OLTCHIM A TRECUT PE PROFIT ÎN LUNA SEPTEMBRIE

01 noiembrie 2010, 10.47 - Afaceri   Industrie  

Bucureşti - 01 noiembrie 2010 - OLTCHIM S.A. a reuşit să înregistreze profit per total activitate în luna septembrie 2010, în ciuda atacurilor permanente ale acţionarului minoritar PCC SE care au perturbat activitatea companiei.

Din noiembrie 2008, OLTCHIM S.A. funcţionează la 35% din capacitate din cauza lipsei etilenei, principala materie primă a combinatului, odată cu oprirea de către OMV PETROM SA a activităţii de petrochimie de la Arpechim Piteşti. În condiţii de funcţionare redusă societatea a înregistrat pierderi pe total activitate.

Imediat după oprirea activităţii de petrochimie, S.C. Oltchim S.A. a căutat soluţii pentru eficientizarea activităţii. Oltchim a achiziţionat activitatea de petrochimie de la Omv Petrom SA Sucursala Arpechim Piteşti care va conduce la funcţionarea la capacitate a societăţii în condiţii de eficienţă. În prezent reparaţia şi revizia generală a instalațiilor din cadrul diviziei petrochimice este finalizată integral, urmând ca după obţinerea creditelor necesare finanţării capitalului de lucru această activitate să fie repornită.

În paralel cu achiziţia petrochimiei, Oltchim a îmbunătăţit funcţionarea instalaţiilor care nu sunt dependente de consumul de etilenă, astfel încât să se eficientizeze activitatea chiar şi în condiţii de funcţionare redusă.

Septembrie 2010 este prima lună (după noiembrie 2008) când S.C. Oltchim S.A. Rm. Vâlcea înregistrează profit pe total activitate, profitul din activitatea de exploatare acoperind integral pierderea financiară. Prin soluţiile aplicate de managementul societăţii s-a reuşit ca nivelul producţiei marfă şi al cifrei de afaceri să fie realizat cu peste 28% faţă de media primelor nouă luni din acest an, iar exportul să înregistreze o creştere cu 21%. Sinteza principalilor indicatori economico–financiari realizaţi în septembrie 2010 de către S.C. Oltchim S.A. Rm. Vâlcea se prezintă astfel: (vezi foto tabel)

Pentru luna octombrie 2010 Oltchim estimează o cifră de afaceri de 31.800 mii euro, iar în noiembrie 2010, în condiţiile asigurării banilor necesari pentru plata materiilor prime, ne aşteptăm la o cifră de afaceri de 40.600 mii euro cu înregistrarea de profit pe total activitate.

Toate aceste rezultate reprezintă un motiv de îngrijorare pentru acţionarul minoritar ostil PCC SE care şi-a intensificat atacurile împotriva Oltchim. Cea mai recentă intervenţie distructivă a PCC SE este din data de 27 octombrie 2010 când a contestat decizia luată în ultima Adunare Generală a Acţionarilor Oltchim, ca societatea să contracteze un împrumut de o sută milioane de euro pentru capital de lucru, necesar repornirii activităţii de petrochimie şi funcţionare la capacitate, în condiţii de eficienţă.

Prin acest nou proces, PCC SE arată încă odată că nu-i convine ca S.C. Oltchim S.A. să funcţioneze în condiţii de rentabilitate şi să-şi redreseze activitatea financiară pentru a-şi mări credibilitatea pe piaţă. O asemenea realizare ar conduce implicit la creşterea valorii bursiere şi a valorii de vânzare a societăţii, zadărnicind încercările acestui acţionar minoritar să cumpere Oltchim la un preţ derizoriu aşa cum şi-ar fi dorit.

.

Cuvinte cheie:  Oltchim  septembrie  profit 

Imagini

OLTCHIM A TRECUT PE PROFIT ÎN LUNA SEPTEMBRIE

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.