Înscrieți proiectul în Gala Premiilor pentru un Mediu Curat!

03 octombrie 2024, 03.59 - Afaceri   Social  

București - 03 octombrie 2024 -

Astăzi, 3 octombrie, este lansată cea de-a XVI-a ediție a concursului Gala Premiilor pentru un Mediu Curat. Organizatorul, ECOTIC, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, încurajează autoritățile publice locale, companiile, instituțiile de învățământ și ONG-urile, să își înscrie proiectele cu impact pozitiv asupra mediului înconjurător, conservării resurselor naturale, prevenirea risipei și nu numai.


Ce tipuri de proiecte pot fi înscrie?


În cele 15 ediții ale concursului, au fost înscrise peste 780 de proiecte care au avut ca teme: informarea și eco educația copiilor, dar și a publicului larg, precum și conservarea resurselor, reducerea risipei alimentare, colectarea separată a deșeurilor, eficiența energetică, acțiuni de ecologizare și împădurire, proiecte de economie circulară. Diversitatea tematică și tipologia proiectelor înscrise sunt încurajate de către organizatori, precum și impactul pozitiv al acestora asupra mediului înconjurător și al economiei de resurse.


Cine și unde se poate înscrie?


Înscrierile se fac online, pe platforma www.premiilepentrumediucurat.ro, până pe 26 noiembrie, iar categoriile sunt:


PROIECTE DE MEDIU - 3 câștigători


La această categorie se pot înscrie proiecte desfășurate de orice tip de entitate: companie, instituție publică, primărie, ONG, exceptând instituțiile de învățământ care au o categorie specială dedicată.


PREMIUL SPECIAL dedicat JURNALIȘTILOR - 1 câștigător


PREMIUL SPECIAL dedicat INSTITUȚIILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT - 1 câștigător


Implicarea publicului larg este binevenită și în această ediție prin NOMINALIZAREA de proiecte prin formularul dedicat de pe www.premiilepentrumediucurat.ro.


În urma nominalizării organizatorii îi vor contacta pe cei care implementează proiectele în vederea înscrierii acestora.


Jurizarea și decernarea premiilor vor avea loc în luna decembrie 2024.


Ediția a XVI a Galei Premiilor pentru un Mediu Curat este susținută de:


Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ambasada Sustenabilității în România, CERC, Info Cons, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, APDETIC, ECSR.ro, Radio România Cultural, RFI România, EventsMax și  Hotnews.

.

Cuvinte cheie:  Ministerul Mediului  Apelor și Pădurilor Ambasada Sustenabilității în România ECOTIC Gala Premiilor pentru un Mediu Curat 

Imagini

Înscrieți proiectul în  Gala Premiilor pentru un Mediu Curat!
Înscrieți proiectul în  Gala Premiilor pentru un Mediu Curat!
Înscrieți proiectul în  Gala Premiilor pentru un Mediu Curat!

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.