Piața Home & Garden, la nivel european a înregistrat an de an o creștere solidă, în mare măsură datorită faptului că achizițiile de flori și plante se situează în top 5 preferințe ale consumatorilor, iar dinamica acestei piețe este de așteptat să se mențină cu un ritm de creștere de cel puțin 6% anual și să atingă o valoare de peste USD 18 miliarde în 2029.
Succesul înregistrat se datorează schimbărilor considerabile în comportamentul consumatorilor, în special în ceea ce privește apariția unor noi obiceiuri de consum. Ultimii ani au fost o perioadă plină de provocări, în care creativitatea ne-a fost pusă la încercare. Ne-am reîntors la valorile de bază, acordând o atenție sporită universului casnic, iar locuința și grădina au devenit mai importante ca niciodată. Treptat, am început sa alocăm timp mai mult și bugete mai mari pentru amenajarea casei și a grădinii, am început să investim în produse de calitate superioară pentru a ne bucura mai mult timp de ele.
În prezent, în România, comerțul cu amănuntul al florilor, plantelor și semințelor, comerțul cu amănuntul al animalelor de companie și al hranei pentru acestea, în magazine specializate, generează anual o cifră de afaceri de peste 2 miliarde de lei și un profit de 159,2 milioane lei.
Urmare a schimbării comportamentului consumatorilor a luat avânt un nou tip de grădinărit și anume grădinăritul urban. Din dorința de amenajare a unui colț verde, “grădinarul urban” a transformat preocuparea pentru amenajarea casei și a grădinii într-o adevărată artă, care necesită unelte dedicate și sfaturi de specialitate.
Inaugurat în 2015, Glissando Garden Center este primul magazin cu format Home & Garden de acest fel din România, este un hypermarket specializat în comerțul cu flori, plante, articole de grădinărit și produse pentru protecția plantelor, cu o suprafață de prezentare de peste 6.000 mp.
Glissando Garden Center a fost proiectat ca spațiu ambiental modern care să ofere flexibilitate și confort la cumpărături, asigurând un sistem integrat de soluții sub formă de “one stop shop”, oferind o gamă completă de plante, produse pentru protecția plantelor, unelte și utilaje pentru grădinărit, decorațiuni pentru casă și grădină, dar și servicii de consultanță premergătoare vânzării și asistență post-vânzare.
În prezent, activitatea Glissando Garden Center este concentrată în cele două magazine specializate, de tip Garden Center, din Vestul țării: Timișoara și Lovrin.
În contextul în care activitatea de grădinărit își adjudecă o poziție tot mai importantă în topul preferințelor românilor pentru hobby și petrecerea timpului liber, Glissando Garden Center își propune să devină cel mai la îndemână furnizor de articole Home & Garden pentru ,,grădinarul urban” din România prin oferirea unor sortimente variate de plante de calitate superioară.
Glissando Garden Center face parte din grupul de firme Glissando care a fost fondat acum aproape 33 de ani în Timișoara de Ioan Biianu, un grup cu afaceri în sectorul agricol, cu o cifră de afaceri de peste EUR 35 milioane și aproape 250 de angajați.