Bucureşti - 14 aprilie 2011
-
Ministerul Mediului şi Pădurilor, în parteneriat cu ministerul omolog din Norvegia a demarat la Satu Mare seria de cursuri în domeniul achiziţiilor publice ecologice în cadrul proiectului ECOEMERGE.
În cadrul atelierului cu tema „Criterii ecologice pentru servicii de alimentaţie şi catering” (11-13 aprilie), reprezentanţi ai Ministerului Mediului şi Pădurilor şi ai instituţiilor subordonate au susţinut prezentări tehnice şi au participat la dezbateri alături de operatori economici cu activitate în domeniul abordat, institute de cercetare-dezvoltare şi mediul academic, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor publice din Regiunea Nord Vest.
Prin proiectul ECOEMERGE, Ministerul Mediului şi Pădurilor îşi asumă rolul de catalizator în reorientarea economiei către eco-eficienţă, către modele durabile de producţie şi consum. Proiectul are o valoare de 1.919.038 euro, beneficiind în proporţie de 85% de finanţarea guvernului norvegian, prin Programul Norvegian pentru Creştere Economică şi Dezvoltare Durabilă în România, şi 15% cofinanţare naţională, asigurată prin bugetele Ministerului Mediului şi Pădurilor, Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, Cercetării, Dezvoltării şi Inovării şi Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti.
Proiectul urmăreşte îmbunătăţirea condiţiilor pentru eco-inovare în România, beneficiind de experienţa Norvegiei şi facilitând astfel transferul de cunoştinţe şi bune practici. Evenimentele vor facilita crearea unei reţele naţionale care să sprijine achiziţiile ecologice şi să promoveze bunele practici în domeniul eco-tehnologiilor. Aceste activităţi vor reuni reprezentanţi ai administraţiei locale şi centrale, universităţi, institute de cercetare şi dezvoltare, precum şi operatori economici ce vor putea participa la valoroase schimburi de idei pe teme precum pieţele ecologice emergente, utilizarea tehnologiilor de mediu şi eco-inovarea.
Seria de evenimente regionale, ce va avea ca speakeri experţi autorizaţi din domeniu, va continua respectând calendarul şi următoarele teme propuse:
- Arad: 14-15 aprilie (Regiunea Vest) - Tehnologii de epurare a apelor uzate/ tehnologii pentru canalizare şi reţele de alimentare cu apă potabilă
- Oradea: 14-15 aprilie (Regiunea Nord-Vest) - Tehnologii de producere a energiei din surse regenerabile
- Ploieşti: 21-22 aprilie (Regiunea Sud Muntenia) - Tehnologii de decontaminare a siturilor poluate ca urmare a exploatărilor petroliere
- Buzău: 28-29 aprilie (Regiunea Sud-Est) - Tehnologii moderne de reciclare
- Bucureşti: 5-6 mai (Regiunea Bucureşti-Ilfov) - Tehnologii verzi pentru sectorul construcţiilor
- Târgu Jiu: 9-11 mai (Regiunea Sud-Vest) - Criterii ecologice pentru produse şi servicii de curăţenie
- Craiova: 12-13 mai (Regiunea Sud-Vest Oltenia) - Tehnologii curate pentru industria construcţiilor de maşini
- Iaşi: 19-20 mai (Regiunea Nord-Est) - Tehnologii pentru protecţia împotriva inundaţiilor
GREENPROCURA (instruiri - achiziţii ecologice)
- Timişoara: 18-20 aprilie (Regiunea Vest) - Criterii ecologice pentru energie
- Miercurea Ciuc: 2-4 mai (Regiunea Centrala) - Criterii ecologice pentru construcţii
- Galaţi: 26-27 aprilie (Regiunea Sud-Est) - Criterii ecologice pentru hârtie şi servicii de tipărire
- Piteşti: 23-25 mai (Regiunea Sud Muntenia) - Criterii ecologice pentru transporturi şi servicii de transport
- Bucureşti: 25-27 mai (Bucureşti-Ilfov) - Criterii ecologice pentru echipamente de birou şi calculatoare
- Suceava: 16-18 mai (Regiunea Nord-Est) - Criterii ecologice pentru transporturi şi servicii de transport
Pentru mai multe informaţii despre evenimentele din cadrul proiectului ECOEMERGE sau despre temele discutate, vă rugăm contactaţi:
Dna. Georgeta Terciu – Director, Direcţia de Comunicare
Telefon: 021- 316 02 15 Int. 1478
Mobil: 0754 231 016
E-mail: georgeta.terciu@mmediu.ro
Cuvinte cheie:
ECOEMERGE minister proiect mediu