Bucuresti - 16 octombrie 2008
-
BUCUREŞTI / 14:56, 3.03.2008
Moscopolis Business Agency, companie ce activează în domeniul imobiliar şi cel al brokerajului de credite, cu sediul central în Constanţa, işi propane consolidarea poziţiei sale pe piaţa românească de profil. Astfel, în contextul de mai sus, Moscopolis Business Agency a iniţiat proiectul de dezvoltare regională prin care urmăreşte extinderea, diversificarea, implementarea si promovarea serviciilor de consultanţă de specialitate.
Centrele zonale propuse pentru prima fază (2007-2008) a extinderii sunt:Bucureşti, Tulcea, Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara, Sibiu, Iaşi, Arad, Ploieşti, Craiova. Etapa a doua (2009) a strategiei de dezvoltare presupune acoperirea natională prin 100 de centre si 1000 de consultanţi. Având în vedere perspectiva creşterii gradului de intermediere a creditelor bancare de către brokeri de la 5% (în prezent, în România), pana la 40%-70% (în prezent, media europeană), precum şi familiarizarea publicului român cu accepţiunea corectă de consiliere financiară şi intermediere în obţinerea de credite bancare, Moscopolis Business Agency ţinteşte o poziţie fruntaşă în topul celor 5 brokeri vizibili la nivel naţional.
Colaborând cu treisprezece bănci si doua instituţii financiare nebancare, compania intermediază toate produsele acestora (credite de nevoi personale, credite de nevoi personale cu ipotecă, credite auto/leasing, credite imobiliare, carduri de credit, credite pentru studii, credite pentru investitii, linii de credit). Moscopolis Business Agency a tranzacţionat de-a lungul anului 2007 aproximativ 3 mil Euro, ritmul de creştere al activităţii de intermediere comparativ cu anul 2006 fiind de 90%.
Anul 2007 a fost unul de succes în dezvoltarea companiei, direcţii precum extinderea reţelei si proiectele imobiliare de anvergura au crescut vizibilitatea companiei pe piaţa (vezi www.moscopolis.ro).
Moscopolis Business Agency a afişat în 2007 o cifră de afaceri de cca. 1,8 mil de Euro, mai mare decât cea din 2006, când atingea cca. 600.000 Euro, dovedind faptul că planurile ambiţioase au fost puse în aplicare cu succes.
Moscopolis Business Agency
Millennium Business Center
Bd. Mamaia nr. 135A-137, Et. 5
Tel/Fax 0241 611 413
http://www.moscopolis.ro/
http://www.moscopolis.ro
Cuvinte cheie:
moscopolis lansare brand imobiliare