Imnul României s-a auzit pentru prima oară la cinema, la premiera de gală a filmului „Hai, România! - Povestea Generației de Aur”

01 martie 2024, 10.06 - Afaceri   Social   Sport  

București - 01 martie 2024 -

·       Momentul emoționant care a ridicat sala în picioare a fost pregătit de copiii susținuți de SOS Satele Copiilor, asociație care are, la rândul ei, o echipă de fotbal.


·        Filmul celebrează totodată aniversarea a 30 de ani de la cel mai intens moment din evoluția și performanțele Echipei Naționale, Campionatul Mondial SUA 1994.


Peste 600 de invitați au fost prezenți la Cinema City din AFI Palace Cotroceni miercuri, 28 februarie, la premiera de gală a filmului „Hai, România! - Povestea Generației de Aur”, prima producție care prezintă istoria complexă a celei mai vii și intense perioade din fotbalul românesc, anii 1980-2000. O istorie nespusă până acum în totalitate, despre performanțele uluitoare ale unei generații care a pus atât fotbalul, cât și România pe harta lumii. Și care a oferit unei țări întregi cele mai frumoase cadouri: identitate, într-o epocă a uniformizării, și multă speranță, într-una a tranziției.


Emoția a caracterizat întreaga vizionare, atât pentru invitați, cât și pentru protagoniștii filmului. Surpriza serii a fost pregătită de copiii susținuți de SOS Satele Copiilor, care au purtat tricouri ale Echipei Naționale și au cântat imnul României înainte de începerea filmului. Cei 11 copii pasionați de fotbal au fost invitații speciali și s-au bucurat să vadă prima proiecție a filmului „Hai, România! – Povestea Generației de Aur” alături de idolii lor, de la care au luat și autografe.


Spectatorii au descoperit, pe lângă un fir narativ documentar al celor mai dure competiții în care fotbaliștii români au câștigat respectul unei lumi întregi, și o poveste de suflet a celor care au scris-o cu multă pasiune și dăruire pentru meseria lor. Unii dintre aceștia, prezenți la premiera de gală, printre care s-au numărat Gheorghe Mihali, Jean Vlădoiu, Marius Lăcătuș, Adrian Ilie, Ilie Dumitrescu, Florin Răducioiu, Ionuț Lupescu, Bogdan Stelea, Tibor Selymes, Florin Prunea, au împărtășit, la încheierea producției, faptul că și pentru ei această vizionare a fost extrem de emoționantă. „Pentru mine a fost inedit, pentru că am avut pentru prima dată posibilitatea, ca și dumneavoastră, să aud trăirile colegilor mei. Pentru că ce au spus în documentarul de față, nu au împărtășit cu foarte multă lume. Acesta e lucrul care m-a marcat cel mai mult. Mi-am dat seama că am trăit la fel de intens, fiecare, această poveste. Cred că aceste trăiri ne-au făcut să fim atât de uniți și să putem astfel realiza lucruri atât de importante împreună”, a mărturisit Bogdan Stelea. La rândul său, Ilie Dumitrescu l-a completat pe acesta, spunând că: „Sper că v-a intrat puțin la suflet și sper ca generația mai tânără să vină să vadă că totuși străzile din București și din țară au fost odată pline de fericire și de oameni care au ieșit să sărbătorească. Și sper ca următoarea generație a Echipei Naționale să vă dea vouă ocazia să vă bucurați la fel”.


Despre realizarea acestui film, care a durat peste un an de zile și care conține câteva zeci de interviuri realizate în exclusivitate, imagini selectate din peste 150 de ore vizionate din arhivele FIFA, UEFA și TVR și peste 2000 de fotografii, alături de articole din presa vremii, regizorul Claudiu Mitcu a declarat: „Vă mulțumim mult că ați fost alături de noi la această avanpremieră, un eveniment extrem de important pentru generația noastră. Am retrăit momente speciale cu dumneavoastră și ne-am bucura ca spectatorii de toate vârstele să vină la cinema să trăiască povestea specială expusă în acest film”. Pe care Călin Crețu, producător general, îl numește proiectul cu cea mai mare încărcătură emoțională la care a lucrat vreodată. „Ca mulți dintre voi am copilărit și mi-am trăit adolescența idolatrizând oamenii care sunt acum lângă mine și pe care am avut onoarea să îi cunosc. Și cărora le mulțumesc încă o dată pentru tot ce au făcut pentru România. Și pentru acest film.” 


Alături de ei, la eveniment au fost prezenți și artiști, vedete, creatori de conținut, care au venit să revadă sau să descopere perioada în care Echipa Națională a României a ajuns pe locul trei în lume în clasamentul FIFA și a reușit recordul a trei calificări consecutive la trei campionate mondiale (1990-1994-1998) și două calificări consecutive la două campionate europene de fotbal (1996 și 2000). Dar și pe cea a realizărilor importante la nivel de cluburi, de la începutul anilor `80, care anunțau marea performanță ce urma să vină un deceniu mai târziu. Printre aceștia s-au aflat Virgil Ianțu, Mihai Leu, Ștefan și Lavinia Bănică, Cosmin Nedelcu (Micutzu), Cătălin Bordea, Codin Maticiuc, Nelu Cortea, Zoli Toth. Kamara, Adrian Enache, Aurelian Temișan și Echipa Națională a artiștilor fotbaliști au făcut, de asemenea, o surpriză Generației de Aur și au venit în tricourile Naționalei la evenimentul de gală.


Kira Hagi a fost, de asemenea, prezentă la prima difuzare în cinema a filmului. În care Gică Hagi, cel care a condus cu goluri executate într-o manieră unică Echipa Națională către performanțe neegalate până acum, vorbește atât despre statutul său, cât și despre aceste meciuri fantastice. Printre care și cel împotriva Columbiei din SUA 1994, campionat mondial care constituie punctul central al narațiunii.


Finalurile filmelor sunt de obicei cu happy-end”, a spus Florin Prunea, cu un discurs plin de umor la încheierea proiecției. „Eu sunt bad boy acum. Bine, mai am unul lângă mine... Fiecare intrăm în istorie cu câte ceva. Dar eu cred că m-ați iertat.”, a declarat acesta, referindu-se la anumite momente din meciuri. Care sunt acestea și care este povestea lor, alături de secvențe care au adus lacrimi de nostalgie, dar și hohote de râs, spectatorilor le rămâne să afle din 1 martie, când Hai, România! - Povestea Generației de Aur” va avea premiera în cinematografele din toată țara. 

.

Cuvinte cheie:  Povestea Generației de Aur  Hai  România Imnul României  

Imagini

Imnul României s-a auzit pentru prima oară la cinema, la premiera de gală a filmului „Hai, România! - Povestea Generației de Aur”
Imnul României s-a auzit pentru prima oară la cinema, la premiera de gală a filmului „Hai, România! - Povestea Generației de Aur”
Imnul României s-a auzit pentru prima oară la cinema, la premiera de gală a filmului „Hai, România! - Povestea Generației de Aur”
Imnul României s-a auzit pentru prima oară la cinema, la premiera de gală a filmului „Hai, România! - Povestea Generației de Aur”
Imnul României s-a auzit pentru prima oară la cinema, la premiera de gală a filmului „Hai, România! - Povestea Generației de Aur”

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.