă oriunde în lume - Statistici Tjobs.ro iun. 2009 – iun. 2010, iun. 2010– mai. 2011
2 ani de locuri de muncă oriunde în lume - Statistici Tjobs.ro iun. 2009 – iun. 2010, iun. 2010– mai. 2011
2 ani de locuri de muncă oriunde în lume - Statistici Tjobs.ro iun. 2009 – iun. 2010, iun. 2010– mai. 2011
2 ani de locuri de muncă oriunde în lume - Statistici Tjobs.ro iun. 2009 – iun. 2010, iun. 2010– mai. 2011
2 ani de locuri de muncă oriunde în lume - Statistici Tjobs.ro iun. 2009 – iun. 2010, iun. 2010– mai. 2011

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.