Comunicat privind montarea cupolei centrale a Catedralei „Intrarea Domnului Isus în Ierusalim” din oraşul Voluntari

Bucureşti - 10 decembrie 2010 - În data de 14.12.2010, vor începe lucrările de montare a turlei centrale a Catedralei „Intrarea Domnului Isus în Ierusalim” din oraşul Voluntari..

Construcţia acestui lăcaş de cult a început la finalul anului 2007 la iniţiativa domnului primar Pandele Florentin Costel, având binecuvâtarea atât a Prea Fericitul Părinte Teoctist cât şi a Preafericitul Părinte Daniel.

Piatra de temelie a fost pusă la data de 17 noiembrie în prezenţa Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, care a oficiat slujba. Peste piatra de temelie a fost ridicată una dintre cele mai grandioase construcţii din România închinate Domnului. Tot Preafericitul Părinte Daniel în data de 11.10.2008 a oficiat slujba de sfinţire a paraclisului şi a subsolului Catedralei.

În zilele de 14 şi 15 decembrie 2010 se vor efectua operaţiunile pentru finalizarea lucrărilor de structură ale Catedralei.

Montarea turlei se efectuează în mai multe etape datorită amplorii elementelor de structură precum şi a înălţimii la care trebuiesc ridicate.

Execuţia acestei lucrări se va finaliza în data de 15.12.2010 la ora 10.00 când va fi urcată cupola. Înălţimea de pornire pe care se va amplasa turla este de + 26.40 metri (30 m de la sol). Turla are o înălţime de 16 metri iar cupola 5 metri ajungând împreună la 21 metri cu un diametru de 9 metri.

Înălţimea totală de la sol a Catedralei „Intrarea Domnului Isus în Ierusalim” va fi, după montarea turlei centrale de 54,5 metri.

Pentru detalii suplimentare şi confirmare de participare vă stăm la dispoziţie la numerele de telefon:
0758.030.000
0754.079.351
031-403.61.10
fax 021-569.23.82

Cuvinte cheie:  Primărie  construcţii  biserici 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.