Bucureşti - 06 octombrie 2010
-
Numărul proiectelor de litigii fiscale derulate de Zamfirescu Racoţi Predoiu (ZRP) s-a dublat în 2010, conform unui studiu de evaluare a rezultatelor înregistrate pe această arie de practică la 30.09.2010.
Zamfirescu Racoţi Predoiu a înregistrat la 30.09.2010 o creştere de 100% a portofoliului de litigii fiscale faţă de perioada similară a anului precedent, valoarea sumelor contestate de clienţi depăşind 100.000.000 Euro.
Creşterea volumului de litigii fiscale a fost generată de mai mulţi factori, cei mai importanţi fiind:
intensificarea activităţilor de inspecţie fiscală pe fondul presiunilor de creştere a veniturilor bugetare
nevoia crescândă a clienţilor de reducere a costurilor (inclusiv a celor fiscale), cauzată de lipsa de lichidităţi şi de necesitatea evitării blocajelor financiare, pentru eficientizarea activităţii acestora şi menţinerea competitivităţii pe piaţă.
O mare parte din litigiile fiscale în care a fost implicată Zamfirescu Racoţi Predoiu se referă la contestarea obligaţiilor fiscale în materie de TVA impuse în sarcina companiilor sau investitorilor persoane fizice, precum şi a obligaţiilor în materie de impozit pe profit aferente cheltuielilor a căror deductibilitate a fost respinsă de organele de control fiscal.
„Ne aşteptăm ca, pe fondul schimbărilor recente cu privire la impozitarea veniturilor realizate de persoanele fizice (inclusiv în ceea ce priveşte recalificarea activităţilor desfăşurate de persoane fizice independente în activităţi dependente), să se amplifice controalele fiscale în legătură cu acest subiect. Întrucât legislaţia fiscală în acest domeniu este neclară şi pe alocuri contradictorie, este posibil ca organele fiscale să aibă interpretări ale reglementărilor legale diferite de cele ale contribuabililor”, a declarat Ioana Şandru, Partener Zamfirescu Racoţi Predoiu Tax SRL.
„Din cauza intensificării controalelor fiscale constatăm că numărul dosarelor prin care se contestă deciziile emise de organele fiscale pentru soluţionarea contestaţiilor a crescut semnificativ, iar de cele mai multe ori soluţiile date de autorităţile fiscale sunt fie pur formale fie ignoră drepturile contribuabilului; încurajăm societăţile să îşi apere în mod activ drepturile în instanţele de judecată”, a adăugat Stan Tîrnoveanu, Avocat Asociat Senior şi coordonator al practicii de litigii fiscale din cadrul firmei de avocatură.
Zamfirescu Racoţi Predoiu dispune de una din cele mai puternice şi apreciate echipe de litigii fiscale pe piaţa de avocatură locală şi asigură o complementaritate perfectă cu practica de consultanţă fiscală ZRP Tax, entitate care a devenit operaţională la începutul anului 2010.
***
Despre Zamfirescu Racoţi Predoiu
Zamfirescu Racoţi Predoiu (ZRP) este una dintre cele mai importante societăţi de avocatură din România, înfiinţată în anul 2006 prin fuziunea a două case de avocatura locale de renume: Călin-Andrei Zamfirescu & Asociaţii si Racoţi Predoiu & Asociaţii. ZRP oferă servicii eficiente şi de înalta calitate atât in materie de consultanţă în domeniul avocaturii de business, cât şi in materie de litigii.
Pentru informaţii suplimentare vă rugăm contactaţi:
Departamentul de Comunicare
SCA Zamfirescu Racoţi Predoiu
Cosmina Mureşan
PR Manager
Telefon: 0040 21 311 05 17
Fax: 0040 21 311 05 19
E-mail: cosmina.muresan@zrp.ro
http://www.zrp.ro /
Cuvinte cheie:
Zamfirescu Racoţi Predoiu avocatura