Bucuresti - 16 octombrie 2008
-
BUCUREŞTI / 10:40, 5.12.2007
Casa Baylor –Habitat
Lazu, 5 decembrie 2007 - Anul acesta, chiar de Sfântul Nicolae, după 6 luni în care au muncit la construcţia propriilor garsoniere, 3 tineri asistaţi de Fundaţia ,,Baylor Marea Neagră” se mută la casa lor. Tinerii locatari primesc o locuinţă deoarece au dovedit că pot duce o viaţă independentă, au reuşit să păstreze un loc de muncă şi îşi doresc să îşi întemeieze o familie.
Este o mare provocare pentru cei 3 tineri, aşa cum reiese şi din declaraţiile lor:
"Vreau să văd şi eu cum e să trăiesc singură şi o să lucrez ca să mă pot întreţine. Cred că o să mă simt singură uneori, ştiu că nu va fi ca aici (la Casa Florilor). Ştiu că o să am nevoie de ajutor şi atunci o să vin şi o să-i rog să mă ajute".
"Îmi doresc să mă mut în casa cea nouă pentru ca să îmi trăiesc şi eu viaţa, să încerc să-mi iau viaţa în propriile mâini".
Fundaţia Baylor Marea-Neagră acordă servicii psiho-sociale si medicale complementare persoanelor seropozitive din regiunea Dobrogei. Asociaţia Habitat pentru Umanitate Cumpăna construieşte şi renovează locuinţe pentru familii nevoiaşe. Cele trei locuinţe se află în satul Lazu, la 5 km de Constanţa, şi au fost finanţate de către Abbott Fund, SUA.
Noul imobil, denumit Casa Baylor-Habitat, este rezultatul unui parteneriat între Fundaţia Baylor Marea Neagră şi Asociaţia Habitat pentru Umanitate Cumpăna şi cuprinde 3 garsoniere cu dotare strict necesară pentru tinerii ce au de acum şansa de a trăi ca orice adult, cu toate drepturile şi responsabilităţile pe care acest statut le implică.
În aceeaşi curte se află Casa Florilor, o casă de tip familial pentru 7 adolescenţi/tineri HIV pozitivi.
La construcţia Casei Baylor-Habitat au lucrat şi cei trei tineri, alături de voluntari din România de la Citi Financial, elevi de la liceul Leysin American School din Elveţia dar şi voluntari ai Fundaţiei Baylor-Marea Neagră. Împreună au muncit din greu, dar cu bucurie la realizarea acestui nou cămin pentru tineri.
Casa, construită pe fundaţie din beton, are structura din lemn, cu pereţi tip sandwich, din plăci OSB şi izolaţie din polistiren şi vată minerală, este tencuită la exterior şi este frumos finisată interior. Are aspectul prietenos, cald al unei case de la munte datorită ornamentelor din lemn.
Voluntarii de la Casa Baylor-Habitat şi-au pus amprenta nu numai la ridicarea pereţilor, dar şi pe o pânză, prin imprimare cu vopsea. Pânza de mari dimensiuni, cu mâinile colorate, face parte din povestea construcţiei Casei Baylor-Habitat, ca mărturie şi semn de recunoştinţă pentru munca depusă.
Două firme din Constanţa, prin sponsorizările acordate în articole electro-casnice au demonstrat că sunt implicate în comunitate, că le pasă de cei mai puţin binecuvântaţi. Mulţumim SC Tonis Trade SRL şi SC Dobrogea SA!
La inaugurare vor participa reprezentanţi ai celor două organizaţii neguvernamentale, finanţatori şi colaboratori, voluntari, iar preotul satului Lazu va binecuvânta noua casă
Zamfir Todor, 0724292541
Cuvinte cheie:
comunicat baylor habitat