Piața neagră a țigaretelor crește în mai până la 10,4% din totalul consumului, comparativ cu 9,8% în martie, conform studiului realizat de compania de cercetare Novel. Este cel mai ridicat nivel al contrabandei, din ianuarie 2020.
„În luna mai, contrabanda înregistrează cea mai mare creștere în nord-est, cu 5,2 p.p. până la 26,5%, regiunea continuând să fie cea mai afectată de comerțul ilegal cu țigarete. De asemenea, în zona de sud-est piața neagră crește cu 2,6 p.p. până la 7,4%. Din punct de vedere al provenienței produselor de pe piața neagră, cea mai mare pondere o deține în continuare Duty Free (36,3%) deși se află în scădere, urmată de Moldova, aflată în creștere cu 7,4 p.p. până la 23,3% și de Bulgaria (22,1%, în creștere cu 1,6 p.p.)”, a declarat Marian Marcu, Director General Novel Research.
„Potrivit datelor centralizate pe platforma stopcontrabanda.ro, de la începutul anului până în prezent, autoritățile au capturat circa 34 de milioane de țigarete de contrabandă, dintre care 75% în zona de sud a țării, pe fondul diferențelor semnificative de preț existente în statele din sud. Este prima dată în ultimii trei ani când nivelul contrabandei depășește pragul de 10% din totalul pieței, traficul ilicit fiind cel mai periculos competitor nu doar al industriei legitime, ci și al veniturilor la bugetul de stat. Salutăm demersurile inițiate de Ministerul de Finanțe pentru instalarea sistemelor de scanare fixe și mobile în puncte de trecere a frontierei din România și sperăm ca efectele pozitive să fie cât mai curând vizibile. Aceste măsuri trebuie completate însă de un cadru fiscal care să susțină atât puterea de cumpărare a românilor, cât și eforturile de combatere a contrabandei depuse de autorități, într-o viziune integrată și coerentă, iar BAT rămâne întotdeauna un partener de dialog și expertiză în acest demers”, a spus Ileana Dumitru, Director Afaceri Externe al Ariei Europa de Sud Est, BAT.
„Contrar a ceea ce se crede, prețurile țigaretelor sunt mai mari în Romania decât, de exemplu, în Luxemburg. Un luxemburghez poate să cumpere din venitul disponibil, după plata taxelor, de patru ori mai multe țigarete decât un român. Chiar din datele OMS publicate recent reiese că, raportat la puterea de cumpărare, prețurile la țigarete în România sunt cele mai mari din Europa, după Irlanda și Franța. Și există o corelație evidentă între accesibilitate și piața neagră, aflată la cele mai mari cote în Irlanda, 24,4% și în Franța, 32,4%. Sperăm ca amplificarea continuă a contrabandei, după creșterea accizelor din ianuarie, să reprezinte un semnal serios pentru factorii de decizie, care să nu mai altereze calendarul din Codul Fiscal. Mai ales că, pe acest fond al creșterii pieței negre, execuția bugetară la cinci luni arată o scădere a veniturilor provenite din accizele pe tutun de 8,3%! Avem nevoie de predictibilitate fiscală și stabilitate legislativă pentru a putea crește contribuțiile la buget. Doar JTI a virat anul trecut la stat accize, TVA și alte taxe în sumă de 1,3 miliarde de euro, reprezentând peste 75% din cifra de afaceri”, a precizat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova și Bulgaria.
„Într-un moment în care contrabanda cu țigarete clasice escaladează, parteneriatul existent dintre Philip Morris International și autoritățile române este crucial. Programul nostru PMI Impact, care a facilitat echiparea Poliției de Frontieră cu drone în valoare de aproape 700.000 USD, ilustrează clar acest angajament. În plus, continuăm să susținem necesitatea implementării de reglementări suplimentare, cum ar fi cele prevăzute de Protocolul FCTC pentru eliminarea comerțului ilicit cu produse din tutun. PMI dezvoltă pe plan local o afacere sustenabilă, în care investește permanent. Este un angajament pe care compania l-a luat față de România și pe care ne dorim să-l continuăm, într-un mediu de afaceri corect pentru toți actorii economici, care să aducă beneficii și bugetului, și societății în ansamblu”, a declarat Dragoș Bucurenci, Director External Affairs, Philip Morris România.
„Autoritățile au continuat și în această perioadă să desfășoare acțiuni de amploare pentru combaterea comerțului ilicit. Cu toate acestea, piața neagră înregistrează o creștere continuă, confirmând, din păcate, temerile noastre. Este extrem de important ca autoritățile să fie pe deplin conștiente de impactul pe care fiscalitatea și accizele îl au asupra evoluției pieței ilicite. Cu cât produsele din tutun sunt supuse unor creșteri neașteptate de taxe, cu atât piața ilegală înflorește mai mult. Nu este o coincidență că astăzi aproximativ 20% din produsele ilicite provin din Bulgaria, unde autoritățile au adoptat un calendar fiscal foarte echilibrat pentru produsele din tutun. După cum devine clar acum, creșterile neplanificate ale prețurilor nu fac decât să dăuneze veniturilor bugetare provenite din taxele pentru produsele din tutun. Este esențial ca autoritățile să lucreze împreună cu industria la un calendar fiscal echilibrat pentru toate produsele din tutun, pentru a nu irosi progresele mari înregistrate în ultimii ani în lupta împotriva pieței negre”, a adăugat Enrico Ziino, Head of Corporate & Legal Affairs South East Europe, Imperial Brands.
„După ce am pus în funcțiune primul scaner din cele 26, la biroul vamal Galați-Giurgiulești, recent am operaționalizat la cea mai intens circulată vamă de pe frontiera dintre România și Republica Moldova, încă două noi sisteme de scanare cu raze X. Aceste scanere vor da autorității vamale un avantaj în combaterea contrabandei și a fraudelor vamale, permițând un control vamal mai rapid și mai precis al bunurilor aflate atât în camioane, cât și în mijloacele de transport persoane. Măsura vine ca parte a unui efort mai larg al Ministerului Finanțelor de a moderniza infrastructura vamală, iar finanțarea este asigurată din bugetul național și din bugetul Planului Național de Redresare și Reziliență. În 2024, vor deveni operaționale 9 scanere, din totalul de 26, în cadrul birourilor vamale de frontieră Galați-Giurgiulești, Albița, Siret, Constanța Nord, Halmeu, Moravița și Isaccea. În 2025 vor fi amplasate 8 scanere la Galați-Giurgiulești, Albița, Constanța Sud, Isaccea, Sighet, Stânca Costești, Oancea. În 2026 vor fi operaționale 9 scanere la Constanța Sud, Halmeu, Moravița, Calafat, Nădlac, Borș, Stânca Costești, Porțile de Fier, Petea. În acest context, chiar dacă este al doilea studiu care arată o ușoară creștere a pieței negre a țigaretelor, îmi exprim încrederea că odată cu instalarea în punctele de trecere a frontierei a sistemelor de scanare cu raze X, piața ilicită va scădea, revenind la un nivel procentual format dintr-o singură cifră”, a anunțat Marcel Simion Mutescu, președintele Autorității Vamale Române.
„Poliția de Frontieră Română a continuat și în primele 5 luni ale anului să deruleze acțiuni de amploare, în mod concertat cu celelalte instituții ale statului cu abilități în combaterea contrabandei. Astfel, eforturile permanente au avut ca rezultat confiscarea a aproximativ 1,3 milioane de pachete cu ţigări, în valoare de peste 30 milioane lei. În perioada analizată, poliţiştii de frontieră au mai confiscat 6.300 kg tutun vrac şi 52 kg tutun pentru narghilea”, a precizat inspectorul general al Poliției de Frontieră, chestor de poliţie Cornel-Laurian Stoica.
„Comerțul ilegal cu țigarete constituie un fenomen cu urmări grave și, în acest context, Poliția Română desfășoară permanent activități atât pentru prevenirea, cât și combaterea contrabandei cu tutun și produse din tutun, în cooperare cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu. Principalul nostru obiectiv este să luptăm pentru diminuarea impactului negativ asupra bugetului general consolidat al statului, de a elimina concurența neloială și de a proteja sănătatea populației. De asemenea, fiecare acțiune este mediatizată, în vederea tragerii unui semnal de alarmă pentru persoanele implicate în contrabandă și descurajarea acestora”, a declarat directorul Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române - chestor de poliție Aurel Dobre.
Anual, companiile de tutun, mari contribuabili, virează la bugetul statului peste 20 miliarde lei, reprezentând accize, TVA și alte taxe și contribuții.