Bucureşti - 11 aprilie 2011
-
6895 de elevi din 12 scoli cu clasele I-VIII din Bucuresti si Municipiul Ilfov participa in perioada 15 martie – 15 iunie 2011 la prima etapa a proiectului EcoAtitudine, proiect initiat de Grupul de presa Reporter si sustinut prin parteneriat platinium de catre compania Eco Sud.
Proiectul „EcoAtitudine = Responsabilitate, Informatie, Actiune” este dedicat in mod exclusiv elevilor cu varste cuprinse intre 7 si 15 ani si are ca obiective stimularea potentialului artistic si creativ al copiilor in directia respectului fata de mediu dar mai ales, informarea acestora despre importanta colectarii selective. Proiectul sustinut de Eco Sud urmareste constientizarea importantei mediului inconjurator si a protejarii acestuia inca de la varste fragede.
Editia 2011 a proiectului a debutat marti, 15 martie 2011 printr-o conferinta de presa sustinuta de organizatori, parteneri si reprezentanti ai scolilor cuprinse in proiect la sediul ARPM Bucuresti.
Instrumentele principale de informare ale campaniei, stabilite in cadrul conferintei, numara: Brosura EcoAtitudine ce va fi distribuita in unitatile de invatamant participante, ce cuprinde informatii utile cu privire la modalitatile de colectare selectiva, un manual similar pentru clasele a III-a si a IV-a si asa-numita „Ora de ecologie” ce va fi sustinuta de autoritati, parteneri si lideri de opinie cu care elevii se identifica, in fiecare dintre scoli. Primele „Ore de ecologie” au debutat la Scoala cu clasele I-VIII nr.139 - „Mircea Santimbreanu”, din Sectorul 5, in datele 7-8 aprilie 2011.
Proiectul cuprinde si un concurs ce va fi organizat intre cele 7 scoli din Judetul Ilfov si cele 5 scoli din Bucuresti prin care elevii se vor intrece la activitati de colectare selectiva a deseurilor din PET-uri, carton, hartie, dar si a deseurilor electrice, electrocasnice si electronice. Prima etapa a proiectului EcoAtitudine se va incheia in Saptamana Mediului (6-10 iunie 2011), cand elevii castigatori vor fi premiati.
Eco Sud a raspuns prompt la invitatia de parteneriat lansata de initiatorii proiectului „EcoAtitudine” din dorinta de implicare activa in proiecte si actiuni care sprijina cresterea standardului de viata comunitar dar mai ales, care sprijina si impulsioneaza dezvoltarea unei societati educate si unui mediu sanatos.
Printre partenerii proiectului se numara si Agentia Nationala pentru Protectia Mediului, Garda Nationala de Mediu, Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Bucuresti, Agentia pentru Protectia Mediului Ilfov, Garda Nationala de Mediu – Comisariatul Bucuresti si Comisariatul Ilfov, Inspectoratul Scolar Bucuresti si Inspectoratul Judetean Ilfov. Partenerii media ai proiectului sunt revistele Infomediu Europa si Reporter Economic.
Despre Eco Sud SRL
Incepand cu anul 2001, EcoSud este un important furnizor de solutii integrate de mediu, destinate depozitarii si eliminarii deseurilor menajere solide si asimilabile, atat urbane, cat si industriale. Prin cele doua depozite ecologice (Depozitul Ecologic de Deseuri Solide Urbane si Industriale Asimilabile Vidra care deserveste municipiul Bucuresti si localitatile invecinate si Depozitul Ecologic Regional de Deseuri Solide Urbane si Industriale Asimilabile Mofleni pentru municipiul Craiova si judetul Dolj), Eco Sud isi consolideaza pozitia drept companie dedicata excelentei in servicii si responsabilitatii fata de mediul inconjurator
.
Cuvinte cheie:
ECO SUD proiect EcoAtitudine