AROBS Polska, în cooperare cu AROBS Engineering din România – ambele companii parte din grupul AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București – au demarat proiectul „Dezvoltarea și calificarea unității de control a sateliților care efectuează operațiuni in zona de proximitate” (CRIMSON). Proiectul aprobat în septembrie 2024 este finanțat de Agenția Spațială Europeană (ESA) ca parte a Programului pentru un Spațiu Curat, în cadrul programului COSMIC, faza a doua din cadrul Programului de Siguranță Spațială al Agenției Spațiale Europene (Perioada 2).
Proiectul răspunde unei nevoi specifice identificate pentru viitoarele misiuni de Îndepărtare Activă a Deșeurilor Spațiale (ADR) și Reparații în Orbită (IOS), de a realiza și califica pentru misiuni spațiale, un sistem integrat de control, care sa fie capabil să interacționeze cu mai mulți senzori și date de tip imagini, având suficientă putere de procesare și capacitate de memorie pentru a efectua o varietate de procesări in timp real pe un set mare de date de intrare; aceste operațiuni vor include procesarea complexa a imaginilor si a datelor de la senzori, generare datelor de control pentru modulele de navigație și pentru sistemele robotice, precum și funcții suport, precum comprimarea imaginilor si criptarea datelor.
Această activitate are ca scop dezvoltarea unei unități de control generice și flexibile pentru operațiuni de proximitate ale sateliților din orbita joasă a Pământului. Acest dispozitiv este prevăzut să fie unitatea principală care furnizează funcțiile necesare de monitorizare și control în timpul fazei critice a operațiunilor de proximitate, inclusiv manevrele de apropiere și capturare/cuplare. Această unitate va fi suficient de generică și adaptivă pentru a putea sprijini o varietate de cazuri de utilizare, fără a fi nevoie de etape majore de modificare și/sau re-calificări suplimentare.
Voicu Oprean, CEO al grupului AROBS, a declarat: „Sunt mândru că echipele noastre de inginerie aerospațială din Polonia și România beneficiază de oportunitatea de a participa la proiectul CRIMSON, finanțat de ESA. Acest proiect se aliniază perfect cu viziunea noastră la nivelul grupului AROBS – pionieratul în inovații care contribuie la un mediu spațial mai curat și mai sigur. Sunt convins că echipele noastre vor inova și excela în acest demers.”
În cadrul acestui proiect, AROBS Polska și AROBS Engineering și-au asumat provocarea de a dezvolta o soluție generică care să fie compatibilă cu viitoarele misiuni în orbita joasă a Pământului, oferind o unitate de control modulară, redundantă și scalabilă. Principala provocare este anticiparea și recunoașterea nevoilor integratorilor de nave spațiale în procesul de design. Înainte de a finaliza cerințele specifice pentru software, hardware și modulele de tip FPGA, partenerii proiectului se vor întâlni cu mai mulți integratori europeni pentru a prezenta arhitectura preliminară a dispozitivului și pentru a colecta feedback-ul necesar.
„Proiectul este o consecință a strategiei noastre pe termen lung în dezvoltarea de soluții fiabile și inovatoare. În cadrul viziunii strategice, participăm la proiecte care susțin dezvoltarea sustenabilă a afacerilor spațiale, iar spațiul curat este unul dintre aceste elemente. Proiectul CRIMSON ne va permite să sprijinim misiuni care vizează eliminarea activă a deșeurilor spațiale și oferirea de servicii pentru sateliții din orbită. Datorită excelentei colaborări în cadrul Grupului AROBS, putem construi produse independente și asigurăm interoperabilitatea între diferite tehnologii”, a declarat Michał Szwajewski, CEO al AROBS Polska.
Grupul AROBS, prin AROBS Engineering din România, are o experiență de peste 12 ani în dezvoltarea de software pentru aplicații real-time și sisteme on-board pentru diverse misiuni spațiale.
În acest proiect, echipa AROBS Engineering își va pune în aplicare expertiza în procesarea imaginilor și navigația bazată pe imagini, prin implementarea și testarea unui set demonstrativ de algoritmi de procesare a imaginilor care vor primi și analiza în timp real imagini generate de simulări ale camerelor WAC (Wide Angle Camera) și NAC (Narrow Angle Camera). Algoritmii vor compune rezultate matematice și vor furniza input pentru un modul software demonstrativ de GNC (ghidare, navigare și control).
Cosmin Stanciu, Manager de Grup de Afaceri la AROBS Engineering, a remarcat: „Proiectul reprezintă un pas semnificativ în ceea ce privește capabilitățile noastre din sectorul aerospațial, deoarece aceasta este prima noastră soluție HW&SW pentru navigație autonomă multi-senzor și bazată pe imagini, pentru noile familii de sateliți. Obiectivul nostru este crearea unui produs care să răspundă nevoilor în schimbare ale industriei spațiale, asigurând în același timp performanță și fiabilitate ridicate. Expertiza noastră în dezvoltarea de software integrat și tehnologie aerospațială va contribui la succesul nostru în acest proiect revoluționar.”
Misiunile de tip ADR și IOS necesită un nivel ridicat de autonomie și inteligență on-board pentru a efectua operațiuni critice de proximitate, care implică funcții complexe de procesare, precum navigația relativă, procesarea imaginilor și controlul sistemului robotic de capturare. Până în prezent, aceste funcții au fost realizate de unități hardware de control dedicate, special concepute pentru fiecare misiune și necesitând multă inginerie dedicata special pentru fiecare misiune și eforturi dedicate de calificare. Acest lucru este determinat de diferențele în arhitecturile misiunilor și tipurilor variate de senzori folosiți în fiecare misiune. Astfel de dezvoltări dedicate vin cu costuri ridicate și riscuri sporite care trebuie gestionate și atenuate pentru fiecare misiune. Prin dezvoltarea CRIMSON ca unitate generică, costurile recurente pentru misiunile viitoare vor fi reduse semnificativ.
Despre AROBS Transilvania Software
AROBS Transilvania Software furnizează servicii și soluții software în diverse industrii, cu aproximativ 70 de parteneri din cadrul diviziei Software Services prezenți în Europa și America. Peste 11.000 de clienți din Europa și Asia folosesc produsele software ale companiei. AROBS este prezentă în 11 locații din România și nouă din străinătate, iar peste 1.300 de specialiști ai companiei construiesc soluțiile viitorului în embedded – Automotive, Aerospațial, Maritim, Medical-, precum și Travel Technology, IoT, Clinical Trials, Fintech, Enterprise Solutions, Cybersecurity și Intelligent Automation.
Mai multe despre grupul AROBS: www.arobs.com and www.arobsgrup.ro .
Despre AROBS Polska
AROBS Polska este o companie poloneză specializată în dezvoltarea de produse și tehnologii pentru comunicații cuantice și optice, stocarea și procesarea datelor, precum și controlul mecanismelor și instrumentelor de satelit. Compania dezvoltă tehnologii și produse pentru Agenția Spațială Europeană (ESA) și sectorul comercial spațial. De-a lungul anilor, compania a fost implicată în numeroase proiecte din sectorul aerospațial european, inclusiv cu reprezentanți ai pieței New Space.
Mai multe detalii despre AROBS Polska: https://arobs.pl/
Despre AROBS Engineering
AROBS Engineering oferă servicii premium de dezvoltare software integrat clienților din 15 țări din Europa și America de Nord. Portofoliul de clienți al companiei include jucători semnificativi la nivel global din domeniile aerospațial, medical, automotive maritim și IoT industrial.
Mai multe detalii despre AROBS Engineering: https://arobs.com/arobs-engineering/.
AROBS Polska, in cooperation with AROBS Engineering from Romania – both companies part of AROBS, the largest technology company listed on the Bucharest Stock Exchange – began the "Close Proximity Operations Control Unit Development and Qualification" (CRIMSON) project. The project, approved in September 2024, is funded by the European Space Agency (ESA) as part of its Core Activities for Clean Space under the COSMIC initiative within the Agency's Space Safety Program, Period 2.
The project addresses a specific need that has been identified for future Active Debris Removal (ADR) and In-Orbit Servicing (IOS) missions for a qualified control unit capable of interfacing with several sensors and imagers and with sufficient processing power and memory capacity to perform a variety of critical high-data rate functions, including image processing, relative navigation, and robotics control, as well as supporting functions such as image compression. This activity aims to develop a generic, flexible control unit for close proximity operations in Low Earth Orbit. The controller is foreseen as the core unit providing the necessary monitoring and control functions during the critical close proximity operations phase, including rendezvous and capture. This generic unit will support a variety of use cases and architectures without the need for nonrecurrent engineering and/or delta qualification.
Voicu Oprean, CEO of AROBS Group, stated: “I am proud that our Romanian and Polish Aerospace Engineering teams have been granted the opportunity to participate in the CRIMSON project, funded by the European Space Agency (ESA). This project aligns perfectly with our vision at AROBS Group —pioneering advancements that contribute to a cleaner and safer space environment. I look forward to seeing our teams innovate and excel in this endeavor.”
AROBS Polska and AROBS Engineering took up the challenge of developing a generic solution that will fit into future Low Earth Orbit missions, providing a modular, redundant, scalable Control Unit. The major challenge is acknowledging and foreseeing spacecraft integrators' needs in the design. Before closing the low-level requirements for software, hardware and programmable logic, the partners will meet several European integrators to present the preliminary architecture of the device and gather valuable feedback.
“The project is a consequence of our long-term strategy in developing highly reliable and innovative solutions. Within the strategy vision we are taking part in projects which support sustainable space business development and clean space is one of these elements. The CRIMSON project will allow us to support missions aiming at active removal of space debris and satellite in-orbit servicing. Thanks to great cooperation within AROBS Group, we can build self-standing products and assure interoperability along different technologies,” stated Michał Szwajewski, CEO of AROBS Polska.
AROBS Group, through AROBS Engineering team in Romania, has a 12+ years of experience building on-board application and platform software for various space payloads and systems.
In this project, the team will leverage their expertise on image processing and image-based navigation, by implementing and benchmarking a demo set of image processing algorithms that will acquire and process real-time images from emulated WAC (Wide Angle Camera)/NAC (Narrow Angle Camera) sources. The algorithms will compose mathematical results and will provide input to a demo-level GNC (guidance, navigation and control) software module.
Cosmin Stanciu, Business Group Manager, AROBS Engineering, remarked: “The project represents a significant step forward in our capabilities within the aerospace sector, as this is our first HW&SW solution for multi-sensor and image based autonomous navigation capabilities for the new satellites families. Our focus is on creating a product that meets the evolving needs of the space industry while ensuring high performance and reliability. As we progress, our expertise in embedded software development and aerospace technology will lead us to success in this groundbreaking project.”
ADR and IOS missions require high onboard autonomy and intelligence to perform critical close proximity operations, which require complex processing functions, such as relative navigation and image processing, and robotic capture system control. Until now, these functions have been performed by dedicated control units, specifically designed for each mission and requiring a great deal of nonrecurrent engineering and dedicated qualification effort. This is due to the differences in the mission avionics architectures and the variety of sensors that are used in each mission. Such dedicated developments come with high costs and increased risks that must be managed and mitigated by each mission.
By developing CRIMSON as a Generic unit, the recurring costs for future missions will be significantly reduced.
About AROBS Transilvania Software
AROBS Transilvania Software provides software services and solutions in various industries, having approximately 70 partners of the Software Services business line located in Europe and America and more than 11.000 clients of the Software Products business lines from Europe and Asia. AROBS is present in 11 locations in Romania and nine abroad, and over 1.300 AROBS specialists build solutions for the future in embedded - Automotive, Aerospace, Maritime, and Medical - as well as Travel Technology, IoT, Clinical Trials, Fintech, Enterprise Solutions, Cybersecurity, and Intelligent Automation.
More about the AROBS group: www.arobs.com and www.arobsgrup.ro .
About AROBS Polska
AROBS Polska is a Polish company specializing in developing products and technologies for quantum and optical communication, data storage and processing, and control of satellite mechanisms and instruments. The company develops technologies and products for the European Space Agency (ESA) and the commercial space sector. Over the years, the company has been involved in numerous projects in the European aerospace sector, including with representatives of the new space market.
More details about AROBS Polska: https://arobs.pl
About AROBS Engineering
AROBS Engineering provides premium embedded software development services to clients in 15 countries in Europe and North America. The company's client portfolio comprises globally significant aerospace, medical, maritime, and industrial IoT players.
More details about AROBS Engineering: https://arobs.com/arobs-engineering/