Înscrieri la curs gratuit IT, începând din 15 iunie

08 iunie 2011, 06.13 - IT&C   Media / Publicitate   Social  

Bucureşti - 08 iunie 2011 - Mediafax, în parteneriat cu Fundaţia pentru Educaţie şi Dezvoltare MediaPro şi Media Sat încep la 15 iunie înscrierile pentru cursul gratuit de IT şi pentru evaluarea competenţelor şi consiliere pentru angajare în cadrul programului „Integrare pe piaţa muncii a şomerilor de lungă durată, persoanelor inactive şi a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă”.

Programul se adresează şomerilor de lungă durată, persoanelor inactive şi persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă din Bucureşti şi Ilfov, accentul fiind pus pe absolvenţii de studii medii.

Participanţii vor învăţa să utilizeze calculatorul, sporindu-şi şansele de a-şi găsi un loc de muncă, şi vor beneficia de consiliere şi evaluări de competenţe, dar şi de informaţii actualizate legate de piaţa muncii în regiunea Bucureşti-Ilfov.

Cursul IT este autorizat de Consiliul Naţional de Ocupare şi Formare Profesională (CNFPA), instituţie aflată în subordinea Ministerului Muncii, iar cursanţii primesc, în urma examenului susţinut în faţa comisiei CNFPA, certificate recunoscute pe plan internaţional.

După absolvirea cursului, participanţii beneficiază de o evaluare specializată a psihologică, de competenţe şi comportamentală şi de consiliere specializată şi simulări de interviuri, care le vor spori şansele de angajare după încheierea programului. Ei vor beneficia de asistenţă pentru completarea CV-urilor online, pe care le vor publica gratuit într-un portal specializat unde sunt prezente şi companii din Bucureşti şi Ilfov, dar vor avea şi ocazia de a participa la două burse ale locurilor de muncă.

Cursanţii vor primi si subvenţii în valoare de 200 RON pentru participarea la program.

Un alt avantaj al participării la instruirea din acest proiect este, pentru un şomer, că poate face astfel dovada că a urmat cursuri autorizate de recalificare, ceea ce îi permite primirea indemnizaţiei de şomaj până la încheierea perioadei maxime la care are dreptul, conform legii.

Înscrierea la curs se face prin depunerea unui dosar care să conţină: Curriculum Vitae, copie a actului de identitate şi dovada calităţii pe piaţa muncii, obţinută de la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Cei care doresc să participe la activităţile din proiect trebuie să trimită confirmarea prin e-mail, la adresa persact@mediafax.ro, sau la telefon 0318.256.100, şi să furnizeze un număr de telefon la care vor fi contactaţi de către un reprezentant Mediafax, pentru a stabili o întâlnire şi a le oferi detalii privind actele necesare pentru înscrierea în proiect.

Programul este cofinanţat de Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 şi are o durată totală de 18 luni.

Informaţii suplimentare pot fi obţinute şi la adresa www.euvreaujob.ro.

.

Cuvinte cheie:  Cursuri  IT  înscriere 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.