PCC SE a depus plângere la DNA împotriva Directorului General – Preşedinte al Consiliului de Administraţie Oltchim S.A., Constantin Roibu, prin care solicită efectuarea de cercetări având în vedere suspiciunile de corupţie cu privire la activitatea acestuia în cadrul Oltchim

11 noiembrie 2010, 05.13 - Industrie   Social   Justiţie  

Bucureşti - 11 noiembrie 2010 - Pe data de 11.11.2010, PCC SE a depus plângerea nr. 8736/11.11.2010 la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), solicitând investigarea activităţii exercitate de către Directorul General – Preşedinte al Consiliului de Administraţie Oltchim S.A., Constantin Roibu, în cadrul Oltchim. Plângerea introdusă de PCC SE se întemeiază pe informaţiile publicate în Ziarul de Vâlcea şi în Puterea în data de 4 noiembrie 2010, precum şi în Ziarul de Valcea din data de 11 noiembrie 2010.

PCC SE solicită DNA să cerceteze dacă faptele publicate în media, în general, şi în articolele menţionate mai sus, în particular, reprezintă infracţiuni comise de domnul Roibu.

Unele dintre aceste fapte se referă la folosirea ilegală a creditelor garantate de stat cu fonduri publice în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate. Mai mult decât atât, s-a afirmat în media că domnul Roibu, care în virtutea funcţiei de director al Oltchim are obligaţia de a superviza activitatea combinatului, a favorizat efectuarea unor operaţiuni comerciale şi financiare în scopul obţinerii de beneficii personale. De asemenea, s-a susţinut că ar fi asociat cu alte persoane fizice sau juridice în vederea efectuării de operaţiuni în scopul obţinerii de foloase proprii, operaţiuni care sunt în detrimentul companiei pe care acesta o conduce.

Potrivit unui articol apărut în Ziarul de Vâlcea în data de 4 noiembrie 2010, “…S-au dus pe apa Sâmbetei poate sute de milioane de euro, care în mod normal ar fi trebuit să intre în visteria societăţii vâlcene...” Articolul prezintă sistemul de decapitalizare a Oltchim în beneficiul unor alte firme.

Autorul articolului precizează următoarele: “Catrina Luminiţa Elinor, persoană apropiată lui Constantin Roibu, este administrator ori asociat la o întreagă suită de firme: Greentech SA Buzău, Greenfiber International SA Buzău, Dynamic Selling Group SRL Galaţi, Cotto Toscano SRL Tâncăbeşti Ilfov, Atlas Gps SRL Bucureşti, Deco Bluzz SRL Bucureşti, Dual Account SRL Bucureşti şi Invertis SRL Bucureşti. Ea este şi acţionar la firma Living Plastic & Industry din Buzău. Acestea sunt suspectate că ar fi folosite de managerul Oltchim pentru decapitalizarea Combinatului.

Cea mai mare parte a vânzărilor de produse fabricate de combinatul de la Vâlcea se realizează prin intermediul a două firme, respectiv Demondicom şi Viltop SRL. Ambele îl au administrator pe Ion Deaconu, fost director import - export la Oltchim până în 2001 şi un apropiat al lui Roibu. Potrivit unor surse demne de încredere, ele sunt utilizate atât pentru efectuarea exporturilor şi vânzărilor pe piaţa internă de către Oltchim, cât şi pentru importuri de materii prime, în baza unor contracte de export şi import în comision.

Un alt exemplu grăitor este acela că importurile de ortoxilen efectuate de Oltchim în ultimii ani au fost realizate de la diferite companii din Ucraina, Malta, Israel sau Brazilia, scriptic acestea fiind trecute prin societatea Tricon Energy Ltd. Houston, SUA, şi ulterior prin SC Viltop SRL, cu preţuri pe kilogram evident în creştere. În acest mod, combinatul chimic a fost prejudiciat cu milioane de dolari americani anual. Aceleaşi tipuri de manopere sunt realizate în cazul exporturilor de policlorură de vinil, care se realizează prin SC Viltop SRL către diverşi beneficiari externi, în special din Turcia.”

Clarificări privind activitatea directorului de la Oltchim au fost solicitate având în vedere şi informaţiile publicate în Ziarul Puterea, în data de 4 noiembrie 2010. Potrivit articolului publicat în acest ziar, energia electrică este furnizată combinatului de către societatea Energy Holding, o companie care cumpără energie de la stat la costuri minime şi apoi o revinde către Oltchim la preţuri mult mai mari, ceea ce afectează în mod direct nivelul costurilor de producţie şi rezultatele finale ale combinatului.

Potrivit unui alt articol apărut în Ziarul de Vâlcea în data de 11 noiembrie 2010, “Zeci de firme din zeci de ţări, unele dintre ele cu sedii în „paradisuri fiscale“, căpuşează fără milă combinatul chimic vâlcean. S-a constituit o adevărată reţea, ce seamănă cu o organizaţie de tip mafiot, care stoarce de ani de zile milioane de euro din conturile SC Oltchim SA din Râmnicu Vâlcea.

Una dintre „căpuşile“ cele mai îmbuibate de la „ţâţa“ Oltchimului a fost (şi este) societatea unui prieten de-al domnului dr. ing. Roibu, ComChim Chemical din Râmnicu Vâlcea. Un fost maistru din combinat s-a trezit peste noapte, în urmă cu câţiva ani, mare om de afaceri. Constantin Neagoie, primarul comunei Ioneşti, este fostul maistru devenit între timp unul dintre cei mai bogaţi vâlceni, datorită contractelor grase obţinute de firma lui, ComChim Chemical, de la amicul Roibu – Oltchim.

Care este obiectul de activitate al firmei – „căpuşă“? Aflăm chiar de pe site-ul societăţii: „Având la bază relaţiile de parteneriat create de-a lungul activităţii sale şi recunoaşterea de care se bucură, ComChim Chemical este din anul 1994 unicul distribuitor în România al produselor Oltchim S.A. Comchim Chemical S.R.L. este o societate privată ce acţionează în domeniul prestărilor de servicii, în vânzarea şi distribuţia produselor specifice industriei chimice. Experienţa în domeniu şi relaţiile cu firma Oltchim S.A. ne recomandă ca partener de încredere“. Aşadar, e clar: societatea lui Neagoie este din anul 1994 singurul distribuitor al produselor Oltchim în ţara noastră. Comchim Chemical S.R.L. este o verigă intermediară între producătorul Oltchim şi consumatorii acestuia. Cu alte cuvinte, unii muncesc să realizeze produsele chimice, iar alţii încasează banii şi returnează la producător...conform contractelor (sau contactelor) dintre cei doi prieteni – foşti: şef şi subaltern, Roibu şi Neagoie”.

PCC SE, în calitate de acţionar minoritar al Oltchim, este interesat de salvarea combinatului prin restructurare şi dezvoltare şi este foarte îngrijorat de faptul că Directorul General şi Preşedintele Consiliului de Administraţie al Oltchim S.A., Constantin Roibu, poate fi implicat în infracţiuni de corupţie împotriva intereselor companiei. Aceste fapte pot conduce la înrăutăţirea continuă a situaţiei Oltchim, care deja este foarte dificilă şi deteriorată, ultimele situaţii financiare ale companiei indicând pierderi de aproximativ 2,19 miliarde de RON. Astfel, este necesară clarificarea imediată de către instituţia competentă a tuturor acuzelor menţionate în publicaţiile sus-amintite.

.

Cuvinte cheie:  Oltchim  proces  justiţie 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.