Bucureşti - 12 mai 2011
-
PCC SE atrage atenţia că Oltchim se află în continuare într-o situaţie foarte dificilă
Pierderile şi datoriile raportate în trimestrul întâi 2011 nu sunt în nici un caz „pozitive”, aşa cum sunt prezentate de conducerea Oltchim. Privatizarea este singura soluţie pentru rezolvarea problemelor combinatului
Grupul german PCC SE, acţionar minoritar la Oltchim SA, este foarte surprins de recentele declaraţii făcute de către conducerea Oltchim în ultimul său comunicat de presă, în care rezultatele negative ale Oltchim în trimestrul întâi al anului 2011, inclusiv pierderile în creştere şi datoriile uriaşe acumulate, sunt prezentate ca fiind "pozitive".
Aceasta este încă o încercare de inducere în eroare a opiniei publice prin distragerea atenţiei de la situaţia reală a Oltchim. Nu numai că Oltchim nu a reuşit sa recupereze pierderile făcute anul trecut, dar a continuat să genereze noi pierderi în trimestrul întâi al acestui an. Pierderile, chiar dacă sunt mai mici, constituie tot pierderi, datoriile sunt în continuă creştere, iar compania are în continuare capital negativ - acestea sunt date care în nici un caz nu pot fi calificate drept "pozitive".
De altfel, situaţia reală dificilă în care se găseşte Oltchim a determinat guvernul român şi FMI să includă Oltchim pe lista companiilor monitorizate şi să ceară urgent privatizarea, cu scopul de a stopa pierderile şi de a salva compania de la dezastru.
Situaţia reală dificilă în care se găseşte Oltchim, şi care este rezultatul exclusiv al managementului defectuos, a fost, de asemenea, recunoscută la cel mai înalt nivel de către preşedintele României, care a menţionat recent Oltchim în rândul companiilor cu pierderi mari şi arierate care sunt plătite de către fiecare contribuabil şi a căror activitate trebuie eficientizată de urgenţă.
Este greu de înţeles, din punct de vedere al afacerilor, cum poate conducerea unei societăţi să califice drept "pozitive" rezultatele financiare din T1 2011, care, în ciuda prosperităţii generale a sectorului chimic pe piaţa internaţională, sunt în continuare foarte slabe:
- pierderi de 2,64 milioane lei
- datorii în creştere cu 58,61 milioane lei
- datorii cumulate: 2,35 miliarde lei
Oltchim raportează rezultate negative de cinci ani consecutiv, cu mult înainte ca PCC să devină acţionar minoritar. Aceste rezultate negative se datorează exclusiv managementului defectuos şi nu acţiunilor întreprinse de PCC, aşa cum a pretins în mod repetat şi neadevărat conducerea Oltchim.
PCC SE, în calitatea sa de acţionar minoritar la Oltchim, a comunicat întotdeauna doar fapte şi cifre exacte cu privire la Oltchim şi a semnalat că actuala conducere a combinatului implementează strategii şi metode greşite, care nu corespund cerinţelor actuale ale pieţei şi standardelor de business aplicate în Europa sau în altă parte, ducând compania la dezastru. Toate solicitările şi acţiunile în justiţie ale PCC au vizat să stopeze deciziile greşite ale conducerii Oltchim şi să împiedice deteriorarea situaţiei de la Oltchim, având drept scop salvarea Oltchim de la datorii şi închidere.
PCC consideră că privatizarea este cea mai bună soluţie pentru Oltchim şi singura soluţie de relansare a combinatului, cu beneficii pentru economia românească, pentru angajaţii Oltchim şi comunitatea locală. PCC SE aşteaptă cu mare interes demararea procesului de privatizare, la care şi-a exprimat în mod repetat intenţia de a participa.
.
Cuvinte cheie:
PCC privatizare Oltchim