Antibiotice Iași menține trendul de creștere al cifrei de afaceri și profitabilității în primele 9 luni ale anului 2023

15 noiembrie 2023, 11.36 - Afaceri   Sănătate   Social  

București - 15 noiembrie 2023 -

Antibiotice SA (simbol ATB) a remis Bursei de Valori Bucureşti, miercuri, 15 noiembrie 2023, raportul cuprinzând rezultatele economico-financiare aferente primelor 9 luni ale anului 2023.


Datele din raport reflectă creșteri sustenabile ale afacerilor companiei, ce se înscriu în trendul prevăzut prin Planul de afaceri multianual ”The Future Together”, aferent perioadei 2023-2030, care urmărește obiective precum valorificarea capacităților de producție, atragerea de noi produse și creșterea cotei de piață a produselor din portofoliu, dublarea cifrei de afaceri și a profitabilității.


Realizările Antibiotice în primele 9 luni ale anului 2023 aliniate planului de afaceri ”The Future Together” 2023 - 2030:


·       Creșterea echilibrată a cifrei de afaceri pe piața internă și internațională cu 28% comparativ cu perioada similară a anului 2022;


·       Realizarea unui profit net de 76,7 milioane lei, comparativ cu valoarea de 29,5 milioane lei înregistrată la 30.09.2022;


·       Cifra de afaceri pe piața internă în creștere cu 32%, comparativ cu 9 luni 2022;


·       Afacerile pe piețele internaționale în creștere cu 23,3%  comparativ cu 9 luni 2022;


·       Creșterea valorii acțiunii ATB cu peste 100% de la 0,57 lei la 1 ianuarie 2023 la 1,18 lei la 30 septembrie 2023;


·       Investiții de 51,03 milioane lei pentru dezvoltarea portofoliului de produse, producția de energie verde, modernizarea capacităților de producție, a laboratoarelor și logisticii, digitalizarea proceselor;


·       Atragerea de fonduri nerambursabile în valoare de 85 milioane lei prin ajutor de stat și încheierea unui acord de împrumut cu Banca Europeană de Investiții de 123 mil lei pentru o capacitate de producție a produselor sterile, soluții și topice.


Rezultate financiare consolidate


Cifra de afaceri a companiei Antibiotice obținută din piața internă și piețele internaționale în primele 9 luni ale anului 2023 a înregistrat valoarea de 463,4 milioane lei, în creștere cu 28% comparativ cu 362,6 milioane lei, nivelul atins în perioada similară a anului 2022.


Profit net generat de Antibiotice a atins nivelul de 76,7 milioane lei, comparativ cu valoarea aferentă perioadei similare din anul 2022 de 29,5 mil. lei.


Indicatorii de echilibru financiar urmăriți în primele 9 luni 2023, sunt:


- Lichiditatea curentă (active circulante/datorii bancare pe termen scurt) este de 10,62, mai mare decât 1,2


- EBITDA (profit din exploatare + cheltuieli cu deprecierea activelor + cheltuieli cu amortizarea) prezintă un trend ascendent de la 52 mil.lei în primele 9 luni 2022, la 119,6 milioane lei în aceeași perioadă a anului 2023


Total datorii bancare (suma datoriilor bancare ca expresie a soldului creditului operațional și a soldului creditului de investiții)


- Total datorii bancare/EBITDA este 0,65, mai mic decât de 3,5


- Total datorii bancare/capital propriu este de 0.11, mai mic decât 1


- Grad de îndatorare (total datorii/total activ) s-a menținut la 24,8%


Majorarea cu 32% a cifrei de afaceri pe piața internă


În primele 9 luni ale acestui an, Antibiotice a realizat o cifră de afaceri pe piața din România în valoare de 288,67 milioane lei, în creștere cu 32% comparativ cu primele 9 luni din 2022.


Această creștere a fost determinată de optimizarea politicilor de marketing, atragerea de noi produse, repoziționarea medicamentelor din portofoliu cât și de consolidarea clasei terapeutice antiinfecțioase de uz sistemic și preparate dermatologice, sistem cardiovascular și tract digestiv, unde Antibiotice se poziționează pe primele locuri în piața internă.


Compania este lider cantitativ în piața totală pe forma farmaceutică pulberi injectabile (56,0%), unguente (20,6%), supozitoare și ovule (35,7%).


Vânzarea medicamentelor marca Antibiotice pe segmente de piață în primele 9 luni 2023, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022, se prezintă astfel:


• Pe segmentul vănzărilor în spitale (hospital), unde Antibiotice este recunoscută ca principal furnizor de medicamente antiinfecțioase, vânzările au înregistrat o creștere valorică de 18,4%.


Pe segmentul lanțuri naționale de farmacii, vânzările valorice au crescut cu 13,6% iar în farmaciile independente și minilanțuri, vânzările valorice ale companiei au înregistrat o creștere cu 19,1%.


În perioada analizată, suplimentele alimentare din gama Nutriensa® care au înregistrat evoluții semnificative în vânzări, sunt brandurile SimbiFlora, Lejer® și Imunofix®.


Afacerile pe piețele internaționale în creștere cu 23,3%


În perioada ianuarie-septembrie 2023 cifra de afaceri netă pe piețele internaționale a fost de 174,76 milioane lei, în creștere cu 23,3% comparativ cu perioada similară a anului 2022.


Acest rezultat a fost obținut prin exportul unui numar de 80 de medicamente, ce totalizează un volum de aproximativ 68 milioane de unități terapeutice, în creștere comparativ cu anii anteriori.


Creșteri semnificative au fost înregistrate în teritorii precum: SUA, Vietnam, UK, Moldova, Danemarca, Ungaria, Olanda, care au generat 90% din vânzările perioadei analizate. În aceste teritorii, Antibiotice se poziționează în topul producătorilor ce oferă portofolii complete de medicamente antiinfecțioase cu administrare în spitale.


De asemenea, valorificarea la export (peste 55 de țări) de substanțe active pe baza de biotehnologii derivate din streptomycines noursei pentru uz farmaceutic (nistatina compactată, nistatina micronizată și nistatina standard), a determinat în primele 9 luni din acest an, o creștere cu 14% a vânzărilor comparativ cu primele 9 luni ale anului precedent.


Portofoliul de produse în evoluție, premiza dezvoltării companiei pe termen lung


În primele 9 luni ale anului 2023 portofoliul companiei a fost completat cu 10 noi produse solicitate de piață:


Portofoliul Răceală & Gripă a fost completat cu 1 produs nou: RemiFLU® granule pentru soluție orală în plic, medicament OTC, o triplă combinație de paracetamol, maleat de clorfeniramină și acid ascorbic, indicat în ameliorarea principalelor simptome ale afecțiunilor.


Portofoliul Derm a+ s-a extins prin lansarea a 4 produse noi: un medicament OTC (Zinba®, antiinfecțios topic destinat prevenirii și tratamentului unui spectru larg de infecții bacteriene cutanate) și 3 produse dermatocosmetice (gama Tinero® AZ, noua linie de dermatocosmetice destinată ameliorării simptomelor rozaceei).


Portofoliul Nutriensa®, a fost exstins cu 2 noi produse: Equilibra® Plus comprimate, un supliment alimentar care reprezintă o asociere complexă de magneziu organic și vitamina B6, care contribuie la refacerea nivelului energetic al organismului și la funcționarea normală a sistemului nervos, și Lejer Anti-gas, dispozitiv medical indicat în ameliorarea simptomatologiei gastrointestinale.


Portofoliul de produse injectabile a fost extins cu alte 3 produse antiinfecțioase: Vancomicină Atb® 500 mg, Vancomicină Atb® 1 g pulbere de concentrat pentru soluție perfuzabilă și Cefazolină Atb® 1 g pulbere pentru soluție injectabilă/perfuzabilă.


Dezvoltare durabilă prin proiecte de investiții strategice


În vederea dezvoltării durabile, compania a realizat în primele 9 luni din 2023 investiții totale în valoare de 51,03 milioane lei, comparativ cu 32,3 milioane lei realizate în primele 9 luni ale anului anterior.


Una dintre investițiile majore pe care Antibiotice le țintește pentru dezvoltarea durabilă a companiei este cea dedicată proiectului „Capacitate de producție, ambalare și depozitare produse sterile, soluții și topice”, parte din planul de afaceri“The Future Together”. Fabricarea acestor noi tipuri de medicamente va contribui la susținerea sistemului național de sănătate cât și la majorarea exporturilor companiei, cu impact asupra creșterii cifrei de afaceri în orizontul anilor 2030.


Pentru acest proiect, a cărui valoarea totală este de peste 200 milioane lei, Antibiotice a obținut fonduri nerambursabile, în sumă de 85 milioane lei, prin ajutor de stat de la Ministerul de Finanțe și a încheiat un acord de împrumut, fără solicitare de garanții, cu Banca Europeană de Investiții, în valoare de 123 milioane lei. În perioada analizată s-au demarat primele lucrări aferente acestei investiții, prin startarea construcției unui depozit modern de produse finite ce are o capacitate de stocare de trei ori mai mare decât cea a depozitului existent pe platformă, complet digitalizat. Noul depozit va fi adaptat producției estimate în perspectiva următorilor ani (2030).


De asemenea, dezvoltarea durabilă care să asigure conservarea resurselor pentru generațiile viitoare și un mediu mai sănătos, constituie o direcție principală a strategiei de sustenabilitate a companiei. În acest sens, Antibiotice a investit în producția de energie verde din surse regenerabile obținând finanțare nerambursabilă prin fonduri PNRR în vederea construcției de parcuri fotovoltaice atât la sol (2,5 MW) cât și pe clădiri (1,2 MW) care vor asigura 36,4% din consumul propriu de energie al companiei, din energie produsă 100% din resurse regenerabile. Ambele proiecte se vor finaliza în acest an.


Persoanele interesate de a afla mai multe informații, pot consulta Raportul administratorilor aferent primelor 9 luni din anul  2023, pe site-ul Bursei de Valori București (www.bvb.ro), al Autorității de Supraveghere Financiară (www.asfromania.ro) sau pe pagina web a companiei Antibiotice SA (www.antibiotice.ro), secțiunea “Investitori > Informatii financiare > Raportări financiare”.

.

Cuvinte cheie:  Antibiotice SA  The Future Together  rezultate financiare  Antibiotice 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.