· TikTok lansează un nou feed dedicat conținutului STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) pentru utilizatorii din Europa.
· Aproximativ 15 milioane de videoclipuri legate de STEM au fost publicate la nivel global din 2021.
· TikTok colaborează cu Common Sense Networks și Poynter Institute pentru a asigura calitatea conținutului STEM și a verifica dacă informațiile sunt credibile și corespunzătoare.
· Anunțul vine ca urmare a lansării feed-ului STEM în SUA, care a înregistrat o creștere a conținutului STEM la nivel global cu 24%, o treime dintre tineri vizitând săptămânal feed-ul dedicat.
Peste 150 de milioane de oameni din Europa accesează TikTok în fiecare lună pentru a se exprima autentic, a se distra, a începe și a dezvolta o afacere sau pentru a deprinde o abilitate sau o pasiune nouă.
#BookTok a devenit un fenomen în literatură ce încurajează o nouă generație să-și împărtășească dragostea pentru lectură și ajută autorii să găsească noi audiențe, în timp ce #LearnonTikTok susține comunitatea de pe platformă să descopere lucruri noi, de la limbile străine la istoria lumilor antice.
Luna aceasta, TikTok lansează un feed dedicat conținutului STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) în Europa pentru a facilita explorarea constantă pe TikTok și pentru a conecta utilizatorii din comunitatea dinamică TikTok care împărtășesc interese comune.
Începând de astăzi în Regatul Unit și Irlanda și de săptămânile următoare în restul țărilor europene, utilizatorii vor putea accesa feed-ul STEM, alături de feed-ul For You (Pentru Tine), pentru a descoperi informații și cunoștințe oferite de experți respectați în domeniul lor. Feed-ul va prezenta conținut în limba engleză cu subtitrări traduse automat, verificat de două organizații independente.
Creatori și parteneri care distribuie conținut legat de STEM, precum @big.manny1, care inspiră tinerii cercetători cu propriile sale experimente, fiziciana de particule @particleclara, care prezintă munca sa la Marele Accelerator de Hadroni de la CERN, sau revista @NewScientist, care duce comunitatea într-o călătorie în spațiu, vor fi incluși în noul feed STEM.
David Stock, Head of Editorial Video la New Scientist: „La New Scientist aducem audienței noastre știri științifice care schimbă lumea în fiecare zi, captivând cititorii cu minunile uluitoare ale științei. Ne-am angajat să inspirăm următoarea generație, iar pe TikTok ne implicăm într-o comunitate de tineri al căror entuziasm pentru știință se potrivește cu al nostru. Nicăieri altundeva nu avem o interacțiune atât de pozitivă cu conținutul nostru, fie că este vorba de o sesiune live de Q&A cu astronauții de la bordul Stației Spațiale Internaționale, cele mai recente descoperiri în cercetarea fuziunii sau explicarea modului în care funcționează inseparabilitatea cuantică. Astfel, ne bucurăm să fim parte din călătoria de a le oferi oamenilor de pe TikTok un loc pentru a accesa informații științifice fascinante și de încredere cu un singur click, prin intermediul feed-ului STEM."
Noul feed urmează succesul feed-ului STEM din Statele Unite, care a contribuit la o creștere cu 24% a conținutului din domeniul științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii la nivel global de la lansare.
Comunitățile educaționale prosperă deja pe TikTok, aproximativ 15 milioane de videoclipuri legate de STEM fiind publicate la nivel global în ultimii trei ani.
Pentru a-i încuraja pe tineri să exploreze aceste subiecte, persoanele sub 18 ani vor avea feed-ul STEM activat în mod prestabilit, aceștia putând să își ajusteze setările de conținut în aplicație dacă doresc.
De asemenea, cei cu vârsta de peste 18 ani care sunt interesați de conținutul educațional pot opta pentru feed-ul STEM prin accesarea setărilor de conținut din aplicație. De la lansare în SUA, o treime dintre adolescenți au vizitat săptămânal feed-ul STEM.
Pentru a oferi comunității de pe TikTok conținut STEM de calitate, TikTok își extinde parteneriatele prin colaborarea cu Common Sense Networks și Poynter Institute în Europa. Common Sense Networks va evalua tot conținutul pentru a se asigura că este potrivit pentru feed-ul STEM, în timp ce Poynter va evalua corectitudinea informațiilor prezentate. Conținutul care nu corespunde celor două verificări, nu va fi eligibil pentru feed-ul STEM.
Eric Berger, CEO-ul Common Sense Networks: „Suntem încântați să sprijinim în continuare inițiativa STEM a TikTok, care utilizează expertiza unică a Common Sense Networks în evaluarea conținutului. Prin această colaborare, ne angajăm să asigurăm o experiență valoroasă, educațională și distractivă pentru comunitatea TikTok."
Neil Brown, Președintele Poynter Institute: „Poynter Institute este încântat să continue parteneriatul cu TikTok și să contribuie pentru a le oferi utilizatorilor oportunitatea să găsească pe feed-ul STEM informații sigure și de încredere, pe măsură ce programul se extinde către noi audiențe din Europa.”
Marlène Masure, Director General pentru Operațiuni TikTok EMEA: „Credem că descoperirea este esențială pentru experiența TikTok și căutăm mereu să ajutăm comunitatea noastră să găsească conținut nou și relevant prin introducerea de formate noi și interesante. Sperăm că lansarea feed-ului STEM în Europa va inspira o nouă generație de ingineri, matematicieni și pasionați de știință!”
Despre TikTok
TikTok este destinația principală pentru conținut video scurt pentru mobil. Misiunea noastră este de a inspira creativitate și de a aduce bucurie. TikTok are sediile globale în Los Angeles, Singapore și are birouri în New York, Londra, Paris, Berlin, Dubai, Jakarta, Seul și Tokyo.
https://www.tiktok.com/ro/