JW Marriott – Inaugurarea JW Steakhouse rafinament modern si incantare pentru gurmanzi

11 aprilie 2011, 05.00 - Afaceri   Social   Turism  

Bucureşti - 11 aprilie 2011 - JW Marriott Grand Hotel redeschide restaurantul principal al hotelului dupa sase luni de pregatiri intense si o investitie considerabila. Momentul inaugurarii a fost marcat cu o degustare de cinci stele a noului meniu, la care au participat peste 200 de invitati.

Momentul inaugural a fost pentru oaspeti o incursiune in detaliu printre preparatele care alcatuiesc noul meniu al JW Steakhouse dar si o dovada a ceea ce isi propune restaurantul sa aduca in atentia publicului: cealalta fateta a culturii culinare americane, in afara de aceea de fast-food: o bucatarie foarte elaborata cu feluri de mancare care au trecut testul timpului devenind clasice (Double Baked Potato, Maryland Style Crab Cake, Kansas City Steak Soup etc.), cu ingrediente si recipiente specifice sau chiar cu designul si arhitectura restaurantului.

Restaurantul de tip “steakhouse” este un concept de origine pur americana, binecunoscut fiind faptul ca in SUA se produce cea mai mare cantitate din carnea de vita consumata la nivel mondial. JW Steakhouse este un concept de restaurant al lantului hotelier Marriott International care opereaza in 70 de tari, peste 3500 de hoteluri. in Romania se inaugureaza al doilea JW Steakhouse din Europa, primul fiind deschis anul trecut la Londra.

“Cu o investitie de peste 1,5 milioane de euro, acest restaurant isi propune sa creeze un nou standard pe piata restaurantelor din Romania, atat in ceea ce priveste calitatea preparatelor dar si in cea a serviciilor. in acest spirit o sa remarcati in JW Steakhouse, alaturi de o selectie impresionanta de vinuri din toata lumea, un Bourbon Bar unic, un Cigar Lounge ultradotat si o zona de “private dining” special conceputa pentu a asigura clientilor nostri cel mai elegant ambient pe care si-l pot dori de la un restaurant. Suntem convinsi ca acest restaurant va deveni in scurt timp un reper major pe piata restaurantelor din Romania – a declarat Directorul General al JW Marriott, Igael Porecki.

Autenticitatea conceptului iese in evidenta imediat ce pasesti in restaurant, caci tot ce este reprezentativ pentru un adevarat American Steakhouse este realizat pana la cele mai mici detalii: bucataria deschisa, meniul afisat pe doua table uriase, chiar deasupra bucatariei, utilata cu cele mai bune instrumente si recipiente pentru gatit. De remarcat, dintre acestea, sunt "broilerul”, un gratar special care este poate cel mai important "ingredient” in obtinerea unei fripturi desavarsite, rotisorul, pentru preparatele din carne de pasare si vitrina de maturare in mediu umed pentru carnea de vita.

Friptura din carne de vita reprezinta centrul de greutate in jurul caruia graviteaza intreg conceptul restaurantului. De aceea, carnea folosita in restaurant este de cea mai buna calitate si este importata din SUA si Marea Britanie. USDA Black Angus Choice Beef si Black Angus Aberdeen sunt cele doua tipuri de carne din care se fac manual "cut”-urile zilnice de chiar bucatarul sef. Carnea importata este supusa unui proces de maturare in mediu umed care incepe in momentul sacrificarii si care devine complet dupa 21 de zile. Carnea de porc, peste sau pasare, dar si fructele de mare completeaza meniul astfel incat sa acopere orice solicitare sau preferinta culinara.

Restaurantul are o suprafata de 580 mp si o capacitate de 240 de locuri. Este deschis pentru mic dejun si cina in fiecare zi, iar duminica pentru brunch.
Hotelul JW Marriott opereaza 402 camere, 12 sali de conferinte, precum si restaurantele Cucina, Champions, Vienna Lounge, Pavilion Lounge si terasa de vara The Garden.

Pentru mai multe informatii:
Cristina Nitu, PR & Marketing Manager
cristina.nitu@marriott.com, 0723.102.777
JWMarriottBucharest.com

http://jwsteakhouse.ro/

Cuvinte cheie:  JW Marriott  inaugurare  Steakhouse 

Imagini

JW Marriott – Inaugurarea JW Steakhouse rafinament modern si incantare pentru gurmanzi
JW Marriott – Inaugurarea JW Steakhouse rafinament modern si incantare pentru gurmanzi

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.