ÎMPREUNĂ DE CRĂCIUN: Un eveniment dedicat valorilor care ne unesc, aflat sub egida Fundației Victoria Copiilor prin Educație

19 decembrie 2024, 04.27 - Afaceri   Social  

București - 19 decembrie 2024 -

Pe 14 decembrie, într-o atmosferă încărcată de emoție, armonie și lumină, evenimentul ÎMPREUNĂ DE CRĂCIUN , ajuns la cea de-a treia ediție, a adus împreună, la Catedrala Sfântul Iosif din București, lideri inspiraționali, personalități marcante și tineri artiști talentați, pentru a celebra valorile care ne definesc ca societate: educația, tradiția și solidaritatea.


Evenimentul a fost un prilej de emoție și reflecție, aducând în prim-plan atât talentul tinerilor artiști, cât și vocile inspiraționale ale unor personalități marcante. Corul de Copii Radio sub bagheta dirijorului Răzvan Rădos și Corul de Copii Maestra condus de Elena Radu, compuse din copii și tineri dedicați, Cleopatra Secobeanu, Mălina Șerbănescu și Eduard Antal, au oferit momente artistice de o sensibilitate aparte, demonstrând cum sprijinul potrivit poate transforma talentul în performanță și visurile în realitate.


Momentele artistice au fost completate de intervenții inspiraționale. Principele Nicolae al României a evocat legătura profundă dintre trecut, prezent și viitor, subliniind valoarea educației și puterea tradiției. Sergiu Manea, CEO BCR, a adus în prim-plan un mesaj de speranță și responsabilitate, punând accent pe muncă, empatie și leadership, precum și pe importanța implicării comune în educație. Campioanele olimpice Ancuța Bodnar și Roxana Anghel au împărtășit poveștile lor pline de determinare, oferind audienței o veritabilă lecție despre muncă, perseverență și succes.


Această îmbinare între talentul tinerilor, perspectivele oferite de lideri și modelele de urmat a creat o punte simbolică între generații, conturând un tablou al valorilor care ne definesc și ne inspiră.


Organizat de Fundația Victoria Copiilor prin Educație în parteneriat cu Arhiepiscopia Romano-Catolică de București și Angelus TV, evenimentul face parte dintr-un amplu proiect menit să creeze oportunități de învățare pentru copii și să inspire comunitatea să contribuie la construirea unui viitor mai bun pentru generațiile următoare.


“ÎMPREUNĂ DE CRĂCIUN a fost mai mult decât un eveniment, a fost o declarație de solidaritate și un apel la acțiune. Spiritul sărbătorilor, alături de eforturile susținute pentru educație și progres, rămân reperele noastre pentru un viitor mai bun. Le mulțumim tuturor celor care ne susțin pe acest drum” – Maria Luiza Runcan Președinte Fundația Victoria Copiilor prin Educație.


Pentru mai multe informații despre activitatea Fundației Victoria Copiilor prin Educație sau pentru a afla cum puteți susține proiectele noastre, vizitați: www.vic-edu.ro.


Fundația Victoria Copiilor prin Educație

.

Cuvinte cheie:  Fundația Victoria Copiilor prin Educație ÎMPREUNĂ DE CRĂCIUN Maria Luiza Runcan  

Imagini

ÎMPREUNĂ DE CRĂCIUN: Un eveniment dedicat valorilor care ne unesc, aflat sub egida Fundației Victoria Copiilor prin Educație
ÎMPREUNĂ DE CRĂCIUN: Un eveniment dedicat valorilor care ne unesc, aflat sub egida Fundației Victoria Copiilor prin Educație
ÎMPREUNĂ DE CRĂCIUN: Un eveniment dedicat valorilor care ne unesc, aflat sub egida Fundației Victoria Copiilor prin Educație
ÎMPREUNĂ DE CRĂCIUN: Un eveniment dedicat valorilor care ne unesc, aflat sub egida Fundației Victoria Copiilor prin Educație
ÎMPREUNĂ DE CRĂCIUN: Un eveniment dedicat valorilor care ne unesc, aflat sub egida Fundației Victoria Copiilor prin Educație

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.