Build21, companie de real estate care construiește 21 de proiecte unice, cu focus pe calitatea vieții, anunță rezultatele unui studiu de piață care măsoară apetența investitorilor de retail pentru sectorul real estate. Conform rezultatelor obținute de MKOR, investitorii de retail din România sunt interesați cu prioritate de piața de real estate, indiferent de puterea de investiție: cei fără experiență în această verticală dispun de sume de la 1.500 de euro în sus, în timp ce investitorii cu experiență au ca principal obiectiv achiziția unei proprietăți în următoarele 12 luni.
Studiul MKOR a luat în considerare un eșantion de 255 respondenți, reprezentând investitori de retail, cu vârste cuprinse între 20 și 55 de ani, care au venituri individuale de cel puțin 4.000 RON lunar și reședință în mediul urban mediu și mare. Dintre aceștia, 66% sunt investitori cu experiență în real estate, cu minim o investiție de acest tip realizată anterior, iar 35% dintre respondenți declară că sunt interesați de sectorul real estate și preconizează o investiție de cel puțin 1.500 euro în următoarele 12 luni.
În ceea ce privește obiceiurile investiționale în general, studiul arată că investitorii preferă produsele investiționale cu risc scăzut, 8 din 10 respondenți investind în depozite bancare și certificate de depozit. Pe lângă achiziționarea unei proprietăți în scop personal și ca investiție, investitorii cu experiență plasează în topul celor mai frecvente investiții pe cele de tip ETF și fondurile imobiliare (63%) precum și investițiile imobiliare prin tokeni crypto (57%). De asemenea, 6 din 10 respondenți cu experiență în investiții în real estate au investit și în cryptomonede, în timp ce 1 din 2 a investit în tehnologia blockchain.
„La Build21 ne-am propus să fim cea mai bună opțiune de investiție în real estate pentru investitori mici și medii. Democratizăm accesul la investițiile în real estate-ul românesc, cu sume accesibile, și în același timp creăm o comunitate de investitori în jurul celor 21 de proiecte imobiliare pe care le vom dezvolta. Folosim tehnologia blockchain pentru a da investitorilor noștri posibilitatea de a se implica, dar și siguranță și transparență pentru investiția lor”, declară Ing. Adrian Vasilescu, CEO și Cofondator Build21.
Pentru cei care plănuiesc să investească în real estate în următorul an, în topul criteriilor de alegere a unei investiții se află riscul și randamentul (51%) și costurile investiției (49%).
Când vorbim despre așteptările acestora de la proiectele imobiliare existente, 58% se uită la asigurarea serviciilor de bază (apă curentă, gaz, curent electric) și 47% la siguranța și rezistența la dezastre naturale. Într-un procent mai mic sunt interesați de spațiile verzi, cu 37%, respectiv infrastructura rutieră și zonele pietonale, cu 36%.
„România merită standard mai bun în real estate, care să pună accentul pe calitatea construcției și pe impactul construcției asupra vieții celor care o folosesc. Pentru asta, avem nevoie să schimbăm mentalitatea din a investi în produse care îndeplinesc doar nevoi de bază, precum racordul la gaze, în produse cu valoare pe termen lung și impact social major”, declară Ing. Adrian Vasilescu, CEO și Cofondator Build2.
Informațiile au fost obținute din cercetarea de piață realizată de MKOR, în februarie-martie 2024, pentru Build21. Build21 este un start-up imobiliar din România care își propune să proiecteze și să construiască 21 de proiecte imobiliare, care să reprezinte repere în privința principiilor de durabilitate, eficiență, estetică și grija pentru calitatea vieții.
Metodologia studiului a implicat atât date cantitative, obținute în urma unui sondaj de opinie online, cât și calitative, care au reieșit în urma focus grupurilor aprofundate, derulate online. Sondajul online a avut la bază 255 respondenți, iar în cadrul focus grupurilor au participat 8 respondenți.
Despre Build21
Build21 este o companie care dezvoltă real estate de calitate în România. Proiectele Build21 sunt gândite să aibă un impact pozitiv asupra sănătății fizice și mintale ale celor care trăiesc în ele, dar și asupra patrimoniului construit și a generațiilor viitoare. Compania operează cu multiple comunități interesate de bună dezvoltare a proiectelor: investitori multipli, experți cu portofolii recunoscute la cele mai renumite concursuri de design și arhitectură din lume, locatari ai spațiilor construite. În plus, compania își propune să democratizeze accesul pentru investitorii mici și medii, prin intermediul tehnologiilor de tip blockchain.
Despre MKOR
MKOR (https://mkor.ro/) este o agenție de cercetare de piață inovativă, care combină experiența practică în afaceri, know-how-ul la nivel MBA și expertiza de top pentru a oferi o înțelegere aprofundată a mediului de business. În activitatea sa, MKOR acoperă toate tipurile de cercetare și oferă o flexibilitate crescută clienților săi, cu scopul înțelegerii și livrării celor mai detaliate perspective asupra pieței.
MKOR dezvoltă o serie de proiecte de cercetare proprii, pe care vă invităm să le parcurgeți în mod gratuit pe site-ul agenției: https://mkor.ro/studii-piata-proprii.