Bucureşti - 18 februarie 2011
-
Anchor Grup, care deţine printre altele Bucureşti Mall, Plaza România şi complexul rezidenţial InCity anunţă componenţa noii sale echipe de management.
„Poziţiile cheie au fost încredinţate unor experţi în domeniu, care au misiunea de a creşte valoarea proiectelor în derulare, a întări colaborarea pe termen lung cu partenerii Grupului şi de a consolida reputaţia Anchor Grup”, a declarat domnul Murat Kazaz, CEO & Executive Board Member Anchor Grup. „În urma procesului de reorganizare demarat anul trecut, am definitivat şi structura noii echipe de management, care s-a îmbogăţit cu 7 noi membri, cu o vastă experienţă locală şi internaţională”, declară în continuare CEO-ul Anchor Grup.
Astfel, dupa 3 ani petrecuţi în echipa Anchor, Irina Irimie a fost promovată Leasing Director, urmând să se ocupe de întreaga activitate de inchiriere de spaţii comerciale şi de birouri.
Noul Marketing&Communication Director este Irina Şchiopu, care se alătură Grupului dupa o experienţă de 10 ani în marketing şi comunicare (publicitate, media, auto).
În funcţia de Legal Director a fost numit Albert Pînzaru. El se alatură echipei Anchor după o experienţă de 14 ani în activitatea de consiliere juridică în domenii ca real estate, construcţii, media.
Miruna Mitu ocupă poziţia de Grup HR Director şi are o experienţă de 10 ani în domeniul resurselor umane (banking, FMCG).
Sinan Okumus este noul Business Development Director al Grupului şi are o experienţă de 11 ani de management strategic, dintre care 4 ani în România alături de Credit Europe Bank.
Kemal Arslan ocupă funcţia de Property Management Director al Anchor Grup, având o experienţă de peste 6 ani în domeniul managementului operaţional al mallurilor din Turcia.
Cenker Tunaboylu a fost promovat în poziţia de Maintanace&Development Director şi va fi responsabil de toate proiectele de mentenanţă şi noi construcţii ale diviziilor Grupului.
Înfiinţată în 1997, compania Anchor Grup este unul dintre pionierii şi totodata liderii de pe piaţa de retail şi real estate din România. Grupul deţine o experienţă vastă în dezvoltarea proiectelor de retail, rezidenţiale şi de clădiri de birouri. Principalele proiecte ale companiei sunt: Bucureşti Mall, primul centru comercial modern din România; Plaza România, cea mai populară destinaţie pentru cumpărături şi distracţie din Bucureşti, Shopping MallDova, centru comercial deschis în Chişinău, Republica Moldova, Anchor Plaza, prima clădire de birouri de clasa A integrată cu un centru comercial şi InCity Residences, ansamblu rezidenţial situat în centrul oraşului.
Pentru informaţii suplimentare:
Irina Şchiopu– Marketing&Communication Director, tel: 0724 544 573, e-mail: irina.schiopu@anchorgrup.ro
Cuvinte cheie:
Anchor Grup reorganizare management