OMNIASIG – Creştere pe segmentul RCA în trimestrul I

Bucureşti - 20 mai 2011 - Compania OMNIASIG Vienna Insurance Group a înregistrat în primele trei luni ale anului 2011 un volum de prime brute subscrise de 221,05 milioane RON, conform standardelor IFRS, o valoare similară cu cea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului 2010, cu doar 5,98% sub aceasta. Aceste rezultate sunt în concordanţă cu evoluţia întregii pieţe de asigurări din România, care este încă puternic afectată de impactul crizei financiare în principalele segmente ale economiei, cu care asigurările sunt în directă corelare.

În acest prim trimestru al anului, valoarea daunelor plătite a fost de 159,34 milioane RON, cu 14,82% mai puţin ca în aceeaşi perioadă din 2010. Această scădere este justificată în primul rând de scăderea volumului subscrierilor pe segmentul asigurărilor auto Casco.

În continuare, asigurările auto deţin ponderea cea mai mare în portofoliul companiei, respectiv de 80% în această perioadă. Segmentul asigurărilor Casco a înregistrat o scădere, în aceeaşi tendinţă cu dinamica pieţei, respectiv de 53,75% faţă de primul trimestru al anului trecut, având o valoare a primelor brute subscrise de 52,06 milioane RON. Scăderea pe acest segment este determinată de interconectarea acestuia cu domeniul auto si cel al leasingului care, de asemenea, continuă sa sufere descreşteri în această perioadă. Asigurările de răspundere civilă auto obligatorie (RCA), au înregistrat în schimb o creştere semnificativă, de 72,38%, atingând o valoare a primelor brute subscrise de 126,23 milioane RON. Atât asigurările RCA, cât şi cele Casco au înregistrat scăderi în ceea ce priveşte valoarea daunelor plătite, astfel: de 20,57% la Casco şi de 10,40% la RCA, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior.

Asigurările agricole au evoluat în creştere, atingând o valoare a primelor brute subscrise de 1,29 milioane RON. Tot o creştere s-a înregistrat şi la daunele plătite pe acest segment, ele ajungând la o valoare foarte apropiată de cea a primelor subscrise, respectiv 897,67 mii RON.

La asigurările de tip Property (ramura asigurărilor de incendiu şi calamităţi naturale), OMNIASIG a înregistrat o valoare a primelor brute subscrise de 23,92 milioane RON, cu 18,88% mai puţin decât în perioada similară a anului 2010. Această clasă este puternic influenţată de evoluţia domeniilor imobiliar şi al construcţiilor, care nu au reuşit încă să se redreseze după căderea record suferită în anul 2010, ele înregistrând în continuare pierderi şi scăderi. În acelaşi timp, valoarea daunelor plătite pe această clasă a crescut puternic, cu 62,22%, până la o valoare de 4,45 milioane RON.

Segmentul Asigurărilor de răspundere civilă generală, a înregistrat în primele trei luni ale anului în curs o creştere de 2,38%, ajungând la o valoare a primelor brute subscrise de 6,14 milioane RON. Daunele plătite pe această clasă de asigurări au crescut şi ele, cu 35,47%, până la valoarea de 239,35 mii RON.

Asigurările de mijloace de transport aeriene au menţinut ritmul de creştere, înregistrând o valoare a primelor brute subscrise de 3,34 milioane RON. Tot în creştere a evoluat şi linia asigurărilor de accidente şi boală (inclusiv de muncă şi boli profesionale), care a atins valoarea de 2,25 milioane RON, în timp ce daunele plătite pe acest segment au ajuns la 463,62 mii RON.

Şi clasa asigurărilor de asistenţă turistică a înregistrat creşteri, atât la valoarea subscrierilor (709,09 mii RON), cât şi la valoarea daunelor plătite (229,12 mii RON).

OMNIASIG activează pe piaţa asigurărilor din România din anul 1995. Din 2005, compania a devenit membră a Vienna Insurance Group, dovedind prin rezultatele deosebite înregistrate că se poate ridica la standardele internaţionale ale grupului austriac. În prezent, Vienna Insurance Group, prin toate companiile membre, este pe primul loc pe piaţa asigurărilor din România.

Vienna Insurance Group (VIG) este unul dintre grupurile de asigurări lideri în Europa Centrală şi de Est, listat la Bursă şi cu sediul central în Viena. În afara pieţei locale din Austria, Vienna Insurance Group este de asemenea activă, prin filiale şi grupuri de asigurări, în Albania, Bulgaria, Germania, Estonia, Georgia, Croaţia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Macedonia, Muntenegru, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Cehia, Turcia, Ungaria, Ucraina şi Belarus. De asemenea, Wiener Städtische Versicherung are sucursale şi în Italia şi Slovenia; Donau Versicherung are o filială în Italia.

Pe piaţa din Austria, Vienna Insurance Group (VIG) este reprezentat prin Wiener Städtische Versicherung, Donau Versicherung şi Sparkassen Versicherung.

Contact:
Mădălina Constantin
PR Manager OMNIASIG Vienna Insurance Group
Calea Floreasca, nr. 30, Sector 1, Bucureşti
Tel. 021.230.35.76 / 78 / 86

http://omniasig.ro/

Cuvinte cheie:  Omniasig  RCA 

Imagini

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.