Bucureşti - 08 noiembrie 2010
-
Mediafax lansează joi, 11 noiembrie, la evenimentul Romania Construct Forum 2010, a cincea ediţie a anuarului Construcţii & Imobiliare, care analizează pe larg pieţele de construcţii şi real estate la doi ani de la începutul crizei şi anticipează evoluţia acestora în 2011.
Anuarul include analize ale celor mai importante mişcări din acest sector în decursul ultimului an, previziuni bazate pe cercetări şi opinii ale experţilor, alături de cronologii de evenimente şi indexuri cu principalele companii de pe piaţă.
Ediţia din 2010 este structurată pe cinci capitole: Construcţii civile şi industriale, Materiale de construcţii, Finisaje şi amenajări, Auto şi utilaje şi Imobiliare. Fiecare secţiune urmăreşte să analizeze segmentele de piaţă prin prisma efectelor crizei, dar şi să anticipeze ce se va întâmpla anul viitor, având în vedere planurile de investiţii publice, bugetele consumatorilor şi strategiile băncilor în privinţa creditării. Atât estimările privind valoarea pieţelor în 2010, cât şi previziunile pentru anul următor se bazează pe date ale asociaţiilor din domeniu sau ale unor firme de cercetare.
Astfel, potrivit unor date ale companiei de cercetare InterBiz research & consulting publicate în premieră în anuarul Construcţii & Imobiliare, mai multe segmente ale pieţei de materiale de construcţii vor scădea în acest an până la un nivel comparabil cu perioada 2005-2006. De exemplu, piaţa prefabricatelor din beton, unul dintre cele mai afectate sectoare de la începutul crizei, va scădea cu 16% în volum şi cu 18% în valoare, în timp ce piaţa materialelor de zidărie (BCA şi blocuri ceramice) se va micşora cu 10% în 2010.
În privinţa finisajelor şi amenajărilor, diverse segmente de piaţă – lacuri şi vopsele, tâmplărie termoizolantă, plăci ceramice - se vor comprima cu 6% până la 10% în acest an, iar anul viitor vor stagna. Totuşi, în ciuda situaţiei incerte din sectorul construcţiilor, bricolajul a fost animat în 2010 de inaugurări de magazine, mulţi jucători anunţând continuarea procesului de extindere.
O situaţie similară este remarcată de jurnaliştii Mediafax în real estate, unde insolvenţa a lovit din plin dezvoltatorii rezidenţiali, însă pe piaţa terenurilor, primul semestru al anului a adus o evoluţie pozitivă, înregistrându-se unele dintre cele mai mari tranzacţii de pe acest segment din ultimii doi ani. Contrastele au caracterizat şi piaţa de retail, ale cărei puncte cheie au fost falimentul unui mall şi cumpărarea altuia cu un euro, pe de o parte, şi deschiderea celor mai mari centre comerciale din România, pe de altă parte.
„Piaţa construcţiilor a consemnat scăderi puternice anul trecut şi a continuat pe o linie descendentă în 2010, cei mai mulţi jucători fiind fie pesimişti, fie rezervaţi în privinţa momentului în care acest sector ar putea reveni pe creştere. Construcţii & Imobiliare 2010 analizează evoluţia pieţei în acest an, alături de principalii factori care au dinamizat sau perturbat vânzările, şi prezintă scenarii posibile pentru 2011, când ar putea fi atins punctul critic de minus în acest domeniu", spune Ioan Dornescu, redactor-şef al anuarului.
Publicaţia editată de Mediafax va fi distribuită gratuit companiilor din construcţii şi imobiliare, birourilor de arhitectură, băncilor şi firmelor de asigurări şi de consultanţă.
Primele exemplare vor fi înmânate participanţilor la Romania Construct Forum 2010, ce va avea loc joi, 11 noiembrie, de la ora 9.30, la Hotel Hilton. Evenimentul organizat de Mediafax va fi deschis de ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, şi va reuni investitori în construcţii şi real estate.
Despre anuarul Construcţii & Imobiliare
Anuarul Construcţii & Imobiliare editat de Mediafax este o publicaţie de specialitate care analizează evoluţia de la an la an a pieţei de construcţii şi real estate din România. Anuarul include analize, studii, previziuni şi o retrospectivă a evenimentelor din ultimul an, fiind gândit ca un instrument de lucru util pentru constructori, investitorii de pe piaţa imobiliară, furnizorii de materiale de construcţii, birourile de arhitectură, specialiştii în comunicare şi instituţiile financiare care operează pe această piaţă.
Despre Mediafax
Mediafax este cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România. Înfiinţată în 1991, compania Mediafax face parte din cel mai mare grup media din România, MediaPro, şi are peste 2.000 de clienţi din mass-media, sectorul public şi cel de afaceri. Printre produsele şi serviciile Mediafax se numără fluxuri zilnice de ştiri şi fotografie de presă, înregistrări audio cu declararaţii şi interviuri în exclusivitate, servicii de monitorizare de presă şi de distribuţie de comunicate de presă, rapoarte de piaţă, conţinut multimedia pentru telefonia mobilă. Din 2007, Mediafax se adresează în mod direct şi consumatorilor finali, nu doar sectorului business, prin www.mediafax.ro.
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe Ioana Chira, PR Manager Mediafax – ioana.chira@mediafax.ro, 031.8256.129.
http://www.mediafax.ro/
Cuvinte cheie:
Anuar constructii