Bestsellerul Măștile fricii apare în traducere în spaniolă

10 septembrie 2024, 10.33 - Afaceri   Social  

București - 10 septembrie 2024 -

Toamna aceasta începe cu vești excelente pentru autorii români publicați la Editura Trei: romanul Cameliei Cavadia, Măștile fricii, apare în limba spaniolă la Editura Omen, în traducerea Alinei Popescu. Volumul se bucură de o recomandare specială din partea jurnalistei Rebeca Yanke de la prestigioasa publicație El Mundo, care a declarat că Las máscaras del miedo este „un roman pe cât de intens, pe atât de copleșitor, care te răvășește pentru că toți am avut momente în care am trăit în întuneric."


„Mi-e foarte greu să cuprind în cuvinte tot ce simt acum, cu toate că tocmai ele, cuvintele, m-au adus în acest moment al vieții. Ele și oamenii. Sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce se întâmplă și le mulțumesc cu toată ființa celor care au fost lângă mine chiar de la început pe acest drum, dar și celor care s-au alăturat pe parcurs. Pentru mine această traducere este un lucru uriaș și sper ca Măștile fricii (Las máscaras del miedo) să se bucure de atenție din partea cititorilor spanioli, așa cum s-a întâmplat în România. Cartea aceasta a devenit foarte repede iubită și mă bucur mult că și la nouă ani distanță de momentul publicării, continuă să adune noi și noi cititori. De data aceasta, pornește într-o aventură ale cărei granițe sunt fără limite, iar eu sunt emoționată ca o mamă al cărei copil pleacă să cucerească lumea.” – declară Camelia Cavadia.


Este prima carte din literatura română pe care editorul spaniol alege să o publice: „Nu știu dacă eu am descoperit Măștile fricii sau cartea m-a descoperit pe mine. Nici nu aș putea spune că Omen Ediciones a ales-o ca prim titlu spre publicare, pentru că fără această carte poate că editura nu ar fi existat. Această poveste, care rămâne atât de mult întipărită în suflet, a fost cea care a dat impuls unui proiect mult visat, dar mult timp stagnat. Datorită Cameliei Cavadia și acestei cărți minunate, am putut să ne scoatem măștile și să prindem aripi. Multumesc!", declară Oana Moșniagu, fondatoarea Editurii Omen.


Măștile fricii este un roman care ne reamintește într-un mod aparte despre cât de importantă este copilăria noastră și modelele pe care le avem în acea perioadă. Cât de mare este amprenta lăsată asupra viitorului unui copil de un părinte autoritar, violent și incapabil să își depășească neputințele? O istorie a metamorfozei unei personalități abuzate de violență și frică, o privire emoționantă asupra maternității înăbușite de stereotipuri și a unei iubiri care putea să fie perfectă, dacă protagoniștii săi ar fi trăit prezentul.


O experiență inedită de lectură și pentru Alina Popescu, traducătoarea romanului în limba spaniolă: „Această poveste cutremurătoare, pe care am citit-o și am tradus-o cu sufletul la gură, este un extraordinar exemplu de proză socială, de mărturie a unei realități cu care mulți dintre noi ne putem identifica. Sper din tot sufletul ca Las máscaras del miedo să aibă un drum frumos și în Spania, țară în care încă există un procent neașteptat de copii maltratați de părinți. Sunt ferm convinsă că măiestria cu care Camelia surprinde consecințele unei copilării traumatice nu-i va lăsa indiferenți pe cititorii de aici.”


Romanul Măștile fricii, publicat pentru prima dată în 2016, s-a vândut până acum în peste 20.000 de exemplare, ceea ce-l face un longseller al Editurii Trei. Cartea este disponibilă și în format ebook și audiobook în lectura autoarei.


Născută pe 10 mai 1969, la București, Camelia Cavadia a absolvit liceul de filologie-­istorie Zoia Kosmodemianskaia și este licențiată în filosofie și jurnalism. Are un background de 22 de ani în televiziune (Pro TV și Antena1), iar din 2017 este co­fondator al Agenției de Comunicare Fabrica de PR. A debutat în literatură în 2015, la Editura Trei, cu volumul Vina, care avea să fie desemnat cel mai bun roman de debut la Festival du Premier Roman de la Chambéry (Franța), un an mai târziu. În 2016, a apărut cel de al doilea roman, Măștile fricii, iar în 2018 romanul Purgatoriul îngerilor, despre care scriitorul Radu Vancu a spus că este „documentul emoționant al unei lumi a copiilor dispăruți. În 2022 a apărut volumul de povestiri Sufletul lumii.

.

Cuvinte cheie:  Editura Trei  Bestseller Măștile fricii Editura Omen 

Imagini

Bestsellerul Măștile fricii apare în traducere în spaniolă
Bestsellerul Măștile fricii apare în traducere în spaniolă

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.